Să nu mă-ntrebi ... Nimic nu-i absurd
Când pui întrebări și nu-ți mai răspund
Căci vremea când toate au fost „ca un foc"
Trecut-a de mult și nu mai e loc
De patimi iubiri și cuvinte de dor
Acum amintirile ca clipele mor
Tăcerea aceasta ce-n zori s-a născut
E poate mai mult decât ni s-a cerut
Dar zace în noi ca un dor ostenit
De-atâta plecat, de-atâta venit
Credințe au venit , plecat-au apoi
Ca ploaia de toamnă stârnind alte ploi
Mai sunt încă multe cuvinte de spus
Mai sunt și-ntrebări și vor și-un răspuns...
Mai sunt încă clipe ce-și vor dreptul lor
De-a naște încă o dată același decor
Tot ce noi am sperat rămas-a doar vis
O carte de viață cu titlul nescris...
Să nu mă-ntrebi căci n-am să-ți răspund
Cu toate că-n viață nimic nu-i absurd.
Și gândul se ceartă cu visul pe drum
La timpul viitor privi-vom de-acum
Privi-vom -napoi peste umărul drept
Și nu voi mai spune:"EU ÎNCÃ AȘTEPT"
Puterea de viață, de-un nou început
Trecut-a ca vântul,...și poate n-am vrut
Ninsori ce-au adus iubire-n priviri
Și șoapte aprinse pe buze de "miri"
"Au fost!","nu vor fi" și încă nu știu
De ce suflet hoinar ești pribeag și pustiu
Banale chemări ne mai cheamă prelung
Și pănă la capăt e-un drum mult prea lung
Dar, nu ne-ntrebăm si nici nu mai știm
De ce ne ascundem , de ce nu ne iubim
Să nu te-ntorci, să nu te mai miri
De ce te privesc și-n ochi am luciri
Privește-napoi peste timpul trecut
Privește-nainte , căci verdele crud
Al ochilor mei , va naște în tine...