agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1560 .



Despre eroi și martori -ultima parte
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [magique ]

2013-01-17  |     | 



5.
Cîrciuma se mai umpluse la ora aia, dar tot nu se încinseseră discuțiile între ăștia de acolo. Poate și zăpușeala de afară era de vină, sau poate berea nu reușise încă să le dezlege limbile.
-Ce-a pățit, bă Gheorghe, mă-ta? Că auzii că s-a “entopsicat”, îl întrebă Ciucă pe Gheorghe a lu Baieră.
Celălalt rămase câteva clipe, privindu-l lung, înainte de a-i răspunde.
-Nu, bă. A fost altceva. Era să moară fir-ar a dracu. A crezut că-i țuică în sticla aia de o țineam eu în podul casei, după o grindă. A crezut că-i țuică și a dat-o pe gât, proasta dracu. A crezut că-i țuică și, când colo, era otravă d-aia de șoareci. Șoricioaică cum ar veni, că d-aia o ascunsesem eu în pod după grindă, să nu dea careva peste ea.
-Da, bă, da a pățit ceva? păru interesat dintr-odată Alde Ofițerul.
-Nu, bă, că i-a dat Sevastița niște ceaiuri de i-a curățat mațele pe dinăuntru și acum și-a scos patul afară și stă toată ziua cu burta la soare.
-E, păi a scăpat ieftin Băiereasa. A scăpat ieftin, că îți mai aduci tu aminte când ați băut voi cu alde Tititrici, ăla de stătea colea-șa, lângă moară? Că parcă tu ai fost și cu ... Nu mai știu cu cine, da parcă trei erați, acolo, la el acasă și...
-Lasă-l bă, dracu, Alde Ofițerule, pe Titirici. Ce dracu-ți veni acu cu el? Îl repezi Gheorghe.
-Nu bă, de ce te superi, ziceam și eu că a fost tot un caz d-ăsta. Tot cu șoricioaică, cred. Că v-a chemat Titirici la el să beți. Parcă băiatul Paulinii mai era, nu? Da, bă, iar acum Alde Ofițerul se întorsese spre ceilalți, că Gheorghe știa toată povestea și nu avea de ce să-i mai povestească lui. Da, bă, și s-au pus ăștia pe băut și pe la doișpe, unu, noaptea, s-a terminat băutura, da ăștia tot mai voiau. Ar mai fi băut, dar ce? Atunci a plecat Titirici în pivniță să mai aducă oarece. A căutat el, a căutat peste tot, dar degeaba, că nu mai era neam băutură, nici strop. Ei, când să se întoarcă el la ăștia și să le spună că n-a mai găsit, na că vede pe o polată, mai la fereală, o sticlă de trei sferturi cu ceva alb în ea. Îi scoate dopul și gustă. Ardea al dracu și te furnica de nu mai știai de tine.
-Tu de unde dracu le știi, mă Alde Ofițerule, îl întrerupse Ciucă. De unde,ce ai fost tu de față, sau poate oi fi un Alde Toateștiutorul, ce crezi?
-Lasă, bă Ciucă, că nu suntem toți așa de deștepți la minte ca tine. Toate mi le-a povestit și mie ăsta, Nicolo Tișcaba, înțelegi?
Iar apoi, fără a-l mai băga în seamă pe Ciucă:
-Da, bă, a scos dopul și a gustat. Nu era țuică, da cum era el beat, s-a gândit că tot ceva tărie trebuie să fie, că altfel n-ar fi ars așa. Și nu s-a mai dus la ăia de sus și a stat acolo-șa singur în beci până a băut toată șoricioaica, sau ce dracu era. Și apoi...
-He, he, vorbeai de lup, Alde Ofișerule. Uite că vine Nicolo Tișcaba, strigă ăla al lu Ion al lu Cimpaș care stătea mai la fereastră și putea să vadă cine vine pe uliță.
-Cu mânzul după el, nu? îl întreabă Alde Ofițerul. Cu Gagarin, nu?
-Păi da cum credeai? Ivident că cu mânzul.
De răspuns îi răspunsese Ciucă, deși Alde Ofițerul nu așteptase răspuns, căci toată lumea știa că, peste tot unde merge ăsta de-i zicea Nicolo Tișcaba, era și prichindelul după el, băiatul lu Anton Bețivu și al Vetii, niște bețivi amândoi. Ãsta micu, pe numele lui Gagarin, mai mult pe lângă bătrânul ăsta creștea, pe lângă un bunic pe care ar fi putut să-l aibă.
-Hai, bă, că vine Nicolo Tișcaba și ne mai spune iar niște istorii de ne lasă cu gura căscată, că e tare la chestia asta, zise Alde Ofițerul.
-Ce să facă, bă, și el, că i-a fugit nevasta cu ăsta … începu Gheorghe, dar tresări și lăsă fraza neterminată când zări privirea înghețată a lui Gălbează care stătea la masa din fața lui.
-Păi dacă-i prost, bă, ce să-i faci? îl scoase din încurcătură Paraschiv al Geaonii, iar Gheorghe îi mulțumii din priviri.
-Da, vezi dumneata, spuse gânditor Alde Ofițerul, ăștia cu mintea dusă cu pluta n-ar trebui lăsați liberi p-afară, nu-i așa? Că poate să fie periculoși.
-He, he. Cum vine asta? Se miră Ciucă. Cum să fie periculos Nicolo Tișcaba? He, he, asta-i bună.
-Nu râde ca prostul, bă, îl repezi Alde Ofițerul. Ideea e că, am citi eu undeva, vorbele au o putere, o chestia așa, nu pot să-ți explic acum. Așa și poveștile ăstuia, lu Nicolo Tișcaba, au o putere nevăzută, o chestie. D-aia zic că nu ar trebui lăsați liberi ăștia ca ei.
Rămase apoi pe gânduri, iar ceilalți îl priveau așteptând continuarea vorbelor lui. Așteptau să le explice ce putere puteau să aibă niște vorbe, niște povești aruncate aiurea. Vocea puternică a lui Gheorghe îi făcu pe toți să tresară:
-Hai, bă, să râdem un pic de ăsta, că prea suntem la înmormântare acilea-șa. Ia dă, bă Busuioc, o halbă de bere, să punem niște sare și piper s-o dăm ăstuia, lu Nicolo Tișcaba s-o bea. Hai, bă, mai repede, că ajunge ăsta.
Vorbele lui Gheorghe îi însuflețiră pe toți. Alergau care încotro. Unul aduse un scaun cu piciorul rupt, abia se mai ținea, altul fugi afară să culeagă niște ciulini, să-i arunce în pălăria lui Nicolo Tișcaba, când o intra, iar Gheorghe a lu Baieră luă halba pregătită pentru bătrânul ce aproape ajunsese la ușa cârciumii și ieși până afară, iar, când se întoarse, le anunță celorlalți isprava lui. Adică urinase în berea de o s-o bea Nicolo Tișcaba, iar ceilalți se prăpădeau de râs și nu aveau ochi să vadă încruntarea și ura cu care-i privea Moarcăș Vasile, singurul care nu participa la zarva lor. Cute adânci îi brăzdau fruntea și broboane mari de sudoare se scurgeau lent, îi intrau în ochi sau alunecau pe lângă nasul mare, coroiat, ca un cioc de vultur.

6.
A trecut mult timp de atunci, soarele a răsărit și a apus de nenumărate ori. Din cauza zăpușelii ăsteia enervante, m-am tras și eu aici, la umbra, în cârciumă la Busuioc. Eu am ajuns primul aici, cam pe la unșpe, dup-aia au venit ceilalți, adică Alde Ofițerul, Gheorghe a lu Baieră… și ăilalți. Și Moarcăș Vasile. Ceva mai la vale a venit și Ciucă a lu Lixandrina. Eu, deși nu am băut prea mult, m-am prefăcut beat, fiindcă mă obosesc prea tare mutrele ăstora și mai ales glumele lor. Nu puteam însă să nu-i aud și d-aia mă miram cum dracu pot unii să trăiască uitând tot ceea ce s-a întâmplat. Cum pot ei să trăiască uitând? Și atunci mi-a fost milă de ei și nu știu zău ce s-ar face fără mine, fără cel care vede și ține minte și poate să le povestească toate, așa cum au fost. Dar, fiindcă mă hotărâsem încă de dimineață, când am intrat în cârciumă, să devin mut, să nu mai vorbesc prin cuvinte, câte zile oi mai avea, ci numai prin semne, d-aia, cum stăteam cu capul pe masă și mă făceam că dorm, aproape că mi-au dat lacrimile de mila lor.
Apoi?
Apoi soarele a răsărit și a apus de nenumărate ori.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!