Pare că suntem urmăriți de un blestem care ne menește celor mai stupefiante recorduri. Devenim adevărați artiști ai superlativelor. Din nefericire, niciunul dintre superlativele noastre de dată recentă nu ține de sfera pozitivului, care, pe blândul plai mioritic năpădit de scaieți, a devenit, vorba poetului, ceva mai înghesuit în sine decât însuși punctul. Iată, nici n-a trecut o lună și jumătate de la carnagiul de la Tuzla (pe care, potopiți de tot soiul de știri despre nimic urlate pe la televiziuni către o populație și așa turmentată de lovituri în cap și de caniculă), că la o maternitate bucureșteană unsprezece copilași abia născuți au fost pârjoliți ca într-un cuptor de un incendiu sesizat, pe cât se pare, abia la vreo jumătate de oră de la declanșarea lui. În momentul în care tastez aceste fraze, impresionat de ceea ce am văzut și am auzit, tulburat de suferința părinților care și-au pierdut copiii sau îi știu în primejdie de moarte (și pe care guvernul vrea să-i despăgubească, drămuind atent sumele, prin cinci sau prin trei mii cinci sute de lei - după cum copilașul e mort sau doar ars!), cinci dintre acești îngeri nevinovați au murit. Și este posibil să moară și ceilalți. Iar aceia care, printr-un miracol, vor scăpa, or să ducă o viață marcată de sechelele acestui accident. Deturnând și viața părinților lor, care așteptau copii sănătoși și vor primi, împreună cu derizoria sumă aruncată în bătaie de joc, niște infirmi. Veniți să ajute, câțiva medici israelieni declară că n-au văzut și nici n-au auzit că s-ar mai fi întâmplat așa ceva vreodată în lume. Poate, zic eu, în războiul din Vietnam, dar nu în realitate, ci în imaginația vreunui zărghit de scenarist american.

Am luat cunoștință, pe internet, de sute de reacții indignate. Am ascultat, în dezbateri televizate, opinii și am sesizat încercarea unora de a câștiga capital politic prin tragedia micuților. Am ezitat îndelung înainte de a mă așeza în fața calculatorului, gândindu-mă că, sub imperiul emoției, aș putea să judec greșit. Trag, totuși, aer în piept și încerc să fiu calm.

Așadar, ce s-a întâmplat acolo? S-a întâmplat ceea ce se întâmplă peste tot în țara noastră lăsată în voia soartei, o țară în care nicio regulă (de la cele de circulație la cele ale bunului-simț) nu e respectată, unde fiecare face ce-l taie capul, o țară în care pisica e acasă, dar are alte preocupări decât pe cea de a prinde șoareci.

Să recapitulăm. O firmă de verificări și mentenanță încasează, cu o lună înainte de nenorocire, o factură grasă, dar face lucrări de mântuială. Incendiul s-a produs din pricina acestei neglijențe iresponsabile.

O asistentă care trebuia să se afle permanent în camera micuților umblă lela, timp de peste o oră, prin spital. Cum face ea și cum o fac și altele, mai mereu. Pompierului care a sosit când camera era deja în flăcări i-au trebuit, în acele condiții groaznice, doar cinci minute să scoată toți copilașii. Dacă asistenta era la postul ei, am fi vorbit acum de un incident minor.

Medicul de gardă se ocupa de ceva, șeful de secție n-avea idee, probabil, de ceea ce face personalul în timpul serviciului, cum asistentele stau la șuetă și la cafele, deși nu pentru asta sunt plătite (prost de către stat, gras de către pacienți). În sfârșit, directorul maternității, un distins specialist, responsabil cu ordinea și disciplina în instituția pe care-o conduce, stătea, probabil, mai toată vremea, cu gândul la clinica lui particulară, iar nu la ce-i fac angajații.

Recunoașteți această lume pe dos, acest lanț al dezinteresului, al indolenței, al lipsei de conștiință și de răspundere profesională? Evident că le recunoașteți, pentru că Maternitatea Giulești nu este alteva decât o imagine a României în mic. Iar unii dintre noi suntem bebelușii care stau în incubatoare și, într-o zi, vor fi pârjoliți.

Există, în toate, o vină individuală (în cazul de față, penală) și o vină colectivă. Până în momentul în care scriu, nimeni n-a fost arestat. Iar ministrul de resort încă nu și-a prezentat demisia. Dimpotrivă, se spală pe mâini (și chiar zâmbește stupid), ca Pillat din Pont.