Statea toata ziua si incerca sa piarda vreme pana cand il suna cineva sa iasa in oras. si cand in sfarsit suna telefonul deja pierduse orice speranta. merge atat de plictisit spre statie incat face un ocol prelungit, isi cumpara un pachet de tigari, de rest isi mai ia o bricheta, a treia pe care o are la el, si de restul restului, fiindca de fapt niciodata nu poti cheltui fix toti banii primeste o guma. e utila la intoarcere.
e genul ala de restaurant mediteranean cu terasa de vara dar si un inauntru in care nu se poate respira iarna. si oricat de select ar fi localul, in orasul asta nu exista niciunul cu sistem decent de ventilatie astfel incat sa nu te asfixiezi. in cazul astuia, inauntru e zona de nefumatori, dar pute a mancare ca la cantina ASE-ului. asa ca majoritatea nefumatorilor stau tot afara. arunca o privire si intelege brusc ca de fapt pe terasa ar trebui sa mearga. priveste dezinteresat, de parca nici nu se asteapta sa recunoasca pe cineva, moment in care aude o voce calda: buna seara.

nu e nici vocea Laurei sau a Alinei, dar stie ca lui ii e adresata. in timp ce se intorce isi schimba mimica in una politicos surprinsa ca pentru intampinarea unei colege de liceu pe care nu o mai vazuse de la absolvire. chelnerita. nu o recunoaste si aceasta ii mai spune inca o data: buna seara. anton balbaie doua vorbe, de fapt mai multe, doar ca doua sunt cele inteligibile pe care le percepe aceasta: doua prietene.
hai ca n-are rost sa incomodeze cu privirea linistea oamenilor de la terasa, plus ca intr-un fel parca nici nu stia dupa ce anume se uita. scoase telefonul mobil.More...

Alina si Laura stau linistite la masa. surprinzator pentru Anton, la aceeasi masa mai e si Teo, prietenul Laurei. prieteni buni acum ceva timp. dar pe parcursul transformarii fiecaruia in propriul lui tata, relatia s-a dezintegrat, a alunecat spre mai rarut e mai dragut, si apoi spre mai rarut si-atat. altele le sunt prioritatile dupa terminarea facultatii. altele le sunt prioritatile pe viitor. Teo vrea ca peste doi ani sa-si ia un an liber (ceea ce cu totii stim ca e imposibil atunci cand ai propria firma, dar de dragul discutiei Anton se abtine de la acest comentariu, la fel si Alina, in timp ce Laura se lasa surprinsa de parca aude pentru prima data acest plan); un an liber in care sa faca inconjorul pamantului. si pana atunci isi va face concediul doar in insule "fiindca insulele sunt mult mai multe si mai greu de parcurs" ceea ce inseamna ca trebuie eliminate din acel an. apoi discutia aluneca lasciv spre politica, servicii, relatii, cunostinte, craciun - cum inainte de revolutie era craciun "daca aveai porc pe masa" si in felul asta s-a nascut omul nou, post decembrist, un om care trebuie sa aiba, un mare consumerist, un monstru al posesiunii. si in felul acesta se va sfarsi lumea.

Anton o tot urmareste pe chelnerita cum se plimba zambitoare printre mese. cum vine si ii schimba scrumiera dupa fiecare tigara stinsa - scrumiere cu patratel de servetel ud pe fund, astfel incat sa nu zboare scrumul peste tot cand bate vantul. si adevarul e ca bate vantul intr-o veselie tristete si sfarcurile fetelor sunt tari, dar cine naiba ii vede pe sub toate hainele cu care se incotosmonasera pentru a-mi putea confirma supozitia. si Teo vorbeste prostii despre cercetatorii britanci care ii verifica teoria lui empirica despre greseli: inainte sa faci o greseala creierul se opreste; si la 30 de secunde dupa aceea face greseala.

si privirea aia vesela a chelneritei. parca o stie de undeva. de ce dracu o fi vesela, e o mima inventata. e la fel ca rutina de a schimba scrumierele des, e politica acestei cafenele. urmeaza o discutie despre fonduri structurale nerambursabile, despre ce se intampla dupa Inviere (desi daca asta e Vinerea Mare, cea in care Iisus a fost spanzurat, si a stat pe cruce, ca apoi sa renasca "a treia zi" e imposibil ca Invierea sa fie in seara zilei urmatoare, sau poate acum 1975 de ani zilele erau mai mici si mai dese, d-aici si varsta lui Matusalem...) si alte discutii despre semnificatia Summit-ului pentru Romania, despre de ce s-a dus Mihaela la Pamuk si tot asa. cam ce discuta de obicei oamenii inainte sa vina nota. ca apoi discuta care ce-a consumat si cam ce-ar trebui sa plateasca, apoi cei care sunt mai buni la matematica isi etaleaza viteza de calcul a sumei de 10% din total, si impartitul ei in parti egale tuturor mesenilor, stiti voi, tre' sa vi se fi intamplat. berea lui Anton nu e pe bon, si nici pe anexa, si nici trecuta cu pixul peste, si nici nu se pune problema sa se corecteze aceasta inexactitate. Anton pune banii oricum. apoi Teo si Laura pleaca. ramane cu Alina sa mai fumeze o tigara, care se transforma in doua, trei, inca o scrumiera si inca o scrumiera. parca in sfarsit pot vorbi, alte subiecte, si alte subiecte. despre cum (se) aleg oamenii unii pe altii. despre faptul ca ne stabilim raportul unii fata de altii in primele 15 secunde dupa ce ne vedem. cum momentul in care te opresti din cautari este un moment de stricta luciditate si zici gata. cum de fapt nu e nici un fel de magie la mijloc, cum de fapt apartine unui moment de delasare. e vorba de o renuntare acceptata. si uneori se poate intampla sa renunti la viata, sa te casatoresti ca apoi nevoia ta sociala sa creasca iarasi, sa apara o noua distractie careia sa vrei sa-i faci fata si sa divortezi. se mai intampla. unii oameni nu sunt morti de tot, pentru unii casatoria are efect de moarte clinica. sunt unii care mor si fara sa se casatoreasca - pur si simplu se inchid in ei, in casele lor, proprietate, mostenite sau chiar inchiriate (asta e cea mai nasoala varianta. de fapt cea mai nasoala e cea in care vrei sa te inchizi intr-un spatiu pe care-l mai imparti si cu altii care iti aminteste mereu de cat e de stupida alegerea ta, si tu sa trebuiasca sa pompezi minciuni in tine pentru a-ti reinventa povestea, pentru a o mentine credibila la nivel interior). si inca o scrumiera. o chelnerita care nu te priveste atunci cand iti schimba scrumiera. o chelnerita care nu se repede la mapa cu nota dupa ce s-au adunat toti banii in ea. oare toate astea sunt din eticheta localului? e oare asa perfecta? sau e stilul ei de-a fi. si apoi Alina merge la toaleta. Anton isi mai aprinde o tigara. chelnerita vorbeste cu un batran la o masa alaturata. de fapt in afara lui mai e doar un barbat cu camasa rosie care vorbeste la telefon de cel putin o ora - daca nu-ti poti scoate prietenii la terasa, iesi tu si te bucuri de prezenta lor telefonica. lumea se largeste. chelnerita vorbeste cu batranul - o intreaba daca fumeaza: nu, dar imi place mirosul de tutun, imi place sa il simt in par in haine cand ajung acasa, imi place cand trec pe langa o masa la care fumeaza cineva; in schimb asta iarna, cand se umplea pe sala de fum si era de nerespirat oboseam repede si nu imi mai placea asa de mult.
incet se ridica. Anton isi da seama ca s-a cam ametit. o singura bere. gandurile incep sa-i fie foarte tari, atat de tari incat nu prea se mai aude vorbind. sau in fine, are senzatia ca vorbeste cam tot ce gandeste, si ca de fapt nu mai gnadeste, iar ceea ce aude el e de fapt ceea ce vorbeste. pare incurcat, si asa si este. cand te ametesti de la o bere clar ai o problema, iar cei din jur trebuie sa te accepte asa cum esti.
si de fapt cum esti? uituc. pe drum Anton isi da seama ca si-a uitat geanta cu aparatul foto la terasa: intoarce-te mai, nu fi babalau, n-ai vazut ca nu mai era mai nimeni cand am plecat?! doar n-o sa fuga chelnerii cu el.

ia un taxi, ajunge la masa, nu o vede, evident, tipul cu camasa nu mai e in colt, batranul a plecat lasand un pachet de tigari mototolit, in spatele barului e o fata care face casa. Anton isi da seama ca berea lui va trebui platita din bacsisuri. in mintea lui se simte vinovat, considera toata povestea cu geanta un act ratat din cauza ca nu a spus nimic in privinta notei.

- ma scuzati. am uitat o genata la masa aceea, si se intoarce pentru a arata masa la care au stat.

fata de la bar se intoarce mecanic. zambeste, dar parca fara efect.

- Maria, vezi c-a venit domnul dupa geanta.

printr-o usa laterala apare chelnerita (cum de nu observase pe ecusonul ei ca o cheama Maria, de obicei ii place sa le zica chelnerilor pe nume, evident doar celor cu ecusoane - in felul asta le da un rost acelor placute pentru care firma a investit, si parca se poarta mai frumos cand sunt tutuiti, parca - evidnet in cazul asta, Maria, a fost ireprosabila fara sa fi vorbit cu ea).

- buna seara. v-ati uitat geanta.

- da. pe drum am observat. imi cer scuze.

Maria se apleaca sub tejghea si scoate cu ambele maini, tinand grijuliu geanta aia mare cu aparatul de fotografiat, blitul, teleobiectivul, si alte fleacuri, hai sa zicem mai putin importante.

- va multumesc mult.

si cu un gest care chiar nu era necesar, Anton desface din reflex geanta si ii verifica in graba continutul. Maria il urmareste jenata, ca si cum ar fi suspectata de furt. dar zambeste in continuare si il urmareste cu privirea in timp ce se incheie mecanic la palton.

voi sari peste detalii; in mare povestea e cam asa: Anton mai multumeste putin. iarasi nu e in stare sa recunoasca povestea cu berea, eventual sa se faca acum ca o plateste si sa ii lase mai multi bani - ca "multumire". pleaca, se posteaza in statia de autobuz. nu vine nimic muult timp. apare Maria, mai schimba doua trei vrobe, suficiente cat sa afle ca stau in aceeasi directie, ca nu prea mai vin autobuze la ora aia, ca fiind Vinerea Mare poate ca s-au retras mai devreme - deh, asa e in orasele de provincie, lumea e mai credincioasa, chiar si soferii de troleu merg la biserica, uneori. hotarasc sa ia un taxi impreuna. Anton se hotaraste sa nu o lase sa plateasca, sa dea el toti banii. cand ajung in fata blocului ei, la vreo 5 minute de mers de blocul lui, Anton ii zice ca i-ar face placere sa mearga candva la un film impreuna, desi e stupid - in orasul lor nu mai exista cinematografe, apoi Maria il invita sus sa bea o cafea, si Anton accepta desi nu bea niciodata cafea - dar e vorba de niste expresii carora cu totii le stim sensul si conotatiile. Anton incepe sa se intrebe daca Maria se fute bine, evident nu se asteapta sa si-o traga cu ea in seara aia, dar e genul de intrebare pe care ti-o pui in astfel de situatii. ajunge la concluzia ca de fapt nu stie nimic despre fata asta, a vazut doar o poza de-a ei peste care patronii terasei desenasera cu marker permanent mustati si monoclu, si tot felul de alte politeti cretine care sigur ar fi facut-o sa se futa prost daca erau native.

ajunsi sus, Maria se scuza de deranj si Anton este cu adevarat socat de halul in care arata apartamentul ala. e mai dezordonat decat al lui.