agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 665 .



Mușcătura
proză [ ]
Trădarea (31)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2022-04-12  |     | 



Își pipăia pântecele, într-o exasperantă tentativă de a se convinge că al ei era. Că despre ea era vorba, oricât de mult ar fi încercat să se sustragă. Și măcar de-ar fi știut, cineva i-ar fi șoptit, i-ar fi scris pe o foaie albă, pe ceva: „Nu era decât un rol: odată terminat, te vei întoarce la tine!” Așa s-o fi luat, ca pe copil, să o asigure că injecția aia nu durea, că nu se moare din atâta, nici nu se pleacă prea departe... Să-i fi spus, poate, și mica-nevinovata minciună. Ea ar fi luat-o drept bună: în clipa aia privilegiată chiar s-ar fi salvat. CĂCI CE ERA REALITATEA, CE ERA OPUSUL EI? NU PUTEA FI VORBA DECÂT DESPRE IUBIRE vs LIPSA EI... Prima variantă era, desigur, opțiunea adecvată, unica în stare să o mântuie. Dar burta i se boțea văzând cu ochii. Căpătase ea și un soi de crustă, așa de aspră la datul cu degetele, chit că mâinile ei, nici ele nu mai erau „mâinile ei”. Ca să fie mai exactă, era ca și cum și-ar fi petrecut o asperitate peste altă asperitate, numai că de data asta răul cu rău nu se mai făcea bine... S-a privit în ciobul rămas, altădată,... nu prea demult, aria fericită a etalării fără de griji a femeii. A mofturilor ei, pe timp lâncezind de pace! S-a trezit trecându-și dosul palmei pe sub nas. În lipsă de batistă... , în lipsă de pace. Gestul devenea deja un gest reflex, unul pe care copilul nu și-l abandonează decât atunci când prin preajmă îi este o mamă, cineva care să-l iubească. Sânii îi împungeau, să-i pocnească, pânza subțiată făcută neagră: doliu pe care n-ar fi crezut ea să-l poarte vreodată! Îi era foame. Pâinea mare cu scoarța groasă se terminase de ieri. Nu se mai frângea! Se așezaseră vreo zece în jurul ei. Ieșiți din istorie, niciodată mai mult prizonierii ei, mușcaseră! Când, în lăuntrul ei, gura de șarpe țipase, neocolindu-i numele: „Mamăăă!”. Instinctul acela străvechi îi trezise simțurile, chit că viața ce se plămădea în adâncu-i părea venită din cu totul altă parte... Din nou își trecuse peste pântece rogojina mâinilor arse... Și-ar fi vrut să se rupă în două... Să puna neghina de-o parte, grâul – dincolo... Nu știa Natașa ce zi era astăzi! De era zi sau noapte... Dacă Dumnezeuʼ ăla chiar despărțise vreodată lumina de bezna ei...

*
-Pani doctor, pani doctor! – strigau ei neajutorați... -Vse bude dobre! – răsuna glasul ei de primăvară... Oare, tot ea fusese?

**
Șarpele se ivise la trunchiul zdrobit al casei, la un colț de-al ei. Nu era șarpele casei! Casa era toată numai colțuri... și-așa colțuroasă... După uitătură a știut. Era prea târziu când i-a încolăcit coapsele. Coapsele și numele. I-a sâsâit sămânța ce-avea, că vrea, că nu vrea, să i-o poarte. Acolo în străfunduri uitate, unde orice rămășiță de om treptat piere...

***
Ei se înființaseră. Cu ochi scoși din orbite. Din aria omului. Hămesiți, purtându-și în nădragi voința oarbă de a fi. Deasupra altora. Cu orice preț. Deasupra lui Dumnezeu! Orgasmici, una-două, își suflecaseră uniforme slinoase de așteptare. Acolo, pe pământul cu flori de corcoduș, rachete și vase din lut sângeroase, posedaseră posedaseră. Înrobiți morții din ei, se înființaseră... și-a doua... și-a treia... și-a... zi... Aveau cândva să-și povestească faptele de bravură, victoria, numai întâmplarea hidoasă, ieșită din orice tipare ale istoriei.



****
În lăuntrul natașelor, șerpi creșteau în alți șerpi, până la sâmburele absolut al răului, acolo unde se pierdea chipul Domnului.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!