Holul lung, unde avea loc răsfățul alcoolic, aducea împreună patru uși, plus cea principală, la care ajungeai urmărind urcușul treptelor. Pe partea stângă, cuprinsă între ușa de la dormitor și cea de la bucătărie, se întindea o canapea, nu mai lată de cinci palme, dar destul de lungă cât să țină patru persoane. Diametral opus intrării principale se afla o cămăruță în care pe timpul iernii se muta toată suflarea. Urmau aliniate lângă peretele din dreapta a maiestuosului coridor, o masă, încadrată de două șezlonguri și cea din urmă ușă care te ducea în camera de oaspeți, merituos numită astfel, datorită contrastului evident dintre mobila sărăcăcioasă din celelalte încăperi și cea de aici. Tot locul duhnea a fum de țigară iar în aer plutea un amestec de mirosuri: rachiu cu zahăr ars și vin de proastă calitate, din cel care lasă pe fundul sticlei o palmă de drojdie. Toți cei prezenți vorbeau. Nu conta cine, ce și cum. Era o dezbatere pe tema logoreei ½cu cât ești mai beat cu atât vorbești mai mult½, temă pe care Bețivel ar fi continuat-o ca de obicei: ½...mult, prost și fără rost½, printre sughițuri sau înghițituri des luate din paharul cu boroghină. Nu îi plăcea rachiul, îi afecta stomacul, iar el ținea foarte mult la sănătate. Deodată se auzi un glas mai puternic:
- In vino veritas!
- Da. Ai dreptate bă, intervine Gheorghe cu un aer atotștiutor.
- Băi Gheo, taci în gura ta de ciortan afurisit! Ce știi tu bă, cioară? sare Bătăilă, fratele lui Bețivel. Muiere ce ești! Mai plângi după Ani când nu-i aici, să-ți dea țâță, ai? Cine știe pe unde îi plimbă curu` ăla mare! râse zgomotos și își îngoapă iar fața în ziarul de duminică, pe care îl ratase.
- Anișoara mea! țipă deodată Gheorghe din ce în ce mai adormit , apoi își lasă capul între mâini și repetă, de data asta pentru el: Anișoara mea...
- Bre, mâine mergem la Slăboiu, la vie? o întrebă pe babă, un fel de șef al dezbaterii, care stătea pe șezlongul din dreapta mesei. În stânga, odrasla ei, Bețivilă, așteaptă răspunsul la întrebare.
- Ã? Nu... nu știu... ce? Era plecată în lumea ei, lichidul tare îi înecase orice urmă de logică.
- Mda, e clar. Pârvane! Tu unde fugi?
- Mă duc să mă culc, se auzi un glas mormăind.
- Te duci la dracu` să te ia. Iar mănânci pe ascuns? se auzi vocea din spatele ziarului, apoi spuse către Bețivilă: ăsta iar ascunde bani, ascultă ce zic eu. E hoț mare.
- Dă-l în măsa-n cur de paradit! Să și-i pună pe piept! Știi, cănd făceam curat în magazie, printre butoaiele alea goale, ce crezi că văd? Un teanc de bani. Mare dobitoc, nici că i-am dat înapoi, să fie sănătos dacă e prost.
- Mamaie dă o țigară! Spuse Bețivilă către mă-sa.
- Ã? Ce? N-am... caută că n-am... uite aici pachetul. Scoate un pachet de Winchester gol. Tu de ce nu ți-ai luat de la magazin? Îți dădea Lazăr.
- Lasă-mă și cu Lazăr, face un semn cu mâna a lehamite, ăsta pentru un pachet de țigări mă scoate dator cu un hectar de vie de prășit. Bătăilă râse zgomotos.
- Anișoara mea!!! Gheorghe ridică capu’ făcându-se din nou auzit.
- Iar vorbești trogloditule? M-ai înnebunit cu Ani a ta cu tot. Na, arătă bătând cu mâna în ziar. A dat anunț la matrimoniale! Te-a uitat bă, grăsanca ta! Ce să facă cu un cioroi bețiv, să stea să o bată cu făcălețu’? Ce om nebun!
- Bă Gheo`, tu nu mai pleci acasă bă? se răsti autoritar Bețivilă. Aprinde și tu o lumânare, ce vezi să citești pe bezna asta? Pe unde umblă și copchilu` ăsta? întrebă, întorcându-se spre fratele său.
- Da’ mai sunt lumânări, că eu n-am găsit?
Bătăilă se ridică mirat și intră în bucătărie.
- Vezi în sertarul de jos. Ai găsit?
- Aha. Mai sunt două. Lasă că mai lipesc eu capete din alea. Am strâns o pungă.
- AÈ™a am ajuns, suntem în secolul XXΙ È™i stăm în beznă ca primitivii. Ne culcăm odată cu găinile, ne sculăm în sunet de cocoÈ™, aÈ™a viață, să faci ceva pe ea!
- De ce mă? Lasă că e bine așa. Uită-te la copchilu’l ăsta al tău. Nu-și umple mintea cu prostii de la televizor, cu digimoni de ăia sau alte tâmpenii. Citește. Asta e important, se cultivă. Ascultă la mine, ăsta ajunge mare, e iute la minte.
- Că vorbeam de lup.
Pe ușă intră Cultel, unicul băiat a lui Bețivel.
- Unde îmi umblași cuconașule?
- Eii, treaba mea! răspunse în doi peri.
Þinea în mână o carte groasă iar buzunarele erau doldora de cireșe.
- Iar ai citit în cireșu` lu` Mărioara? Dacă îmi cere aia socoteală, să vezi tu!
- Lasă bre...
- Ce lasă? Atât știi?
- Lasă mă băiatul în pace, ce-ai cu el? Vezi poate îți dau vreo două după ceafă! Se afirmă cititorul nostru de presă. Cultel fuge în camera de oaspeți.
Trecuse de zece. Cerul era împrăștiat printre stele. În mijlocul curții zăcea într-o baltă luna, căutând să se prindă cumva de toarta nopții. Bețivel și Bătăilă l-au scos pe Gheo afară apoi s-au așezat pe trepte la o țigară. Un țipăt scurt răzbate din bucătărie, unde adormise Pârvan.
- Aha! Ați văzut? Ați vazut mireselor? V-am prins eu domnișoarelor! Vreți să mă omorâți, vreți să-mi luați banii? Dați-mi banii! Banii mei!
- Ãsta iar a înnebunit, băi Bețivel.
- Mda. ÃŽn seara asta iar e teatru.
- Aniiii!!!
- I-auzi-l și pe Gheo`! Ãștia când se apucă de băut e teroare. Râde.
- Petre. Mă Petrea. Dă oile în strungă!
- Hai că asta e culmea! Baba vorbește în somn. Noi mai dormim în seara asta?
Bețivel se ridică de pe treaptă, își bagă mâinile în buzunare și se plimbă, contemplând prin curte. Face câțiva pași de-a lungul ei, apoi se oprește în dreptul bălții și fixează luna din priviri.
- Mă tu mai ai undița aia? strigă la Bătăilă.
- Când Doamne iartă-mă am avut eu undiță? Din nou începe să râdă. Apoi se ridică și se duse lângă fratele său. Ia uite mă, luna se înneacă și tu stai și te uiți la ea ca dobitocul!
- Dar ce să fac eu amu? Dacă...
- Taci și dă-mi un băț! Îl înfingem în ea și o tragem sus pe cer, prostule!
Bețivel apucă un băț și îl înfinge în mijlocul bălții. Dădu să-l tragă înapoi, dar acesta se înfipse în mâlul de pe fundul ei.
- Dă mă o mână de ajutor! Nu vezi că nu pot? M-a slăbit poșârca aia de vin.
Se opintesc amândoi și trag de băț care se smulge brusc din noroi și lasă pescarii iscuțiți la pământ. Apa se tulbură. Întinși pe spate, cei doi privesc cerul. În mijocul lui domnea luna.
- Așa ! Deasupra curții noastre să stai de acum! Doar noi te-am salvat! Bătăilă face un semn instinctiv cu mâna spre cer apoi râde zgomotos.
- Noi ar trebuie să intrăm în istorie, mă!
- Da! Deja văd în ziarele din toată lumea mâine : ½Bețivii care au salvat luna de la înec½.