agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-01-06 | |
Acolo unde marea se luptă cu cerul, acolo unde păsările au doar aripi să zboare, acolo unde îngerii nu pot cădea în păcat … acolo e tăramul veșnicilor vii și-al sufletelor albe … Amestec de lumină și umbre calzi, dans etern de zâmbete și lacrimi vii, meleag feeric al scânteielor de vis …
Acolo … acolo, pe o stâncă ascunsă-n nori și stele, un chip neprihănit își ascunde ochii … o gingașă copilă ce fuge după lună … Chip înlăcrimat privește-n soare zi de zi … sau nu privește; se ascunde după fire de viață și căi de lumină, iar soarele plânge cu lacrimi de mândrie; se simte mort, întunecat și rece, fugind după un chip angelic ce-l urăște … Dar noaptea se înalță printre valuri și-nghite soarele, îl strânge într-un sipet până moare somnul … Noaptea e neagră, noaptea e rece, noaptea e "multă" și sinistră … Dar noaptea înseamnă lună, iar luna e tărâm al fericirii, meleag al frumuseții veșnice și taină a zâmbetului ce învie … Pe stânca rece, ea privește-n mare și lacrimi, în zbor, devin păsări albe și cântec de dor … Privește-n mare și-și zărește ochii printre valuri, purtați pe umeri de sirenă … Și mii de pești descriu un zâmbet în al lor joc cu stropii … Privește-n mare. Ea. În mare … În mare, ea simte o moarte placută … În mare, lângă ea, plutește luna … Căci doar în mare o poate avea aproape … Pe valuri, sunt mereu împreună … ea și luna … ar vrea să o îmbrățișeze, dar îi este frică să n-o sperie … ar vrea să o atingă, dar îi este frică să n-o zgârie … Și noaptea trece. Așa. Dintr-o dată. Ea se trezește brusc și caută luna pe mare, lângă ea … Se sperie, plânge și cade în mare; de ce noaptea fuge de ea? De ce fuge ea de soare? În fiecare dimineață, un trup inundă marea, iar stânca rămâne pustie … În fiecare dimineață, își spală sufletul în mare și-apoi se întoarce pe stâncă … Iar noaptea, din picături de lacrimi, durere și zâmbete nocturne, se colorează-n mare o pânză aurită … Plutește pe valuri, sfidează finitul … Ea nu va muri niciodată. Niciodată. Căci moartea ei înghite marea, cerul și uscatul …
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate