agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4228 .



Negruț
proză [ ]
Viața unui caluț, povestită de el însuși

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Anna_Sewell ]

2011-04-28  |     |  Înscris în bibliotecă de Adriana Gheorghiu



Partea întâi - Capitolul 1 - Primul meu sălaș

Primul loc de care-mi aduc bine aminte e o livadă în care se afla un iaz cu apă limpede. Câțiva copaci umbroși se aplecau deasupra lui, iar la marginea iazului papura și nuferii creșteau din belșug. Într-o parte, peste un gard viu, vedeam un câmp arat, iar în cealaltă parte, dincolo de poartă, casa stăpânului meu, aflată la marginea drumului; la un capăt al livezii era o plantație de brazi, și la celălalt, peste un mal abrupt, se zărea o apă curgătoare.
Cât am fost mic, deoarece nu puteam să manânc iarbă, m-am hrănit cu laptele mamei mele. În timpul zilei alergam în preajmă-i, și noaptea mă culcam lângă ea. Când era cald obișnuiam să stăm lângă iaz la umbra copacilor, iar când era frig aveam lângă plantație un adăpost foarte bun și călduros.
După ce m-am facut destul de mare ca să pot mânca iarbă, mama ieșea în timpul zilei la muncă și se înapoia abia seara.
În livadă se mai aflau încă șase mânji, toți mai vârstnici decât mine - unii aproape că nici nu se mai deosebeau de caii cei mari. Alergam cu ei și ne jucam cu toții foarte frumos; galopam împreuna, cât puteam de tare, în jurul câmpului. Uneori joaca era mai bătăioasa pentru că, pe când alergam, se întâmpla destul de des să ne mușcăm și să ne lovim cu copitele.
Într-o zi, după ce ne-am lovit cam tare, mama a nechezat către mine, m-a chemat la ea și mi-a zis:
- Aș vrea să fii atent la ce am să-ți spun. Mânjii de aici sânt foarte buni, dar ei nu au avut de la cine să deprindă bunele purtări. Tu ești binecrescut, iar părinții tăi au fost celebri: tatăl tău era foarte cunoscut prin părtile acestea, iar bunicul tău a câștigat, doi ani la rând, cupa la întrecerile de la New Market; bunica ta avea cel mai plăcut temperament pe care l-am cunoscut vreodată și cred că nici pe mine nu m-ai văzut lovind cu piciorul sau mușcând. Sper că vei crește blând și bun și că nu vei deprinde niciodată năravuri proaste; să-ți faci munca ta cu voie bună, saltă bine picioarele când mergi la trap, nu mușca și nu lovi cu copita nici măcar în joacă.
N-am să uit niciodată sfatul mamei mele; știam că este un cal bătrân, înțelept și că stăpânul nostru avea o părere foarte bună despre ea. Pe mama o chema Duchess, dar adeseori el îi spunea “comoara mea”
Stăpinul nostru era un om inimos și blând. Ne dădea hrană bună, adăpost bun și ne vorbea frumos, la fel de frumos cum le vorbea și propriilor săi copii. Noi toți îl iubeam, dar mama cel mai mult. Când îl vedea la poartă, necheza de bucurie și alerga la el în trap. El o mângâia și o bătea ușor cu palma, spunându-i: “Ei, comoara mea, ce mai face Tăciunel al tău?” Îmi spunea “Tăciunel” pentru că eram negru ca pana corbului; apoi îmi dădea o bucată de pâine care era foarte gustoasă, iar uneori aducea și câte un morcov pentru mama. Toți caii veneau la el, dar cred că noi eram favoriții lui. Întotdeauna, în zi de târg, mama îl ducea la oraș, într-o șaretă mică.
La fermă era un băiat de ajutor pe care-l chema Dick și care venea uneori pe câmpul unde ne aflam noi, ca să culeagă coacăză din gardul viu. Dupa ce mânca atât cât poftea, “se distra”, cum spunea el, aruncând cu pietre și cu nuiele în mânji, ca să-i facă să alerge. Nouă nu prea ne păsa de el pentru că puteam să fugim și să ne ferim, dar uneori ne mai nimerea cu câte o piatră și atunci ne durea.
Într-o zi , Dick “se distra”, tot așa, fără să știe că stăpânul se afla în apropiere, urmărind tot ce se petrecea; deodata acesta sări peste gardul viu și apucându-l, prin surprindere, de braț, îi dădu o palmă așa de zdravănă, încât îl făcu să urle de durere. Cum îl văzurăm pe stăpân, ne apropiarăm în trap ca să vedem ce se va întâmplă.
- Băiat nesuferit ce ești! exclamă stăpânul. Răule! Să fugărești mânjii! Și asta nu este nici prima si nici a doua oară, dar va fi pentru ultima dată. Ia-ți banii ce ți se cuvin și pleacă acasă; nu mai vreau să te țin la ferma mea.
Așa se face că nu l-am mai văzut niciodată pe Dick. Bătrânul Daniel, omul care avea grijă de cai, era la fel de blând ca și stapânul nostru, astfel că ne mergea foarte bine.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!