agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2058 .



regis de Aeternum:cartile vrajitorului
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
capitolul X - Cizmele gradinarului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [auroredenevers ]

2006-11-02  |     | 



P
arasind Butoiul Spart, nemuritorii se indreptara spre targul de An Nou , ce se deschisese in acea dimineata si avea sa tina pana in zori. Desi ii placea sa admire tarabele pline si era sigur ca Narcis se va opri la fiecare dintre ele, sub pretext ca alege un cadou pentru Stelianos, nu vizitarea targului era scopul lor, ci insasi traversarea piatetei.

Si totusi, spiritul negustoresc il obliga pe Rufio sa arunce macar un ochi la preturile din targ pentru a le compara cu cele din anticariatul sau. Narcis care cauta sa-l maguleasca de fiece data cand il supara, observand un pachet de carti cu figuri antice la un prêt usor piperat, il asigura pe Rufio ca nu va cumpara decat de la el.

- Da, caci prietenul meu este un om cinstit, adauga el, cu voce tare ca sa faca impresie, nu cere mai mult decat face, cum fac altii…si nu dau nume….

Rufio trecu mai departe, rusinat, tragandu-l pe Narcis dupa sine.

- Ce e, n-am dreptate?... se burzului Narcis.

- Ba da, dar taci, te rog…

- A, uite aici, linguri de aur! De parca cu lemn nu simti gurtul ciorbei! Hm!

- Nu va pune nimeni sa mancati cu ele, jupane, il apostrofa vanzatorul mustacios.

- Nicidecum.Vreau sa-mi aranjez parul in reflexia lingurii, spuse Narcis cu cochetarie. Ia, da felinarul ala mai aproape sa vad cat de mult aur e in lingura asta!... adauga el cu o grimasa de neplacere.

Vanzatorul tranti felinarul pe masa, drept in ochii nemuritorului, care statea inca aplecat peste produsele expuse. Narcis pufni nemultumit, uitandu-se crucis la om.

- Hmm… nu ma cunosti, zambi el rautacios.Vrei sa ma cunosti?.... continua pe un ton dulceag.

- Nu cumparati, va rog sa treceti! spuse omul pe un ton sententios.

- Gata, m-ai suparat, nu mai cumpar nimic! facu Narcis, aruncand lingura pe masa.

Omul se ridica nervos, iar Rufio il trase pe Narcis dupa sine, razand pe infundate.

- Taci, nebunule, ca ne iau oameni astia la bataie.. si eu nu te apar, sa stii…

- Dar ma ierti?... intreba el cu voce mica.

- Consideri ca ai gresit? spuse Rufio cu seriozitate.

- Sti ceva?.... zise el, tragand cu pofta dintr-o vata de zahar pe care tocmai o cumparase… Stelianos are raspunsurile la problema ta... eu, eu sunt mic copil pe langa el…. De altfel, il cunosti pe sefu’ ; nu m-a lovit pana acum, dar mai e timp destul , iar faptul ca-si permite sa-mi vorbeasca cat se poate de grosolan, e stiut de o lume intreaga, caci doar isi sparge zilnic plamanii cu mine… Deci am avut de ales intre a-mi pune singur lantul de gat sau a-l lasa pe el sa ma sugrume… si am ales o a treia varianta…

Facu o grimasa de rusine si-si pleca capul, ocazie cu care isi curata si haina de vata care i se lipise pe piept.

- De gestul lui Iuda, ce spui?... zise Rufio cu jumatate de gura, rasucind pe toate partile un ceas de perete ale carui limbi erau niste figurine, ce reprezentau doua siluete omenesti.

- Poftim??... se ineca Narcis.

- Nimic... Lasa-ma sa-ti explic ceva. Tu mi-ai spus pozitia ta, dar n-ai aflat inca in ce situatie m-ai pus pe mine…

Rufio isi lua punga cu ceasul si se apropie de un stand cu sfesnice egiptene. Targul era cam slabut in acel an.

- Uite, pe mine nu ma intereseaza catusi de putin povestea asta, nu cred in profetie, nu vreau sa salvez niciun oras… Pe bune, nu ma privi asa. Ce vreau este sa-mi spal onoarea in fata vrajitorului – n-am putut sa-i spulber banuiala dintr-un motiv jenant pentru mine, necunoasterea limbii dacice…

- Pai, nici eu nu stiam pana de curand…

Iesira din targ si o luara pe una din stradutele intortocheate ce formau un soi de “ curte a miracolelor “ si care ii ducea pe cei doi spre o curte interioara de pe domeniul lui Stelianos.

- De la Ev am invatat geomantia. Dar n-am putut sa traduc mesajul si atunci , vrajitorul m-a banuit de furt.

- Pe tine??.. E nebun?...

- Narcis, te rog… nu mai are niciun rost sa te ascunzi, spuse el suparat. A luat florile din targ, deci nu i-ai dus niciun ghiveci. Si mai apoi, pe langa nasture si ghiveci, e si faptul ca tu ai tradus semnele din pamant, deci te-ai incriminat singur… Stelianos te-a trimis, deci el imi va raspunde; insa tu esti dator sa ma ajuti, caci din cauza ta ma uraste Ev, adauga pe un ton categoric.

Narcis intelese si el ca n-o mai putea da la intors, dar ii era greu sa accepte infrangerea. Era constient că dacă n-avea să rezolve treburile in favoarea lui Rufio, urma să mănânce o papară mai urâtă decât cea a lui Stelianos, de aceea căuta un mod de a satisface ambele părti. Insă, ca volumele să fie si ingropate la Evlampionis, si in biblioteca sefului său insemna să existe două seturi de cărti, ceea ce era imposibil atâta timp cât nu avea un copiator.

Iar cum acea zână dorită nu voia să apară odata, era practic imposibil. Narcis incepu să se indoiască de obârsia frumoasei lui si ajunse la concluzia că trebuie să fi fost o hotomancă de vântoasâ…


Rufio era cel culpabil, fiindcă venise la han mai devreme decăt trebuia să-l părăsească el!… Si totusi, nu se făcuse nicio pagubă, nea’ Kenan era om de cuvânt si avea sâ-i aducâ cartile la locul stabilit. Iar cum Erin abandonase prin lesin, aveau nu unul, ci chiar trei seturi de cărti cu care să se indeletnicească…

- Vad ca te hazardezi cu acuzatiile si nu vrei sa te gandesti deloc la ipoteza mea…

- Ce ipoteza??

- Daca Evlampionis a sapat pana deasupra cartilor ca sa te induca in eroare?...

- Ce motiv ar fi avut??... Are nevoie de cartile astea! Si mai apoi, e vorba de cateva lopeti de pamant. Si daca ar fi asa, n-ar fi aparut mesajul… si n-ar fi stralucit “ strajerul “…

- A, asta era desenul ala?!... se lamuri Narcis, amintindu-si de cerculetul pe care-l crezuse moneda…

Dandu-si seama ce-a zis, trase un“ hait ! “ si incepusa sa tuseasca grozav, gesticuland ca unul care se sufoca.

Rufio facu o grimasa de sila, gest ce nu-i statea in caracter.

- Bine, domnule de Roxa-Lhea, ai castigat! urla el, radicand bratele. Dar nu-mi convine, eu am muncit, am riscat si acum munca mea pare in zadar, se planse el.

- Deloc, prietene. Esti un tip ingenios, ai dovedit-o, dar esti si neglijent. Sa fii mai atent pe viitor si asta in orice actiune pe care o intreprinzi, il sfatui Rufio.

- Sa lasam subiectul acesta, spuse Rufio, Spune-mi, te rog, ce stii despre Regis ?

- Amice, eu spun ca vrajitorul ti-a zis numai ce-a vrut el, acuza Narcis. Dar,bine, cum doresti… Se presupunea ca ucigasul fostului Regis era o vantoasa, dar de fapt, era un barbat sub puterea unei vraji. Se pare ca… ma rog, zeul nu l-a mai vrut pe Endocartes ala, caci tipul se « stricase « , isi pierduse puritatea…. Adica, ucidea de placere, adauga el, vazand expresia nedumerita de pe chipul lui Rufio.

- Si, tu de unde stii toate astea ?...

- De la Stelianos, evident. Ce crezi ?... Tipul asta nou…. e nepotu-sau. Nu l-a mai vazut de ani de zile, dar politia noastra secreta il urmareste pas cu pas si ii comunica sefului cu lux de amanunte. Iar nepotul asta e un pidosnic de soi, daca ma intelegi…

Si ii facu cu ochiul.

- Dar Elnur ? Ce s-a intamplat cu el, ce l-a determinat sa se schimbe ?

- Dar tu chiar nu stii nimic despre povestea asta sau iar ma tragi de limba ?... il chestiona Narcis.

- Nu l-am vazut niciodata pe Elnur si pot spune ca sunt norocos ; o data l-a atacat pe Lyan si s-ar fi sfarsit rau, daca nu-l apara vrajitorul. Deci tot ce stiu despre Regis, e ceea ce mi-a povestit baiatul, din confruntarea pe care a avut-o cu el.

- Bine. Deci, Elnur asta avea o sora, Filonia la care tinea ca la ochii din cap. Poveste de groaza : intr-o seara, se intoarce omul… de unde avusese treaba, na…. si o gaseste pe Filonia in acelasi fotoliu in care o lasese citiind, cu cateva ore in urma. Nimic neobisnuit, poate ca volumul ala de poezii sau ce proza citea ea acolo, era extrem de fascinant, dar oricum, te mai dor ochii, te mai plictisesti si de fictiune, dar fata asta…

- Bine, bine, am inteles ideea, il opri Rufio, facandu-i semn sa continue

- Asa… Fata asta statea aplecata mai departe asupra cartii din poala. Endocartes si-a vazut de lucru prin salon, timp in care vorbea cu ea verzi si uscate, cautand un mod de a se impaca cu sora-sa, cu care se certase in ajun. Dar fata nu-i raspundea nimic, iar la un moment dat, cum o privea el, a observat ca e ceva bizar in infatisarea ei… Si-a dat seama imediat ca e moarta, dar nu s-a lasat pana n-a incercat toate metodele cunoscute de el pentru a o reinsufleti… Si nu e vorba de procedeele folosite de medicii, ci de niste chestii mult mai complicate.

Aici, facu o pauza, asteptand reactia lui Rufio, dar isi aminti curand ca nemuritorul nu ii impartasea defectul curiozitatii excesive.

- Care a fost cauza decesului ?

- Pai, asta a vrut sa afle Endocartes, dar sa stii ca i-a fost destul de greu sa descopere. Ei bine, Filonia a fost strangulata, dar dupa ce a ucis-o, criminalul i-a retezat gatul, apoi a pudrat-o bine ca sa nu se vada nimic. Puteai sa juri ca-i vie !... Ma rog, presupun si eu acuma… Si, cum crezi ca a aflat ce se intamplase acolo, hm ?... il chestiona Narcis, nerabdator.

- Nu stiu, dar sunt convins ca ma vei lamuri tu, zambi Rufio. Biata fata, ce moarte cruda !... murmura ca pentru sine.

- Gratie puterilor de Regis. A luat camera la bani marunti, cu pereti, cu mobila, cu tot si a « citit « intreaga crima. Asa a aflat ca ucigasul e Pastrator de Secret ca si el ; cred ca si-a razbunat vreo ruda, « salvata « de Elnur. Chestia ca Endocartes n-a ucis niciodata, sabia de lemn distruge spiritul, nu trupul

- Dar spuneai ca se schimbase…

- Da, isi chinuia « pacientii « , inainte de a-i salva, bea mult, umbla cu femei, ma intelegi… Nu mai era curat in adevaratul sens al cuvanului.. Oamenii salvati cad intr-un soi de letargie, timp in care rana se vindeca… sau nu, depinde de vointa persoanei » salvate « .

La un moment dat, Narcis parasi straduta si disparu in desis. Rufio il urma si imediat iesira in curte, de cealalta parte a zidului;traversand-o, ajungeau printr-o intrarea tainica in apartamentul sefului lor.

Curtea era aproape goala, semn ca era doar pentru trecere si erau putini cei ce aflasera de existenta ei. In mijloc, se gasea o fantana mare cu un baiat de marmura cafenie inauntru, din al carui vas de portelan, spart in trei locuri, curgea apa in suvoaie cristaline.

De asta data insa, suvoaiele incremenisera, lucru ce contrasta puternic cu obraznica buha ce sarea intruna pe crestetul statuii.. Pana sa ajunga ei in dreptul fantanii cu trecadis, bufnita coborase deja pe umarul gol al baiatului, ce era acoperit sumar si incepuse sa tipe ca o apucata.

- Evlampionis imi spunea ca Regis trebuie sa fie si rau si bun, in acelasi timp, continua Rufio.

- Da, Endocartes isi pierduse dualitatea, devenise un monstru. Auzi, continua el, schimband vorba, ce-i vei spune lui Stelianos ?... Adica, ai spus ca el trebuie sa-ti raspunda, deci poate ca … na, n-ar mai trebuie sa ma amesteci si pe mine, in discutie, bine ?...

Rufio il privi, meditativ.

- Nu pot. Sunt multe informatii pe care trebuie sa i le comunic. N-am nimic cu tine, dar …esti implicat pana peste cap.

- De ce?!… Ii spunem după ce recuperăm cărtile!

- Nu, am hotarat.

Rufio era foarte curios să vadă reactia nemuritorului, dacă Stelianos va prelungi comedia asta, enervându-se ori va jubila, bucuros că l-a dus de nas pe vrăjitor. De fapt, la cum il stia pe nemuritor, era aproape sigur că-l va folosi si pe mai departe, deci prima variantă părea mai verosimibilă.

Oricum, chiar dacă se va enerva la culme, Stelianos n-avea să-si permită să-l certe prea tare, căci măretia pe care o inspira tinuta lui, il obligă pe nemuritor la un anumit respect; Rufio observase aceasta pe parcursul anilor consumati in cercurile organizatiei si fără a se mândri cu acest avantaj, se simtea protejat inaintea furiilor trecătoare ale liderului.

Si mai apoi, Rufio nu-si găsea nicio vină in toată treaba asta.

Narcis suspină, strângând cu nervozitate bratul de care se sprijinea. Si nu zâmbea ironic cum făcea de regulă, semn rău la un tip pasionat de genul lui.

- Bună seara, domnii mei! le ură făclierul care aprindea lampadarul.

Scânteia cremenei le lumină fetele; Rufio păru contrariat si un nor intunecat trecu pe fruntea lui Narcis... Il salutară in treacăt pe slujbas, Rufio politicos indiferent de imprejurare, Narcis cu excitatie in glas.

Cum Rufio simtise presiunea mâinii de pe bratul lui, mai că se uimi că Narcis nu-l imbrâncise spre scânteia tortei; focul n-avea să-l vătămeze mai iute decât pe un om obisnuit, dar se pare că desi Narcis gândise si era capabil de o asa faptă, n-avea inimă să-i facă rău.

Schimbară priviri emotive, iar Narcis isi inghiti furia, strângându-l lângă sine protector; Rufio ii examină chipul cu mâhnire si pe buzele lui se ivi un zâmbet fin, ce semnala că l-a iertat.

- Nu-ti va face nimic, doar voi fi si eu acolo , sopti Rufio. Si mai apoi, nici tu n-ai pierdut, cartile sunt la tine, nu ?...

Narcis nu-i raspunse. Voia sa-l inlature pe Rufio cu orice prêt, chiar si pentru cateva minute, caci daca intra la Stealinos singur, ii putea explica inainte de a veni acesta cu scuze si invinuiri.Prefăcându-se că se impiedică, se sprijini de Rufio, impingandu-l spre o baltoaca cu noroi, pe care acesta n-o observase.

Nemuritorul tresări spastic si-si ridică cizma, ingretosat, vreme in care Narcis, ce-si “ regăsise” echilibrul, râdea in hohote.

- O, pardon!… Lasă, amice, ca se curata!…

Rufio, care-si stergea picioarele pe un petic de iarba, ii arunca o privire incruntata.

- Ai facut-o intentionat!… se planse el. Uite… Cum intru acuma la Stelianos, in ciorapi?!…

- Si ce, crezi ca-ti fura cineva cizmele de la usa?… Oricum, sunt cam vechi si cu izul lor… ca mai devreme ai calcat in mizeria unui caine, dar n-ai observat nici atunci… cam lasa de dorit !… Sti ceva? Nu te misca de aici, merg dupa ajutor! exclama el cu falsa ingrijorare si fugi spre intrare.

- In ce-am calcat ??... Narcis!!! marai nemuritorul cu ciuda. Vino inapoi imediat!!

Dar acesta era deja la porticul cladirii si evident, urma sa intre primul la Stelianos; era convins ca Rufio cel manierat n-avea sa-l urmeze decat dupa ce va fi gasit alta incaltaminte, asa ca se relaxa si trecu vesel pragul cabinetului.

In halat de catifea si papuci de filendres, liderul nemuritorilor isi omora timpul cu indeletniciri de pensionar: citea ziarul si dadea de mancare pasarilor. Pana aici, nimic iesit din comun, doar ca el hranea pasarile nocturne, pe care oamenii in general, le alunga, socotiindu-le aducatoare de nenorociri.

Ilustrul sef vampiric, pe care Narcis il bârfea cu atâta plăcere, era un tip gros, de statură medie, cu pas greoi si apăsat. La prima vedere, molaticul conducător nu părea să aibă nici in clin, nici in mânecă cu nemuritorii, darămite să le fie lider, dar s-a demostrat că dese ori infătisarea amăgeste.

Nemuritorul era un conducător destoinic, mărturie faptul că se află de câteva secole bune in fruntea asociatiei. Fire jovială, dar si colerică si incăpătânată, Stelianos era indrăgit si temut deopotrivă, membrii organizatiei ii urmau ordinele cu exactitate si niciun nemuritor cu moralitate dubioasă nu rămânea prea mult in libertate.

Cu toate acestea, in acea seară, ordinul ii fusese incălcat, lucru care nu se mai intâmplase până atunci.

Cand Narcis intra in cabinet, Stelianos tocmai risipea niste bucatele de carne pe polita de marmura din exteriorul ferestrei. Nemuritorul stia ca incurcatura produsa n-avea sa-l retina prea mult pe Rufio, de aceea fara chiar a da binete, puse sub nasul nemuritorului o borselina goala, asteptand infrigurat reactia acestuia.

- Uite, eu pun mancare pentu lilieci si vin bufnitele si-mi fura… Ce, ce-i cu asta?… facu el, presimtind o grozavie. Unde-s cartile? Hm?… mai zise, smulgandu-i geanta din mana. Nu mi le-ai adus, nu!?… Ah, eram sigur de cand ai plecat!…

- Usurel si va explic tot! se apara Narcis. Rufio e in spatele nostru, asa ca ascultati-ma cu atentie. Daca va veti uita domnia voastra la aceasta borseta, veti vedea ca nu este niciuna din cele doua pe care ati avut bunavointa sa mi le inmanati pentru cartile vrajtorului.

- Cum asa?… se mira nemuritorul, cercetand trifoiul desenat in partea dreapta sus a borselinei, pe care Narcis i-l indicase.

- Sunt patru foi, in loc de trei, nu-i asa? verifica acesta, timp in care ascundea intr-un dulap ghiveciul de pe birou, pe care n-apucase sa i-l duca vrajitorului.

La drept vorbind, Narcis avusese noroc sa gaseasca ghiveciul, caci biroul lui Stelianos era unul din cele mai dezordonate din cate au existat vreodata. Comod cum era, acesta tinea pe masa tot soiul de obiecte nefolositoare, motivandu-se insa pentru prezenta fiecaruia in parte.

De fapt, el adora sa-si vada biroul aglomerat, caci asta il facea sa para mai ocupat decat era.

Trusa de manichiura, cu componentele-i risipite, detinea cea mai mare parte a mesei, caci Stelianos nu accepta pe nimeni sa-i taie unghiile, temator sa nu i se raneasca degetele. Mai apoi, se gaseau doctorii si retete medicale la un loc cu gazete si ochelari de citit, pentru ca slujitorul uita sa-i aduca medicamentele la timp si ii raspundea prea incet, atunci cand il chema. Chiar si tacamurile si cana cu ceai, suc sau apa, in functie de preferinta, aveau pretextele lor: Stelianos nu manca decat cu tacamurile sale preferate, pe care slugile i le schimbau din neatentie si necesita lichide multe, caci avea tensiune mica.

- Ei bine, va prezint borseta folosita de ginerele lui Evlampionis pentru a fura cartile pe care voiam sa le furam noi!

Seful se incrunta. Isi aduse aminte de confuzia creata pe piata atunci cand doua magazine rivale emisesera borsete cu acelasi tip de cusatura, fiecare din patroni sustinand ca ale sale sunt cele bune. Ignorand superstitia, unii adoptasera conceptia trifoiului cu patru frunze, iar altii, pe cea cu trei.

- Iar domnul de Worshend face parte dintre cei din urma, se lamuri Stelianos.

- Il cunoasteti?… facu Narcis cu uimire.

- Da… Deci ai si cartile tale si pe ale lui…

- Si pe ale vrajitorului! Dar nu la mine, pentru moment…

- Dar unde?! se burzului seful.

- La loc sigur, raspunse nemuritorul intr-o doara, vazandu-l pe Rufio in usa cabinetului.

- Buna dimineata!

Stelianos ii raspunse printr-un gest si uitandu-se intamplator spre dansul, vazu ca acesta purta niste cizme cenusii, ce distonau cu tinuta nemuritorului. Chipul mohorat al lui Rufio, il inveseli pe Narcis, care incepu sa rada.

- Sa nu-mi spui c-ai luat incaltamintea gradinarului!… pufni el.

- De ce?… se interesa seful.

- Ei, patanii ! … Domnul de Roxa-Lhea e cu capul in nori, in ultima vreme si… unde nu-i cap, vai de … cizme !...

- Poftim?! facu Stelianos, amuzat.

Rufio zambi stramb.

- Cum a fost, vrajitorul a protestat, cand i-ai luat cartile?… Rufio tacu. Mda… Eram sigur ca n-o sa faci nimic, spuse el cu dispret, tii prea mult la vrajitor ca sa nu-i asculti suferintele. Si sunt sigur ca individul s-a plans ca la carte, nu gluma!… Si tu fraier, i-ai dat crezare, nu?… Hm!… Of, ce sa fac, daca n-am cu cine lucra?!?… Nu ti-am zis ca am visat prost?… se ratoi la Narcis.

- Ma tem ca a aparut o problema, spuse Rufio pe un ton grav.

- Ce fel de problema? spuse nemuritorul, asezandu-se la birou.

- Dupa discutia cu Evlampionis, am cantarit bine situatia si… m-am hotarat sa renunt la aceasta misiune.

- Sa renunti??

- Concluzile la care am ajuns m-au determinat sa iau aceasta decizie neplacuta.

- Si pot sa stiu eu, ma rog, despre ce concluzii e vorba? intreba Stelianos, incrutandu-se.

- Misiunea necesita o singura persoana si tind sa cred ca nu eram eu cel mai potrivit pentru ducerea ei la indeplinire.

Narcis isi cojea buzele uscate si le scuipa pe covor, intr-un acces de nervozitate.

- Mda… Inteleg, ofta nemuritorul, aranjandu-si foile de pe masa, doar pentru a nu se uita la anticar.

- De ce m-ati trimis pe mine la vrajitor?... intreba el, afectat.

- De ce te-am trimis?... repeta el, pe jumatate amuzat. Iti voi spune de ce… Din gresala, dragul meu baiat, din pura gresala!!

Lui Rufio ii pieri sangele din obraz.

- Mi-am luat si eu revansa, sa zic asa, continua nemuritorul, razand.

Narcis il privea nedumerit.

- Iti mai amintesti, acum zece ani, cand m-ai trimis degeaba la coloneasa vaduva si m-am facut de ras, in fata domniei-sale?...

- Asa mi-a spus Narcis, se apara anticarul razand pe infundate, mi-a zis ca doamna va astepta la intalnire in acea seara; eu n-am facut decat sa va comunic mesajul lui…

- De parca nu sti ca Narcis mai incurca borcanele!... Trebuia sa verifici!

- Coloneasa a zis ca-l asteapta pe “ seful meu “ , iar eu nu va stiu decat pe domnia-voastra de sef, lamuri Narcis, cautand sa-l maguleasca. Nu mi-am dat seama ca se referea la celalalt, la rivalul domniei-voastre, si in profesie si-n amor…

- Tipul era convins ca va castiga alegerile si-mi va lua locul la organizatie. Din cauza voastra, am dat nas in nas cu neghiobul ala, pe care nu-l puteam inghiti nicidecum. Ah, imi venea sa-i indes pe gat buchetul ala de orhidee!... Iar eu venisem frumusel, la patru ace, fara a banui macar ca dama il prefera pe el!!... Of, bine ca m-am retras dupa trasura ce tocmai se oprise in fata casei si femeia n-a apucat sa ma vada, cand i-a deschis lui usa.

- A fost o confuzie, spuse Rufio.

- Exact, dragule, o confuzie. Si eu te-am trimis pe tine la vrajitor tot din confuzie. Dar asta e alta poveste. Trebuie sa termini ce ai inceput, ti-o ordon!

- Imi ordonati?? repeta anticarul uimit. Deci, dupa tot ce-am discutat, sustineti mai departe…

- Vreau cartile in biblioteca mea, e asa greu de priceput? facu Stelianos, ridicandu-si bratele, exasperat.

- In biblioteca…

- Da, sunt si eu un colectionar la fel de infocat ca si tine, se lauda Stelianos.

- Dar nu intelegeti…

- Ce anume? Ai incurcat lucrurile. Ei, asta e acum, mortul de la groapa nu se mai intoarce… Ia-ti o echipa si termina ce-ai inceput.

Rufio gafaia din pricina sfortarii de a nu tipa la Stelinos.

- Va multumesc. Dar inainte de a pleca, imi iau permisiunea sa va adresez o intrebare…

Narcis tresari usor.

- Sa auzim! raspunse liderul.

- E mai mult o curiozitate, se scuza el. Voiam sa stiu daca Evlampionis v-a infatisat noua gradina.

- Ha! izbucni Stelianos. I-auzi, ma, la ce-i sta mintea acuma lu’ Roxa-Lhea!! De asta n-ai indeplinit misiunea, nu?… Erai cu gandul la flori!

Rufio isi musca buzele, enervat de atitudinea sefului.

- Bine, iti satisfac curiozitatea. Raspunsul la intrebarea ta este “ da “ . Te multumeste? Cere-i vrajitorului sa-ti arate rasadurile, sunt minunate, adauga el cordial. Altceva?

- Domnule Stelianos… incepu Rufio, hotarat sa pun acapat acestei comedii, dar n-apuca sa vorbeasca, caci exact in momentul acela, se auzi o bataie in usa si aproape imediat, intra in cabinet o echipa de teren compusa din doi membrii.

Acestia purtau mantii de culoarea castanei, presarate fin cu picaturi de ploaie. In urma lor, aparu si valetul sefului cu un plic pe care i-l intinse lui Rufio.

- Buna dimineata! spuse primul dintre ei, apropiindu-se de Stelianos. Vesti urgente, domnule! incepu el energic. In timp ce ne intorceam, am vazut un mic grup de petrecareti care schimbau opinii referitoare la clepsidra. Domnule, se pare ca dintr-o data, nisipul acesteia si-a micsorat cursul si e pe punctul de a se opri!

Narcis ridica sprancenele, neincrezator. Se indreptara cu totii spre fereastra. Ploaia se transformase deja intr-o furtuna in toata regula.

- Esti sigur de ce spui?… il chestiona Stelianos. De aici, nu se vede prea bine…

- Da, domnule, bineinteles, altfel nu mi-as fi permis…

- Bine, bine… facu el plictisit. Rufio, Narcis, la treaba, hai!

Nemuritorul citise mesajul si avea o expresie distrata, care-l enerva pe sef.

- Inteleg eu bine ca maine ori petrecem,, ori murim… Ramane de vazut daca striviti sau de beti… zise Narcis, strangand din umeri.

Rufio si Narcis parasira incaperea, urmati de echipa. Ramas singur, Stelianos isi relua ocupatia de mai devreme, desi era evident ca vestea il tulburase intr-o oarecare masura.

DECEMBRIE 2007

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!