Era o dimineață arsă parcă pe rug
cerul îmi invadase camera
cu mirosul acela de jale
mustind a singurătate
și aripi corect împăturite

o pasăre de bronz otrăvit
a aruncat cu priviri în odaie
ploua orizontal cu desuuri
migrându-și oazele spre verde
rămăsesem fără toate unitățile de măsură
plecate câte două în pripă
numai trup cu ochii indoiți de vedere
când mi-a căzut în suflet
un sentiment greu mirosind
a oase strânse ghem

E o dimineată arsă parcă pe rug
eu îmi beau cafeaua
singur în trupul
ca o pecete nedesfăcută