Punct, linie, punct
flori roșii de câmp
pe deschis mormânt,
frântură de cânt.
Punct, linie, punct
lupi pierduți în crâng
inimă de murg
frunzele când curg,
ah, ce verde crud!
Punct, linie, punct
semne fără fund,
după vară plâng
cu al meu ochi stâng
iară dreptu-i strâmb
rupt din soare ciung.
Punct, linie, punct
mă separ pe rând,
lângă cer mă strâng
cuvântul să-l frâng,
mirare că sunt!
Punct, linie, punct
și-am plecat cântând
și din ochi râzând
de-un albastru gând
în codru de-alun
( ce aer nebun! ),
unde cât îi anul
își cântă aleanul
mândru ciobănel
tras ca prin inel...