agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1568 .



Triburi și cratere II (urmare)
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [apterix ]

2017-06-25  |     | 



Printre urechile măgarului, îi zâmbea un domn jovial și supraponderal, cu dinți mari și pătrați de culoare oranj, îmbrăcat în costum de camuflaj kaki, cu cizme lungi de pescar profesionist.

-Vrei o mână de ajutor, zise el.

Jory văzu în taligă o capră de lemne, o furcă cu doi dinți lungi , din lemn, destul de neobișnuită, o grămadă de stegulețe albe, prinse de bețe lungi, subțiri și drepte, și bidonașe rotunde, galbene, cu cap de mort. Măgarul era învelit într-o vestă de salvare, din cele folosite de armată, foarte plutitoare. Iată un om inteligent, își zise Jory în cap, pentru el, și un măgar echipat corespunzător.

-Probleme, domnu'? repetă omul din taligă. Măgarul își scutură urechile, care pocniră.

-Mă scufund, zise Jory, sincer. Nu pot ieși, am căzut într-un loc moale, fără fund.

-Există fund, dar e jos, foarte jos, zise grasul, cunoscător. Înghite cal cu călăreț! Vezi, ți-a ajuns la genunchi! râse el.

-Într-adevăr, recunoscu Jory.

-Urmează pulpele, nu-i așa? întrebă omul.

-Aveți dreptate, pulpele vin după genunchi. Privi în jos, la cioturile care-i rămăseseră deasupra materiei brune moi. Sunteți de la Primărie, dvs. și măgarul?

-Te rog să reții: eu sunt un binefăcător independent, fără vreo afiliere cu Primăria, cum vrei să-i spui. Tractorul lor trece o dată pe săptămână, să facă măsurători pentru prognoze. Atât. Ai bani?

-Am!

-La tine, acum?

-Firește că da. Aici, la piept!

-Dă-i încoace. Omul întinse o lopățică. Jory scoase portofelul său de piele, îndesat cu bancnote mici și mijlocii, din buzunarul de la piept, și i-l dădu.

Grasul număra destul de încet și dădea apreciativ din cap, în timp ce noroiul îi urca lui Jory pe pulpe.

Și dacă pleacă acum? Doar și-a luat banii! E în spiritul locului să plece...sau să stea să se distreze când mlaștina îmi va intra în nas pentru eternitate...În sufletul lui Jory apăru de niciunde regretul, un armăsar negru și iute.

-Păstrează tot, te rog, numai scoate-mă de aici, dacă vrei, zise Jory, ușor lingușitor.

-Firește! Nu numai că te scot, dar îți voi marca drumul de întoarcere. Steguleț alb, poți călca, bidon galben cu cap de mort, pericol de moarte. Clasic! Înțeles? Ca să nu mai pățim iar necaz...

-Oo, ce om bun ești! făcu Jory, iar mieros.

-Am credință! Mă rog la Marele Jumbo, strivitorul, înainte de culcare. Hai că te ridic acușica...

Apucă furca, o rezemă în capra de lemne, iar măgarul, receptiv, poziționă taliga exact cum trebuie. Cei doi se sincronizau perfect. Apoi, dinții lungi ai furcii bizare îi intrară la subraț, fără să-l înțepe, iar pârghia formată îl ridică, încet dar sigur, spre cer. Grăsanul apăsa cu toată greutatea pe capătul celălalt.

Jory era extras din gura monstruosului anaconda de nămol. Pantofii, legați cu șireturi, făcură Blurp!, și se trezi cu totul în aer. Brațul de macara improvizată îl depuse lângă poarta iubirii sale, de culoare verde, într-un loc tare.

-Pe mijloc și lângă gard, este piatră multă care, chiar dacă se lasă, susține greutatea, dar aici, unde ai călcat dumneata, e doar mâl, până la doi metri! Ai priceput?

-O! Da!

-Dacă întreabă cineva, nu m-ai văzut. Rămânem confidențiali, ne-am înțeles?

-Desigur! zise Jory.

-Nu uita, la întoarcere, dacă mergi tot pe aici, calcă lângă steagul alb, de fiecare dată!

Jory dădu din cap, copleșit de atâta atenție. Salută, înclinându-se oriental, pe omul și măgarul care-l salvaseră și care acum plecau. Era evident că ambii lucrau la negru. Dar putea să se plângă? Îi oferiseră un serviciu prompt.

Bătu în poartă cu pumnul, îi strigă numele, repetat. După un timp, ea apăru, destul de rece, serioasă.

Purta un șorț lung de cauciuc, avea mânecile suflecate deasupra coatelor și un satâr mare în mâna stângă. Era ușor dezorientată, însă el vedea în ochii ei dragostea, animăluț ghemuit în umorile sale oculare, dar, din același loc, veneau o sclipire de cruzime și o umbră de repulsie. În cele din urmă, ea păru că se bucură.

-Hei! Ți-era dor? Nu te așteptam.

-E o urgență. Voi pleca curând.

-A! Sunt foarte ocupată. Ne pregătim de nuntă. Te sun mai târziu?

Ea avea semnal doar pe acoperiș și în vârful clăii.

-Nu insist. Nu vreau să fiu indiscret. Dar, cu ce vă ocupați acum?

-Tăiem un tăuraș, zise ea, deschizând poarta mai mult, să vadă Jory curtea.

Acolo, adunată în cerc, era familia ei, dar și fețe noi, pe care Jory nu le cunoștea. Majoritatea purtau șorțuri și aveau instrumente tăioase în mâini. Un taur mare zăcea trântit în mijlocul lor și era centrul atenției. Avea gâtul și capul pline de sânge și se zbătea din când în când. Din nas îi curgea un șuvoi roșu aprins.

Un bărbat subțirel și drăguț, un unchi al fetei, o fire de artist, pe care Jory îl văzuse odată cântând la fluier, iar în alt rând cum dansa țopăind ca un ied, lovindu-și cizmele cu palmele, înfierbântat, se foia de ici-colo, trăgând după el un baros.

-Ce face? întrebă Jory, naiv.

-Îl bate în frunte. Are pielea groasă și lama nu-l pătrunde.

-Așa! zise Jory, care nu mai auzise ceva asemănător.

-Va trebui să-l desfacem în bucăți. Apoi, o să am timp să te sun. Bine?

-Stai așa! Uite ce-i, plec tocmai în Hipercity. Nu știu când mă întorc, dacă mă mai întorc.

-Păi, cu mine cum rămâne? Cu noi doi?

-De aceea am venit, să-mi iau adio.

-Ne despărțim? zise ea, emoționată.

-Da.

-Vino, zise ea, strânge-mă în brațe. Avea ochii apoși.

Când o luă la piept, simți lama lată și rece a satârului pe șira spinării. Apoi, ea îi întinse, țuguiate, buzele, și el făcu la fel.

Se sărutau, când trei zgomote aproape simultane se auziră, o bufnitură înfundată, un pârâit groaznic de os zdrobit și o frântură de muget, mai mult un icnet animalic scurt.

-Spor la treabă, zise Jory politicos, ușor tulburat, când cele patru buze se dezlipiră.

Ca să evite orice duioșie suplimentară, Jory se întoarse pe călcâie și păși spre primul steguleț alb pe care-l văzu.

-Ești sigur? strigă ea. Diseară te sun, să-mi zici că ești sigur!

-Biinee! zise el, întorcând doar puțin capul, să o vadă în coada ochiului. Lăcrimoasă, ea îi făcea la revedere, cu mâna în care ținea satârul.

Pe drumul de întoarcere, Jory urmă calea marcată de salvatorul său și ajunse în siguranță la liman, adică în râpă. Se umplu iar de praf, dar nu mai avea importanță, doar era plin de noroi.

Ajuns în șosea, își aminti că trebuie să fie discret. Erau șanse mari ca amicul să-l caute, dacă-și revenise în simțiri.

Acolo unde era posibil, se târa prin iarbă, pe coate. În alte locuri, mergea pitulat. Când auzea un zgomot cât de mic, se arunca la pământ. Nu mi-e frică, repeta Jory în forul interior, unde se afla și mintea lui, cea care analiza totul, dar e mai bine să evit complicațiile, să fiu prudent. La care, mintea lui nu avea nimic de obiectat.

Într-un târziu, iată-l ajuns la adăpostul casei unde locuia, cu gard protector.




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!