agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3881 .



Asemănarea între tentativă și stilizare
articol [ Cultura ]
Reflexe ale poeziei lui Eugen Roșca

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teotim ]

2008-04-09  |     | 



În poezia lui Eugen Roșca arhitectura poetică este gândită în registrul stilizării. Ansamblul spațiu-timp apare saturat de praful sau radiația de fond a unei stări de exil de într-o condiție care se profilează sub semnul erorii: „Trecutul în ordine gri/ pe cuburi de fum/ cenușiu, așezat/ în rând cu clădiri de grade-n lumini/ în care venise apărând exilat/ tot praful din cer și de peste veac// și parcă porniseră-ncet, limitat,/ toate sistemele de eroare din mine” (Degradări).

Stranietatea peisajului își proiectează reflexele pe o fizionomie statuară în care semnul rostirii își modelează deopotrivă efemeritatea și memoria remanentă, netezind asperitățile: „Unghi de pal/ pus pe vedere/ ca obrazul unui gând/ însemnând gura plăpândă/ latură în alb discretă/ în reflexul ei atins/ luat de val și netezit/ tras pe marmură și cretă” (Portret).

Tensiunile sunt la rândul lor detașate și amortizate estetic de formări și deformări ce respectă geometria oniricului, într-un registru acvatic și vegetal: „Ramură cu încheiere/ într-o undă liniară/ cu o prelungire verde/ dusă-n somn de plantă rară;// cer de noapte ascuțit/ înnegrit și obosit/ peste-o lume vegetală/ pusă-n latură amară/ care-ncet dar prelungit/ adormită-n vis coboară;// noapte-bună, ordonat!... vegetali și vegetale” (Vis vegetal).

Această imersie este racordată la câmpul de semnificații al îngropării ce întoarce statuile în praf de culori aliniate după un enigmatic joc al contrastelor, în care liniaritatea și circularitatea emerg într-o paradoxală suprapunere: „Statui îngropate de vii/după ordine, specii și durate/ în spațiile suburbane lungi/ între negru și gri/ aliniate// S-a declanșat pe cer între timp/ o linie lungă de egalizare/ o linie albă și lungă ca un soare” (Actul I).

Poezia păstrează textura voit nefinisată a unei tentative războinice de accedere la identitate în care zguduirile au un rost și convenția este pusă în stare de asediu: „Important era să te lovești de el ca de un mare eșec/ ca de o piatră contaminată de însingurare;// eliberarea noastră din cantitatea excedentară uneori,/ a unei singure vieți,/ printr-o comutare a unui fapt divers,/ a unei unipersonale tentative militare.// Legea interzice conform uzanțelor de drept/ marile eșecuri devenite periculoase, antisociale.// Se trage linie din conformitate/ între spațiul de acces drept / și timpul rigid orizontal// cu prelungire într-o tentativă militară.//Orice asemănare cât de cât formală a două identități/ se constituie în tentativă” (Tentativa).

Stilizarea este forma de asemănare în „zona exilului” care păstrează cel mai bine flavoarea alterității, ca o Cruce care unind cele diferite nu se lasă cuprinsă în număr, excesul ultimului fiind asociat cu eroziunea conștiinței identitare: „Asemănare fără țară.// Imagine în care străbate/ chipul tău vorbind despre tăcere,/ sistem stilizat printr-o străinătate,/ adiere a metrului stadic de întristare și de durere.// Locul gol al fostului templu/ purtat de apele clare ca niște rugăciuni;// dimensiune a ochiului care pricepe,/ crucea Ta mare ce nu mai poate încăpea/ într-o lume întristată în prea multe numere/ ale unor dimensiuni” (Tot ce se poate. Adeseori intervine între noi întristarea).

Pe de altă parte, în trecerea „prin ochiul ce coboară/ în străbatere cu sânge” rugăciunea descoperă miza eliberatoare a „excesului” aruncării/lepădării de sine: „Să simți osul care bate,/ rugăciunii, smulse-n carne,/ suspinând sub valul rănii,/roșul, ca pe-o adiere,/albul, ca pe o aripă,/ alungând în aruncare/ tot desfrâul de o clipă” (Calea, Adevărul și Viața).



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!