agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Concursul ”Romeo și Julieta la Mizil”, Ediția a XVIII-a, 2024-2025, Mizil
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-05-14 | |
Iubiri imposibile
Așa a grăit Zaratustra, dragostea e lucru mare! De când am aflat asta nu mai prididesc, sunt veșnic îndrăgostit, de nori, ploaie, fulgere, curcubee și mai ales de femei! Am fost un copil precoce, în clasa întâi eram deja îndrăgostit de Nineta, fiica profesorului de naturale, doar cu doi ani mai mare ca mine. Tata m-a mângâiat pe cap și mi-a zis, trebuie să mai crești un pic băiete, și eu, copil ascultător, am așteptat până în clasa a V-a, trimestrul doi, când a trebuit să părăsesc în grabă Bârdiganii, cătunul din Vulturești, unde m-am născut. Plecam în lume să mi să piardă urma, nu știam pentru câtă vreme și tocmai de aceea mi-am luat rămas bun de la fată. -Nineta, te rog să mă aștepți, promit că mă întorc! Făcuse domnișoara niște ochi mari că nu știa despre ce vorbesc. Am continuat în același fel. -Orice despărțire e tristă, tu să nu fii, Nineta mea, promisiunea e un legământ. Din păcate nici ea n-a fost o Penelopă și nici eu un Ulise! Am plecat în lume făcând o haltă prin orașul Rupea, între Sighișoara și Brașov, despre care am povestit în „Cronica unei mari iubiri”. De acolo, tot în trimestrul doi, am aterizat la liceul „Gheorghe Șincai” din București, în clasa a X-a. Multe aș avea de spus din acea perioadă, dar mă rezum la episodul doamnei profesoare de geografie. Până s-o întâlnesc pe dânsa petrecusem tot felul de întâmplări, unele plăcute, altele mai puțin vesele, oricum, apreciam eu că devenisem matur și învățasem cum să mă port cu o femeie! Aveam grijă să-i șterg tabla, să-i aduc materialul didactic și mai ales...turuiam râurile, fluviile, oceanele, vârfurile și trecătorile din munții noștri și de aiurea. Într-o zi, după ce mă lăudase în fața clasei de nu-mi mai încăpeam în piele, am așteptat să plece toți colegii, era ultima oră și i-am spus: -Tovarășă profesoară, cred că știți secretul meu! -Ce secret, dragă?! -Doamna profesoară, mi-am înmuiat glasul și m-am adresat într-un mod care nu era permis, vă iubesc așa cum nu v-a iubit nimeni, niciodată! -Ce-ai zis?! Întrebarea ei am pus-o pe seama cochetăriei, precis vrea să-i repet declarația și tocmai mă pregăteam să fiu mai convingător, când a intrat ca o vijelie doamna Goldiș, diriginta mea, profesoara de biologie. -Ce discutați voi aici, a întrebat dânsa cu o voce hârâită, de om bătrân. Vraja tainică dintre mine și profesoara de geografie a dispărut brusc. Ce s-a mai întâmplat am aflat de la fratele meu Mihail, iar el de la tanti Stela, sora mamei. Tanti Stela fusese mai mulți ani inspectoare în învățământ și era prietenă bună cu profesoara de geografie, o ajutase la păstrarea postului fiindcă soțul ei era în pușcărie. În seara aceea, marea mea dragoste a vizitat-o pe mătușa mea, pe-atunci locuia în actuala grădiniță de pe Șoseaua Viilor.Vorbesc ele de una, de alta, că urmează să vină acasă un alt lot de deținuți politici și-ntr-un târziu, doamna profesoară îi spune mătușii mele. -Totul e cenușiu, fără speranță, azi însă mi s-a întâmplat ceva foarte frumos. Un copil mi-a mărturisit iubirea lui pentru mine! -Chiar așa?! Și tu ce-ai zis? -N-am apucat să-i fac morală, a intrat Goldiș, o știi cum e, tot timpul m-a suspectat. -Copilul ăsta te bagă în belea, cum îl cheamă? a întrebat mătușă-mea intrigată. Când i-a spus, tanti Stela a sărit ca arsă. -E nepotă-meu dragă, la orice m-aș fi așteptat numai la asta nu! Îl credeam Mutulică, bleguț, e de la țară, auzi tu unmde îi umblă mintea! Tanti Stela m-a chemat la o discuție moralizatoare iar frate-meu m-a luat la rost. -Băă, tu nu te uiți la tine?! Dacă tot ți s-au aprins călcâile, fă curte unei boboace din clasa ta. - Păi am vrut, îmi place de Șolea Dorina, crezi că mi-a acordat vreo atenție? -Hai că ești prost! Avea dreptate! Mă puteam eu compara cu Tătărâm Mircea, Râșnoveanu Cornel, Păuneață, colegii mei de clasă? Dar să n-o lungesc, devenisem student, eram căminist în Regie și-ntr-o după amiază intru să studiez în biblioteca tehnică din corpul I al Politehnicii din Polizu. Aglomerație mare, în sală toate locurile ocupate, doar un scaun era liber, lângă mine. Cine credeți că îmi cere permisiunea să ocupe acel loc? Lența, o studentă din anul patru la Chimie Industrială, dansasem cu ea de câteva ori la celebrul Cămin 303! O invitasem de mai multe ori în oraș, să vedem un film, să-i dau o înghețată sau o savarină, se scuza că n-are timp, totuși nu era tranșantă, nu-mi spusese, lasă-mă dom’le în pace! Faptul că se așezase lângă mine îmi da o speranță neașteptată. N-am putut să mai citesc un rând. O urmăream cu coada ochiului, folosea rigla de calcul, scria, iar calcula, era foarte concentrată. Aproape de ora optsprezece și-a strâns caietele, cărțile. I-am șoptit, merg cu tine, te invit la cofetărie. A dat scaunul puțin mai în spate și m-a privit. -N-aș vrea să te jignesc. Uneori mi se pare că ești....te porți.. ești ingenuu dragule, eu vreau altceva, înțelegi? Rămânem prieteni, daa? S-a ridicat, pe hol o aștepta Sandu Diaconu, colegul meu de facultate și an, fratele lui Mircea, actorul. A luat-o de mână și mergea țanțoș, cu pieptul în față. Se poate exprima în cuvinte amărăciunea care m-a cuprins atunci? Am jurat să nu mai mă uit în viața mea la o fată frumoasă. Dar, îmi ziceam eu încercând să mă consolez, nici Sandu nu e prea arătos! Probabil mi se citea pe chip tristețea că doamna care primea cărțile împrumutate, m-a întrebat zâmbindu-mi cu toată fața. -E chiar atât de mare necazul?! Să-i spun, să nu-i spun... -De unde ești de loc? A mai vrut ea să știe. Veneam aproape zilnic la bibliotecă, nu mă băgase niciodată în seamă, nu mă întrebase niciodată, nimic. -Mâine, a continuat ea cu același zâmbet luminos, o să stăm pe îndelete de vorbă, caută-mă la birou. Chiar din acel moment am uitat de jurământul meu. Prea era drăguță, caldă, prietenoasă, mărturisesc, din acea seară am început s-o iubesc. Evident, era mai în vârstă decât mine, dar parcă asta contează în dragoste? Ce se petrecea în mintea mea nu îndrăzneam să-i spun nici lui frate-meu că ar fi râs de mine și nici colegului de cameră de la cămin, Rică Dăscălete din Pitești, eram supărat pe el, mă furase de mai multe ori și, întâmplător, îl surprinsesem. M-am interesat discret și-am aflat că doamna Gina, șefa bibliotecii din corpul I este divorțată și are două fetițe. Oare ce i-o fi plăcând la mine? Și-o fi dat ea seama ce băiat extraordinar sunt? Este adevărat, ne întâlneam doar la bibliotecă și uneori mă invita în biroul ei și mă servea cu o prăjitură făcută de ea însăși. Surpriza a fost cam după șase luni când m-a invitat la ea acasă. Câte gânduri mi-au trecut atunci prin cap! În sfârșit, m-am pregătit cum am știut mai bine pentru acea întâlnire, într-o duminică, la prânz. M-am îmbăiat, locuiam tot la cămin, mi-am pus o cravată, semnul suprem al eleganței pentru mine, am cumpărat veșnicile garoafe oferite unei femei în astfel de ocazii, și, în plus, am pregătit un borcănaș cu miere din Muscel și niște mere că eu încă de atunci mâncam ecologic și sfătuiam și pe alții să facă la fel. A fost o sărbătoare în ziua aceea, am servit masa toți patru, doamna Gina, eu și fetițele. O sorbeam din ochi pe doamna, a povestit tot felul de întâmplări, nici nu știu cum a trecut vremea, s-a făcut seara târziu, apoi noapte, fetițele au mers la culcare, și am rămas doar noi doi. Nu mai spunea niciunul nimic, simțeam o anumită încordare. I-am mângâiat mâinile, fruntea, obrajii, când însă am sărutat-o s-a ferit, era normal am crezut eu, așa stă bine oricărei femei, sau poate din cauza fetelor, să nu se trezească! După miezul nopții, îmbrățișările și sărutările noastre erau tot mai lungi. Doar atât! Mi-a povestit viața ei, i-au dat lacrimile, iar eu i le ștergeam mângâind-o. -Să știi, mi-a spus ea, nimic nu e mai frumos ca dragostea. Chiar dacă aș avea șansa și aș merge acum în Japonia să cunosc o altă lume, atât de diferită de a noastră, tot nu se compară cu iubirea. Eu n-am avut noroc în dragoste, nu vreau să mă atașez de tine, aș suferi prea mult după aceea, legătura noastră n-are viitor, pentru un timp m-a furat valul. Te-am invitat la mine cu gândul că o să-ți placă fata mea cea mare, te-aș fi vrut de ginere! Am plecat de la Gina pe la cinci dimineața, eram fleașcă, eram confuz, prea obosit să mai gândesc limpede. La cămin, colegii de cameră m-au întâmpinat cu urale. Năică, de acum evri dei la femei! Hă, hă, hă! Nu le spusesem la cine merg, doar că mă întâlnesc cu o mare doamnă. Peste ani m-am întâlnit cu fata doamnei Gina, era șefă în centrală, la direcția „Resurse umane”. Bineînțeles că n-am recunoscut-o, o văzusem o singură dată în viața mea. Ea m-a întrebat, știi cine sunt? -Șefa... -Lasă asta, sunt fata cea mare a doamnei Gina! Nu-mi venea să cxred. Era o doamnă plăcută, puțin mai corpolentă decât mamă-sa, autoritară, foarte eficientă în munca ei. A mai lucrat câteva luni acolo și apoi a devenit un prosper om de afaceri. Mi-a dat telefonul mamei sale. Am invitat-o la Sala de Concerte Radio, fiica mea cânta ca solistă acompaniată de Orchestra de Cameră Radio concertul "Anotimpurile" de Vivaldi. Doamna Gina a venit cu taxiul, avea o rochie lungă de catifea, era la fel de suplă ca în tinerețe și îmbătrânise frumos.Orgoliul meu de bărbat a tresărit. Ce femeie frumoasă mă privise cândva! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate