agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-26 | |
Þiganul
Noapte. Un om se trezește din leșin. Este culcat pe spate și vede luna plină și stele strălucind pe firmament. Omul nu-și amintește de nimic. Se uită în jurul lui. Se află într-o groapă. În jurul său vede cadavre omenești. Încearcă să se miște și înțelege că tot corpul îi este îngropat în cadavre. Cu greu iși mișcă mîinile și începe să se elibereze de cei ce zac peste el. În sfîrșit este liber și vrea să se ridice, dar se prăbușește cu un gemăt surd înapoi în groapă. Începe să se pipăie și în lumină lunei vede că pantalonul sting ii este sfîșiat și sîngele ii curge dintr-o rană aflată deasupra genunchiului. Își rupe o fășie din cămașă și o leagă strîns peste rană. Încearcă din nou să se ridice și mai mult în patru labe iși face loc afară din groapa trecînd peste cadavre. În sfîrșit reușește să iese și se prăbușește obosit lîngă tulpina unui copac aflat la marginea gropii. "Cine sunt? Unde mă aflu? Cum am ajuns aici? Cine sunt oamenii uciși?", se tot întreabă. Nimic. Nu-și amintește de nimic. Rana il chinuie deși sîngele nu mai curge din ea. "Ce-o să fie acum ? Nu văd țipenie de om. Nu casă, nu drum, nimic." la lumină lunei vede o creangă uscată la cîțivă metri depărtare și se rostogoleste într-acolo. "Creanga asta să-mi fie baston", iși spune. "Am să încerc să înaintez cu ajutorul ei, dar în ce direcție?" După citeva încercări, înfine, e în picioare. Mai bine zis, într-un picior. Stingul îi este ca paralizat. Omul ia o hotărîre. "Am să merg spre apus, dar unde este apusul?" În mod ciudat iși aminteste de Steaua Polară. "Aha, uite-o. Am s-o iau la stînga". Setea și durerea din picior îl chinuie. Un nor acoperă cerul și omul înaintează orbecăind. Alunecă și se rostogolește, se tot rostogoleste fără a se putea opri. Corpul ii este julit de pietre, hainele îi sunt sfîșiate, dar la un moment dat se izbeste de trunchiul unui copac și se opreste. Leșină. Se trezește. Se simte relativ bine. Durerea surdă din picior pare că a dispărut. Vede că este culcat într-un pat. Cerceafurile curate miroasă a levănțică și flori de cîmp. Deodată vede chipul unei bătrîne și o aude strigînd: "S-a trezit. Slavă Cerului". O fetiță și un băiețel se apropie de pat. Femeia înmoaie un prosop într-o căldare și i-l pune pe frunte. "Mare noroc ai, omule. Te-am găsit în pădure în urmă cu două zile și de atunci ești leșinat." Omul nu pricepe nimic. Nu le cunoaște limba. "Hai, copii. Ridicați-l cu pernă cu tot să-i dau puțină supă". Omul bea cu nesaț și face semn că mai vrea. Bea cu sorbituri mari, se îneacă și tușește, dar iși revine și bea, și tot bea. "Ajunge", spune femeia. "Nu-i bine să bei prea mult" și ii face semn să doarmă. Cînd se trezeste vede că este noapte. Liniște. "Cine să fie oamenii aceștia", se întreabă. "Cum necum, mare noroc am avut că m-au găsit. Ce limbă or fi vorbind?" Într-un colt vede un opaiț și deasupra lui o icoană și un tablou-fotografie cu o fundă neagră pe ramă. Încearcă să coboare din pat, dar simte o durere surdă în piciorul rănit și se prăbuseste cu un țipăt pe podea. Ușa se deshide și femeia întră cu o lumănare aprinsă. "Omule!", spune. "Văd că esti cam nebunatic. Ce ai? Vrei să mergi la plimbare? Mai așteaptă. Felcerul nostru va veni în zori să-ti scoată glonțul din picior. După aceea mai vorbim. Tu nu înțelegi ce-ti spun, nu-i așa? Esti român? Esti ungur? Ce ești?" Omul se uită la ea. "Român, ungur... Da", iși spune. Sunt oameni care se numesc români, alții sunt unguri, dar eu ce-oi fi? Nu-mi amintesc de nimic." Tace. "Hai să-ți dau puțin lapte și vreau să dormi pînă vine felcerul. Dacă mai încerci să fugi, să știi că te leg de pat". Omul nu înțelege nimic, dar zimbetul blînd al femeii îi încălzeste inima și simte că ochii i se umezesc. "Mult ai mai fi suferit, omule, dar acum poți fii liniștit." Laptele e dulce și cald, omul se simte întremat și adoarme iar. Se trezește. Dimineață. O rază de soare îi mîngăie plăcut fața. - Va urma |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate