Personaje:
- eu, scriind
- tu


O dimineață ca oricare alta. Stau la birou. Scriu în documentul « încercări », având speranța că, odată, aceste încercări –rânduri și idei fără vreo legătură logică între ele– se vor materializa într-un poem sau orice altceva.

Eu: În cele ce îți voi scrie nu vei recunoaște nimic din mine. Am să mă feresc de data aceasta. Nici simbolul “trecătorul ce sângerează din dragoste” nu-ți va arăta ce se întâmplă cu mine. Îți voi fi ascuns cu pricepere.
Plecând de la premiza că tot ce se naște nu moare, îți spun deschis, cu palmele întinse în sus, simbolizând, desigur, buna intenție, că nici astăzi nu vei muri.

Televizorul este deschis. Aud știrile care se învârt în jurul aceluiași subiect, gripa aviară, o criză de carton, imbecil regizată. Undeva aproape, astăzi, opt oameni vor sfârși de TBC. Coloana vertebrală a președintelui suferă. Sărăcia își înghite adepții care scuipă sânge. Ofticoșii sunt și ei români.

…îți sugerez că viața este veșnică prin simpla mea ținută, stând înfipt în podele ca într-o arătură reavănă, cu fața la răsărit, analizând pe toate părțile vestea bună, fiind convins că toate sunt adevărate.
Nimic nu trebuie să te tulbure. Este datul pietrei și al copacului și al tuturor apelor, al tuturor vânturilor ca să curgă firesc. Materiile vii, din care este făcut sufletul, nu se cunosc. Mă cunoști doar pe mine, doar în această postură.

Între timp s-a făcut noapte. Asculți cele spuse și scrise și altele care nu s-au scris. Prin noi a mai trecut o zi. În curând o să ne planteze integrate în mână sau frunte. Am văzut pe un site. În Noua Zeelandă un pastor predica cu mult timp înaintea sfârșitului. Am văzut și un documentar pe această temă. Se făcea că fugeam în munți. Că vorbeam o limbă arhaică și că o să ne ucidă până la unul. Și că noi, așa uciși, vom trăi cumva, altfel, altundeva.

Tu: Simia dei!

Cuvintele ți-au țâșnit de pe buze. Îmi aduc înspre înăuntru palmele deschise. Către piept mai întâi și apoi înspre răsărit, întorcându-mă către apus cu fața, continuu aparent mecanic:

Eu: Zilele vor trece, tu vei trece, toate ale tale vor trece.

Rostind, mă retrag prin podea înspre rădăcini, ghemuit într-un bulb ce va fi replantat în a opta zi.