Lacrima rugaciunii.




Azi am vazut cum plangea o biserica;Cu capul pe tampla cerului,pe umarul ploii.Am vazut o biserica...si-i plangea crucea,iar cerul tot parca ar curge prin noi.Boabe de lacrimi se spargeau in crestetul teilor cu
aroma de miere si glas de apostoli.
In ochii tai, Doamne, se rastignesc pasari albe,cu pene de gheata, smulse din atatea suflete infricosate.Inima noastra este o iesle preschimbata in glas de grau copt,iar clopotele bisericilor crescute in noi rasuna prin gandurile noastre strivite de pacate ce-si spala patimile in ochii tristi si goi.Cu glas de topor ridicam biserici albe urzind iubirea nemarginita,legata cu tacere,iar stalpii zorilor de ceara par un amurg din care a mai plecat un fluier spre stalpi de cer.
Canta poienile,canta padurile si fluierul inalt al vazduhului parca se topeste pe poteci de altar preschimbate-n soare rosu ,precum sangele Tau.
Azi, am ascultat cum plangea o biserica... Plangea cu lacrimi de argint topit fara sa stinga ura ce o purtam in suflet sau vreo lumanare ce arde in prag si peste care noi calcam fara sa ne doara talpa ,fara sa stim ca ingerul din noi a murit ,fara sa ne usture insingurarea...
Stai cu noi,Doamne! Nu ne parasi ! Doar ploaia iti spala trupul de pasii nostrii grabiti de pacate in care se impiedica umbre de rugaciuni si sperante.
Stai cu noi ,Doamne!Tu ai inviat si noi murim in fiecare zi .Ruga mea va curge galben printre frunzele toamnei ,inapoi in suflet si va pasi alb,printre firele de soare ale primaverilor.
Dar n-am inteles.Plangea o biserica ?O spala toamna?Sau ochii mei inaltau o ruga catre cer din care curgeau aburi de cuvinte ,siroaie secate de dor si clipe necernute?!