Trecură două zile de la acea nefericită întâmplare cu video-mesajul acela suspect. Nu se întâmplase nimic. Își zise că dacă până acum nu a pățit nimic, nici de acum înainte nu va avea ce să pățească. Probabil că fusese într-adevar o farsă a cuiva jucată bine, care a vrut doar să-l sperie. Ray se afla acum în prima sa zi de concediu și trebuia să se îndrepte spre portul stelar al sectorului D – unde avea programată cursa 070131 cu destinația spre minunata planetă Cristalana.
Își luă bagajul echipat cu tot ce avea nevoie acolo și porni la drum luând un robo-taxi. Îmbarcarea avea loc spre seară pentru că așa fusese programat acest zbor. Noaptea se arăta roșie, iar lumina îndepărtată a planetei Cristalana arunca o strălucire ispititoare asupra portului stelar din zona cu numărul 19. Ray își croise fără prea mari eforturi calea printre înghesuiala de bărbați, veniți să încerce plăcerile călătoriei pentru care plătiseră. După ce toți pasagerii au fost scanați și bagajele acestora verificate la aparat, nava “Tiansa” se pregătea să plece la drum. Echipajul ce era însărcinat cu grija navei, anunță că decolarea se va face în cinci minute, deci toată lumea să fie calmă și pregătită.
O lungă vibrație zgudui portul. Nava cu numărul zborului 070131 decola înăltându-se pe stâlpii de foc ce-i țâșneau din reactoare. Ceru păru a se întuneca atunci când ea urcă măiestuoasă în atmosferă. Când va ajunge la o altitudine de zece mii de kilometrii și vor trece de raza protectoare a orașului prin tunelurile special create, vor intra în vidul aproape absolut. Apoi, reactoarele sale se vor stinge și va întra în funcțiune propulsorul nuclear Nava o să accelereze și apoi va sări într-un spațiu lateral, și acolo inertă, va devia, purtată de unul din marii curenți ai universului către obiectivul său îndepărtat. Oricum oamenii exploraseră doar câteva mii de planete, în vreme ce milioane de stele neexplorate înca îi înconjurau. Destinația acestui zbor: Cristalana, planeta viselor bărbătești.
Ray se așeză în cabina sa pe un fotoliu alb și moale. Își reglă decorul, alegând ceva liniștitor. Efectele care erau create de tehnologia avansată a navei îl duseră într-o pădure calmă. Se afla într-o poieniță la poalele unui izvoraș. Sunetele și lumina se potriveau perfect. Simțea chiar și mușchiul umed pe care călca. Totul era înconjurat în verde, se afla în sânul naturii iar acest lucru îl iniștea. Hotărî ca mai tarziu să se bucure și de celelalte compartimente ale navei: de piscină, de discotecă, de muzeu, de casino pentru că iubea enorm aceste jocuri, de bar, de cabinetele de masaj și de terenurile de joacă. Exista peste tot în spațiu, gândea Ray Starter odihnindu-se cu ochii închiși, stând pe un mușchi purpuriu și moale, o înlănțuire discontinuă de materie și lumină.
Călătoria pe nava “Tiansa” echipată cu tehnologie de ultimă oră, decurse bine. Se zărea pe orbită numele planetei, ce strălucea cu litere de foc pe înaltele porți ale portului stelar. Falnic ca întotdeauna: Cristalana, era un nume al timpurilor noastre, sprintar, melodios și încărcat de o atmosferă a plăcerilor, un nume care răsuna tare și clar în mijlocul șoaptelor tulburi. Era un univers stabil și precis.
Ray a trecut pragul, și după ce a depășit batantele grele ale uriașelor uși, îi apărură în față minunatele obiective turistice. La început nu văzu decât micile acoperișuri ale clădirilor, apoi distinse în depărtare umbrele colosale ale barurilor, casinourilor, hotelurilor, discotecilor, centrelor de agrement si minunatul loc de zbenguială, despre care se vorbise atâta, și care era destul de renumit pentru tot ce putea oferi acesta. Înainte de a intra în oraș îi așteptară să-i întâmpine niște superbe fete, cum nu mai văzuseră demult, care îi luară de braț și îi conduseră prin oraș. Ray era împreună cu o însoțitoare, ce era roșcățică cu ochi albaștrii, asemeni lui Judy, nu-i venea să creadă că acest lucru i se poate întâmpla. Dar, iată că se întâmpla și Ray era în culmea bucuriei. Se plimbară puțin pe culoarele străzilor noi, deoarece îi plăcea acest lucru, apoi după ce văzu împrejurimile, fu îndreptat de către această fată spre holul hotelului la care trebuia să fie cazat. Regăsea pe ici pe colo câte ceva din atmosfera Pământului, doar că nu cunoscuse asemenea lux și probabil nici nu mai avea să cunoască. Camerele erau lungi, înalte și foarte largi. Se putea ajunge în ele prin puțuri dotate cu platforme și încuiate cu un cod determinat de căldura trupului persoanei în cauză memorat la înregistrarea camerei. Ajunși în camera de hotel, fata îi făcu toate poftele și plăcerile carnale lui Ray. Doar plătise și pentru acestea, nu?
Toate stelele lumii străluceau în noaptea aceea din ținutul Cristalanei și era aproape imposibil să nu te atragă o astfel de imagine. Își părăsise frumos și fără zgomot camera de hotel, lăsând-o pe roșcățică să doarmă și acum se afla pe drumul către Casino. Era un împătimit al jocurilor de noroc în timpul liber, și se gândi că nu i-ar strica niște bani în plus – asta în caz că avea noroc și câștiga. Aerul serii era răcoros și cerul limpede. Putea zări luminile clădirilor îndepărtate, la zeci de kilometrii distanță de această superba și aventuroasă zonă în care se afla. Aceste luminițe străluceau aidoma unor insule de stele. Se îndreptă către cel mai mare și mai scump casino din această parte și deasemenea cel mai bun. Silueta infatuoasei clădiri luminată din toate părțile, plină de reclame de tot soiul se înfățișa plecându-se în fața sa deschizându-i ușile țelului său din această escapadă nocturnă.


Spre sfârșitul vizitei pe planeta Cristalana…


Din păcate pentru Ray, dar și pentru ceilalți, trecuseră cele șapte zile în care se simțise de minune, hoinărind prin tot felul de baruri sau discoteci, înconjurat de compania atâtor fete minunate, beneficiind și de serviciile acestora știind că-și făcuse mereu de cap. Fusese într-adevăr o croazieră excursională pe cinste. Nici nu mai știa de când nu mai simțise așa ceva, în afară de crime, tâlhării, arme sau urmăriri. Dar iată că distracția se terminase aici, iar acum se afla pe nava ce se întorcea spre Pământ.Își memorase bine în minte aceste amintiri frumoase pentru a-și aduce aminte de ele când va dori să alunece spre un paradis ca acesta.
Silueta Pământului albastru, începea să se zărească și se conturară și formele portului stelar. În timp ce nava ateriza ușor pe platformă, putu observa mai multe echipaje ale poliției spațiale și doar o singură dubă. Pe cine or fi căutând aceștia acolo? Sigur așteptau să salte pe cineva. Dar pe cine? Ray, nu avea nici cea mai mică bănuială și coborî din navetă, mulțumit de călătorie și acum se îndrepta spre ieșirea din port. Văzu silueta a două persoane îmbrăcate în uniformă ce se îndreptau către el. Începură să-i tremure picioarele și încerca să ascundă acest lucru cumva. Cei doi polițiști se înfățișară în fața sa, iar unul dintre ei îi spuse:
- Ray Starter, 288.156R?
- Da, spuse cu vocea un pic tremurândă.
- Va trebui să ne urmezi la secție apoi la tribunal pentru a ți se stabili sentința.
Rămase șocat la auzul acestor vorbe devastatoare și îi întrebă ce s-a întâmplat.
- Ești acuzat de uciderea guvernatorului Rene Olnis, tună vocea celuilalt polițist în timp ce îi punea cătușile la mâini. Camerele roboților de supraveghere au filmat tot.
- Dar… nu se poate. Nu am omorât pe nimeni, sigur este o greșeală.
- Nu Starter, nu este nici o greșeală. Avem înregistrarea și mărturia ta pe video în care recunoști totul.
În acest moment Ray își dădu seama de semnificația acelui video-mesaj primit și făcu legătura dintre acesta și Zimmer Nogaro. Căzuse într-o capcană bine întinsă însă din păcate din care nu mai putea scăpa. Nici nu avea cum să dovedească că nu fusese el din moment ce înregistrarea nu prezenta nici o urmă de falsitate. Cu părere de rău, înțelese și ce pedeapsă îl așteaptă. Pentru uciderea unui guvernator, sau oricare altă crimă, erai trimis după proces de urgență în Penitenciarul Galactic. De multe ori, pentru aceste fapte nici nu dispuneai de proces și erai aruncat acolo fără comentarii.
- Acele imagini nu sunt adevărate, protestă Ray. Sunt opera unui profesionist care vrea să scape de mine. Este adevarat, vă jur! în zadar se chinuia să le explice celor doi situația. Știa că nu avea dovezi, dar… măcar încercase.
- Din momentul acesta nu mai ai dreptul să spui nimic, Starter!
Unul dintre cei doi scoase din buzunarul uniformei albastre un aparat asemeni unei injecții. Duse aparatul la gâtul lui Ray și îi injectă acea substanță, acesta pierzandu-și instantaneu cunoștiința. Cei doi polițiști îl târâră către dubă ca și cum ar fi fost ultima spiță de om. După ce trecură de mulțimea oamenilor din port, îi transmiseră șoferului dubei să pornească motorul.
- I-ați administrat serul pe care vi l-am dat? întrebă vocea.
- Desigur.
- Foarte bine, într-o oră își va revenii.
Se urcară cu el în mașină și i-au făcut semn lui Algan că pot pleca.
- Nu aș fi vrut să mă vadă că am luat parte la arestarea sa, mai ales și că are problemele acelea cu inima, preciză Algan și se îndreptară degrabă spre sediu.
După câteva ore, la tribunalul cel mare, singurul tribunal al orașului Ener, Ray trebui să suporte sentința dură și clară a judecătorului:
- Pentru nemiloasa ta faptă, Ray Starter te condamn la închisoare pe viață în Aragena! anunța acesta verdictul fără nici un resentiment.
“De parcă ai mai putea să revii de acolo... auzi și tu închisoare pe viață” , bolborosea Ray în gând.
Era de așteptat cu astfel de dovezi de necombătut. Toată lumea știa că în ziua de azi nu se mai pot falsifica genul acesta de probe pe video. Ray fusese găsit vinovat pentru o faptă ce nu o comisese și era blestemat acum să-și ispășească umila sa pedeapsă în cel mai nasol loc din univers. După ce porțile tribunalului au fost închise, îl luară și-l duseră într-o mică încăpere unde întunericul era deplin. Îl lăsară acolo, apoi plecară. În timp ce încerca să se orienteze, ceva umed i se înfășură în jurul gâtului. Nu opuse rezistență pentru că nu avea cum, simți durerea ușoară a unei injecții apoi o ploaie caldă căzu asupra lui. Când își reveni, se găsea într-o sală gigantică puternic luminată. Ochii i se obișnuiră cu lumina și privi în jur. Un întreg perete forma o enormă fereastră fumurie. Ray, gândi că în spatele ei se află zeci de ochi ce-l privesc, dar nu îi luă în seamă. Simțea o durere ușoară în cap și la brațe. Peretele din fața sa se lumină devenind transparent. O ușă undeva la dreapta se deschise cu un zgomot asemeni unei stofe pe care o sfâșii. O mică parte a transportorului era vizibil în spatele peretelui de cristal separând în două uriașa sală.
- Ridică-te și urmează coridorul, se auzi de undeva o voce.
Corpul nu-l putea asculta asupra propriilor comenzi, din cauza substanței ce îi fusese injectată simțindu-se drogat, dar se supuse acelei voci. Ușa pe care intră se închise în urma sa.
Această îngrămădire de tuburi gigantice, senzori, memorii magnetice dar și virtuale, cilindrii rotitori, scântei și ecrane ale monitoarelor ce pulsau, era temutul transportor către lumea fără de întoarcere a Penitenciarului Galactic – lumea îndepărtată Aragena. Celulele erau săpate chiar în peretele de cristal. Erau niste alveole cu fețe reflectorizante asemenea unor oglinzi. Sute de celule identice se aliniau la baza peretelui de sticlă. Ray, comandat de acea voce, se așeză între acestea pe un fel de fotoliu având împrejur o groază de circuite. Se văzu în fața propriei sale imagini, găsindu-și privirea în ochii dublului său reflectat. Deodată, toate zgomotele lumii tăcură. Căldura unor raze invizibile începea să-l usuce. Era singur cu imaginea lui proiectata pe fundalul unui spațiu luminos, cu chipul lung subțire, cu trăsături osoase și ochi reci strălucitori. Niciodată nu se văzuse astfel, nu-și auzise inima bătându-i așa de tare și nici suflul acesta al pieptului. Își umezi buzele și vru să strige, dar se trezii trântit pe o mare platformă de metal. Aruncă o privire în jur, însă lumea aceasta nu i se părea deloc cunoscută. Ce apărea acolo nu mai văzuse în lumea din care tocmai fusese izgonit. Nu fuse în stare să perceapă această nouă lume ce i se înfățișa în față și în care va trăi de acum încolo, iar după puțin timp leșină…