În camera scăldată în liniște, amurgul își reflecta obscuritatea. Obiectele și mobilierul căpătau contururi difuze, confundându-se cu întunericul care punea stăpânire peste tot.
„Se lasă seara și, ar fi bine să aprind lumina” își zise femeia în gând, dar parcă nu-i venea să-și părăsească locușorul încălzit din fotoliu. Și totuși întunericul nu-i plăcea. O făcea să se gândească la momentul în care, se va transforma ea însăși în liniște și pace. Cu mișcări încetinite, se ridică din fotoliu și făcând lumină în cameră constată că totul revenise la normal. O normalitate nefirească în care nu se regăsea în acea singurătate.
„Să mai treacă și ziua de mâine să vină odată omul meu acasă că m-am săturat! N-ai tu cu cine schimba o vorbă, n-ai tu cu cine te așeza la masă. Poftim, azi am gătit dar ce folos? Că foame, chiar că nu simt, deși s-a făcut aproape șapte. Da’ poate că ar fi bine să încerc să mănânc câte ceva. Ba nu! Mai bine beau un pahar cu lapte puțin îndulcit, tocmai așa cum îmi place mie. Apoi mă culc.”
După ce execută aproape mecanic cele plănuite, femeia își puse cămașa de noapte și se băgă în pat. Dar somnul parcă plecase în deplasare. Preț de câteva secunde prin perdeaua dormitorului pătrunseră farurile unei mașini ce rula pe stradă. „Hmmm... am pus și eu patul tocmai aici. La vară după ce zugrăvim o să-i schimb neapărat locul. Că parcă nu-mi mai place cum e poziționat. Prea des mă lovesc luminile farurilor de pe stradă direct în față.”
Aproape fără să vrea, gândurile ei, aceaste vehicole de trancendere în timp, o întoarseră din nou în aceeași cameră de cămin. Nu-și mai amintea cu exactitate perioada. Să fi fost sfârșitul lui mai? Să fi fost începutul lui iunie? Cert este faptul că vremea acelei dimineți de duminecă era superbă. Prin geamul deschis pătrundeau în încăpere triluri vesele ale păsărelelor din pădurea care începea tocmai din spatele căminului. Ciripitul acestora îi conferea o stare de liniște și pace. Auzindu-le Luminița simțea cum speranțele prind contur și se materializează în mintea ei ajutând-o să-și uite regretul.
Cu o carte pe genunchi și caietul deasupra se reîntorcea într-un trecut lăsat în așteptare. Simțea că are starea necesară, se simțea motivată a-și renega ultima faptă, a o șterge cu buretele uitării și a merge mai departe pe drumul visat. Acela de a-și continua școala. Numai că... nu todeauna ceea ce-ți dorești se și întâmplă.
Celelalte două colege de cameră mișunau de ici colo sporovăind vrute și nevrute.
-Puteți vorbi un piculeț mai încet, vă rog ? Nu mă pot concentra!
- Auzi la ea, nu se poate concentra sărăcuța zise Mariana în zefleamea. Și ca să-și impună dreptul decizional, și-a plasat un aparat portativ de radio, chiar lângă capul Luminiței pe pervazul geamului. Muzica, acea muzică ce nu intra în categoria preferințelor ei și mai ales decibelii superiori, avură menirea de a-i crește irascibilitatea Luminiței.
- Te rog să dai volumul mai încet, dacă tot vrei să asculți muzică. Sau... mută-ți aparatul la capul tău. De ce să-mi urle mie-n cap?
Auzind-o, Mariana, posesoarea aparatului se proțăpi în fața patului unde Luminița învăța, și cu amândouă mâinile-n șold asemeni precupețelor din piață, începu o tiradă nestăvilită și plină de patos.
-Cuuuum?! După tot ce ai făcut, acum mai ai și pretenți? N-ai vrea mă rog frumos să-ți și dictez? Sau să te meditez cumva?! Ca să învețe fata mai ușor! Ști, că de fapt am oroare de tine de când cu... De fapt ție nu ți-e rușine? Ce-ți spui când te uiți în oglindă? Vai ș-amar de zilele tale!
-Stai așa Mariana, că nu înțeleg, ce anume am făcut atât de grav, care să te afecteze pe tine?
-Crezi că n-am auzit când îi povesteai Găbiței? Credeai că dorm? Ei uite că n-am dormit și știu absolut tot! Și mai faci acum pe niznaiul... cum de te mai rabzi, Luminițo în halul ăsta?
Cu fiecare vorbă ce o azea din gura colegei, Luminița simțea cum starea de inervare crește și crește. Cu un calm aparent încercă o ultimă întrebare pentru a-și da seama concret despre ce-i vorba.
- Spune-mi pe șleau ce te doare ?
- Tu nu realizezi că nu mai ești fată mare? Unde ai mai pomenit tu ca femeile să...
Răbdarea Luminiței se fârșise. Din poziția în care era și cu nervii întinși la maxim, puse capăt dicuției lovindu-și colega cu picorul în stomac. O lovitură scurtă, trasă cu sete, o lovitură care o plasă pe aceasta direct între celelalte două paturi așezate perpendicular față de patul agresoarei. În timp ce Mariana încerca să se ridice, ca o zvârlugă Luminița a sărit pe aceasta, călărid-o pur și simplu. A urmat un pumn direct în față. Șiroaie de sânge au început să curgă pe fața celei ce devenise victima propriei nesăbuințe. În loc de milă, Luminița simți cum furia îi crește. Aproape că își pierduse mințile. Au urmat alți doi trei pumni dați cu furie, cu sete, cu ură chiar. Nu mai exista nimic. Doar ea și victima, a cărei vinovăție se reducea acum la sângele care-i curgea șiroie pe față.
- Þi-am spart nasul? Îți curge sânge? Stai că-ți dau eu din plin, să ai motiv de sângerare... urla nefiresc Luminița. Apoi, auzind strigătele îngrozite ale altor colege venite de prin alte camere, se opri realizând grozăvia faptei.
Cu chiu, cu vai, Mariana se ridică din locul unde încasase corecția. Fără a-i mai adresa vreun cuvânt sau o privire agresoarei, așa îmbrăcată cu capotul plin de sânge s-a dus la administratoarea căminului unde a depus plângere. A doua zi au urmat și alte plângeri. Una la directorul fabricii, și alta la miliție. Și-a scos certificat medico-legal, concediu medical și a formulat o plângere de chemare în judecată. Căci da, la cei douăzeci și cinci de ani ai ei, avea o viziune mai amplă a felului în care putea să-și plătească datoriile. Și rezultatele nu au întârziat să apară...
Administatoarea căminului îi aduse la cunoștința Luminiței, ordinul de a părăsi în timpul cel mai scurt acel spațiu locativ. Directorul fabrici, îi desfăcuse contractul de muncă pentru fapte indisciplinare, iar de la miliție i se sugerase a părăsi orașul de bună voie, în alte condiții va fi dusă forțat la părinți întrucât era încă minoră.
Unul după altul pumnii dați în momentele de rătăcire s-au reîntors, lovind-o pe Luminița mult mai dureros, obligând-o a face o cotitură nedorită în viitorul pe care nu și-l închipuise niciodată în acel fel.

- va urma -