Mai avem de navigat o viață pe katamaranul acesta,
iar lumea dedesubt,
în care meduzele dețin încă supremația,
nu ne este prielnică.

Domnia noastră se termină la mal,
acolo unde umpleam cu disperare clepsidre
în căutări reciproce,
scoteam scântei în economia cărora
siliciul devenea amfore transparente.

Am scuipat în față teocrația devenind proscriși,
pentru noi timpul nu mai curge,
ritmul valurilor ne arată că totuși
ceva trece pe lângă noi,
o altfel de eternitate,
umedă,
singulară,
spânzurată deasupra gurilor flămânde ale meduzelor
ce așteaptă pasul greșit.

Oare câți pași sunt până la fundul oceanelor
sau câte lungimi de cuplu?