Mi-a spus azi-noapte iubita:
- L-am visat pe Nichita.
Se certa cu un munte mare
și încerca să zboare.
Și nu putea, nicicum nu putea,
ceva în el gemea și se frîngea
prăbușindu-l în sus
spre apus
și spre alte hiperboreene
suduri răsăritene
lăcrimate de el în pustie
pe niște hîrtie.
Pe urmă s-a dus sub un plop care făcea dude
și se făcea că rîde.
Și atît de blînd rîdea el în vis
luminos ca un cais
și atît de departe cu gîndul
că m-am pomenit strigîndu-l:
"Te-ai dus neică încotro
ai văzut albul maro
și maroul negru-stins,
la Mai-Marele Nins,
la Mai-Marele Uituc,
prăsilă de eunuc,
ori spre roșu-galben pur
dumicat în azur
și spre cîte și mai cîte
lucruri pierdute"...
Atît i-am spus - îmi zicea
încălecînd pe-o șa
și pe o roată
dințată...

Am visat că mi-a spus iubita:
"L-am visat pe Nichita..."
Iar eu,
păgubosul de zeu,
din ăstălalt vis cînd m-oi trezi
nu știu cui i-oi povesti
c-o fi și-o păți
dac-oi mai fi