Lasă-mă să dorm, lasă-mă să visez,
lasă-mă să am iluzia fierbinte, aburindă...
Nu mă interesează zicerea lumii
și nici măcar părerea ta
despre deficitul bugetar
al iubirilor mele ascunse...

Nu mă interesează de ce acele ceasornicului
se învârt de la stânga la dreapta și nu invers...
Nu mă interesează de ce mâna ta
alege grâul de neghină...
de ce alternanța la guvernare
aparține doar opoziției,
de ce pumnalul din spatele lui Cezar
tot lui Brutus îi aparține ...

Lasă-mă să mă întorc pe cealaltă parte a lumii,
să fiu în oglindă cel viu
și în realitate cel oglindit...
Să privesc lumea de sus în jos, de jos în sus,
din toate părțile să o privesc
căutându-mi un motiv aparte să o iau în seamă,
să o iau în serios, să o iau...
așa cum se mai ia pastila de seară...

Gurile rele spun că tu ești acel motiv național,
cu linii subțiri, cu buzele senzuale
și cercuri sub formă de sâni
și triunghiuri ale Bermudelor
peste locurile accidentate
de privirea mea năucă, bolnavă și neînțeleasă...

Lasă-mă să fiu cât se poate de simplu
și expresiv,
cât se poate de direct,
chiar dacă sună vulgar înjurătura străzii,
chiar dacă par a fi indecent
în compania târfelor muritoare de foame...

Lasă-mă să fiu eu însumi
realitatea care ne devoră,
care ne aliniază în fața plutonului de execuție
al sobrului meu discurs
despre șansele opoziției
de a nu câștiga alegerile...

Lasă-mă în plata Domnului,
căci doar el a făcut dovada bonității financiare,
atât de necesară cumpărării tăcerii,
a liniștii sociale,
a păcii dintre sindicate și politicienii aflați la putere...
sau chiar dintre poemul acesta
sortit a fi scris pentru tine,
dar ajuns marfă de contrabandă
pentru femeile de bani gata,
plictisite să-și mai schimbe mașina
în același ritm cu chiloțeii...
(evident
este vorba doar de acele femei
care încă mai poartă această demodată
piesă de lenjerie intimă).

La urma urmei, opoziția este peste tot...
Este în toate, este în toți.
Nimeni nu poate face un pas înainte
sau un pas înspre tine....
fără a se împotrivi,
fără a ține cont de îndoiala ce-i roade călcâiul...

Nu există pași fără urme,
așa cum nu există urme fără urmăritori...
Așa cum nu exiști tu fără umbră...
fără șansa mea de a exista în același timp,
în același ritm, în același spațiu cu tine...

Lasă-mă să mă consum,
cum se mai consumă un izvor uitat de lume,
cum se mai consumă Soarele
lăsat aprins peste noapte,
cum se mai consumă opoziția
să tragă semnalul de alarmă...

...și apa
și aer în piept
și învățăturile de minte
ce mai pot fi trase din acest poem
scris în favoarea Opoziției!