agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1663 .



meandre 83
proză [ ]
reîncredințarea minorei...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [viorel-dona ]

2017-03-25  |     | 



Meandre 83- reîncredințarea minorei

Amintiri de tot felul năvăleau în capul lui Mihai, aparent fără legătură cu ce se întâmpla. Rică rămăsese văduv, Lili rămăsese văduvă. Într-una din zile, după ce Mihai se întâlnise cu surorile din partea mamei, în oraș la o cafea, tatăl lui îl sunase anunțându-și o vizită mai specială.
„Și în ce ar putea să constea o asemenea vizită? Cu ce poate fi mai specială o vizită a lui tata de altele? Oare nu s-a clarificat relația noastră?„
Pe la orele după amiezii soneria a semnalizat prezența cuiva la ușă. Mihai a privit prin vizor și și-a văzut tatăl arătându-i un deget arătător, ca o atenționare.
A deschis și în prag se aflau părinții lui naturali, ambii părinți!
Cu o ușoară umbră de mirare pe chip, Mihai i-a invitat în casă. Teodora era plecată cu copiii.
Mihai i-a servit cu o farfurie pe care erau așezate felii de cozonac, i-a servit cu câte un pahar cu vin și, în așteptarea deschiderii subiectului, întreținea o discuție presărată cu glume.
La un moment dat, când Lili zâmbea ținându-l pe Rică de mână, pe sub masă, acesta și-a luat un aer mai serios:
-Măi, tată, uite de ce am venit cu mă-ta la tine. Eu am cerut-o de nevastă alaltăieri și ea mi-a spus că de când e văduvă, capul familiei ei ești tu și că va trebui să am încuviințarea ta.
După ce a trecut de momentul de surpriză, Mihai a zâmbit și și-a luat un aer serios, după ce a cugetat puțin.
-Măi, vă văd oameni serioși, oameni în toată firea. Mamă, dacă vrei să faci amor cu tata, nu ai nevoie de aprobarea mea. Ești adultă și bănuiesc că nu forfotește iubirea dintâi, marea iubire a vieții tale, prin sufletul și fizicul tău. Poate că ai uitat că ați mai fost căsătoriți și că divorțul vostru nu a fost amiabil. Tu nu ești și nici nu ai fost vreodată vreo harnică și nu văd la ce ți-ar mai trebui să ai grija asta suplimentară, să-i speli izmenele lui tata, să-i faci de mâncare și alte chestii casnice. Concentrează-te pe creșterea Adinei și lasă-te de vrăjeli slabe. Adina e mică, are nevoie de o mamă, de îndrumare, de dragoste. Ea poate fi strigătul tău de lebădă în materie de afect matern. Oferă-i ei ce nu mi-ai dat mie și ai rămas datoare...
-Băi, Rică, ai fost însurat de vreo trei sau patru ori până acum. Nu ai avut noroc la femei niciodată. Ori ai ales prost, ori ți-a murit nevasta. Ba mai mult, te-ai mai căsătorit de două ori cu aceeași femeie. Nu ai vocația unei căsnicii. Stai în pătrățelul tău, nu te mai însura ca să nu-ți complici viața! De gagici nu ai dus lipsă niciodată și chiar dacă nu mai ești un tânăr, de vrăjeală nu te întrece nimeni.
După câteva secunde Mihai a completat:
-Dacă e valabilă chestia cu capra și cu iada atunci doar eu te întrec...
Mama lui Mihai, după câteva secunde, a preluat frâiele discuției, sperând că argumentele ei vor fi hotărâtoare:
-Măi, Mihăiță, poate că acum ai avea nevoie și tu să ai pe mama și pe tata alături. Bunicii copiilor tăi să fie un loc în care...
-Mama, oprește-te! Văd unde bați dar ce spui tu nu are noimă!
Când aveam într-adevăr nevoie de voi doi, m-ați abandonat. Nu sunt aici ca să vă fac reproșuri care oricum nu ar mai ajuta la nimic. Copilăria mea s-a scurs așa cum s-a scurs, cu dorul de voi dar cu avantajul că nu am știut niciodată cum ar fi trebuit să fie să te crească părinții tăi, ăia care te-au făcut. Mereu m-am întrebat unde erați voi când eu aveam nevoie afectivă de fiecare dintre voi? Mă întreb ce mecanism s-a declanșat în fiecare dintre voi atunci când mai aveam câteva săptămâni și urma să termin școala de ofițeri, când brusc, am primit câte o scrisoare de la fiecare și mă invitați ca, după absolvire, să vin să locuiesc cu voi.
Vă mai amintiți scrisoarea scrisă de mine cu indigou, scrisoare din care v-am expediat fiecăruia câte un exemplar? Vă amintiți că v-am refuzat categoric și am decis că voi locui cu bunicul, cel care, la greu, mi-a fost mamă și tată? Este adevărat că în acea scrisoare am fost dur, necruțător dar poate că ați meritat atitudinea mea. Atunci v-am pus fiecăruia în fața oglinda voastră așa cum am perceput-o eu. V-am reamintit multe dintre frustrările mele de copil, multe dintre suferințele și amărăciunile unui orfan cu părinți în viață...Poate că dacă nu m-ar fi crescut tata Ion aș fi ajuns un golan, un rebut pentru societate. Chiar dacă a fost uneori prea aspru cu mine, eu l-am înțeles. Atâta s-a priceput, atâta a făcut.
După acest discurs apăsat, în cameră s-a așternut o liniște prelungă, aproape metalică.
Lili, a spart liniștea spunând:
-Vezi Rică, de ce am venit la Mihai ca la rgele Solomon? Vezi de ce am vrut să aud și părerea lui? Până la urmă, Mihai are dreptate. Spuneai că ai luat bilete să mergem la un film. Hai să mergem, să nu întârziem!
Cei doi „îndrăgostiți„ s-au ridicat ținându-se de mână. Mihai a sărutat mâna mamei și l-a pupat pe tatăl lui și, la plecare le-a spus:
-Vă mulțumesc mult că mi-ați dat viață! Chiar dacă nu am uitat eu v-am iertat. Sunteți bine veniți la mine oricând, ori fiecare în parte, ori împreună...
După ce au plecat cei doi Mihai, atunci a coborât să se plimbe puțin....
Mihai și-a șters ochii și cu lacrimile a curățat și amintirile care năvăleau. Teodora l-a mângâiat pe cap și l-a sărutat în creștet.
-Curaj, bătrâne! Nu știm ce se va petrece pe mai departe. Poate că Floricica se va întoarce mai curând decât sperăm.
După ceva vreme, venind de la serviciu Mihai a găsit în cutia poștală o Cerere de chemare în judecată având ca obiect „reîncredințare minori. „
A deschis ațiunea și rând pe rând paragrafele arătau o situație total neadevărată.
„Minora a fost supusă la munci grele, fiind obligată să presteze activități nepotrivite vârstei etc... „
Să pui copiii să-și spele chiloții și ciorapii o fi o activitate nepotrivită vârstei? Să trimiți un copil la piață să cumpere trei pâini și câteva kg. de cartofi o fi o muncă grea? Faptul că regimul de învățătură însoțit de un control riguros o fi categorisit drept o atitudine autoritară și nepotrivită vârstei? Nu era sufiecient faptul că Floricica nu a mai dorit să stea cu el? Nu el a fost cel care a dus-o cu mâna lui la Mihaela?
La tribunal Mihai a răspuns scurt și la obiect la întrebarea dacă este de acord ca minora să fie încredințată spre creștere și educare mamei.
-Da, sunt de acord cu ce dorește fiica mea.
Și dacă nu era de acord ce se întâmpla? Să țină copilul cu forța? Fata să plece și el să o aducă cu poliliția acasă?
Teodora observa frământările profunde ale lui Mihai și asta o îngrijora. Dacă în faza inițială acțiunile de recuperarea a moștenirii terenurilor de la bunici le-a considerat neimportante, acum dorea să dea o preocupare majoră lui Mihai. Dorea ca el să se cufunde în acea alergătură, pe care ea o considera fără rost, astfel încât să-i abată gândurile de la plecarea Floricicăi.
-Ce spui, Teodora, după ce reușim să obținem actele pentru terenuri, ne mutăm la Mogoșoaia? Vindem ce avem aici și ne mutăm, ne facem casă și poate, copiii vor dori să locuiască cu noi.
-Cum spui tu, Mihai. Privitor la copii ce să spun? Și așa Mona nu are unde să plece. Tatăl ei este un om care nu-și poate asigura existența proprie, îndestulător, dar să mai aibă grijă și de un copil.
Îți amintești când a dorit să stea cu Uțu? Când a plecat și tu i-ai ținut isonul? Noroc că o tot sunai să știi ce mai face. Mai știi cum tatăl ei a dispărut lăsând copilul cu amanta lui? Luase bani împrumut de la vecini, îi vânduse televizorul și a dispărut tot așa cum dispăruse cu ani în urmă când plecase să plătească telefonul. Mai știi când a venit în noaptea aia cu urechea zdrobită, beat și înșirând la minciuni? Cine l-a crezut că venise să aducă ceva bani pentru fată și că-l prădase nu știu cine? Culmea tupeului a atins-o când, după ce l-am pansat, ne-a cerut bani să plece cu taxiul acasă dar tu ai luat fata și , cu taxiul, l-ai dus acasă și l-ai predat la altă amică a lui.
După câteva luni Mihai a primit o nouă citație pentru a-i fi stabilită o pensie de întreținere...
„De ce vrea ea o hotărâre judecătorească? Eu îi dau în fiecare lună bani, mai mulți decât ar hotărî tribunalul, cumpăr fetei câte ceva de îmbrăcat și de încălțat, ceva rechizite... Chiar nu înțeleg! „
Până la urmă primarul-doctor a întocmit actele de proprietate dar terenul nu l-a dat pe tot în același loc așa că Teodora a primit 5000 de m.p. acolo unde găsise Mihai un loc , pe marginea pădurii, iar restul, undeva în mijlocul câmpului.
Mihai, hotărât și încrezător în viitoarea gospodărie, a marcat limitele proprietății, a adus un tractor și a arat și apoi a semănat spanac, sperând ca în primăvară să-l poate vinde și să obțină bani pe care avea să-i folosească pentru viitoarea casă.
Reușise să tragă curent la o cutie metalică cu un tablou cu siguranțe sub pretextul organizării de șantier, așezase un cort și câteva articole de îmbrăcăminte în el.
Așa, pe mijlocul câmpului, cu pădurea la marginea terenului, Mihai a început să dea de mâncare câinilor de pripas așa că se aciuaseră circa 20 de câini care păzeau cu strășnicie mica proprietate.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!