agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2693 .



Petre Stoica.Voluptatea fragmentării
articol [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sibe ]

2009-04-05  |     | 



A scrie despre Petre Stoica presupune într-o anumită măsură riscul plasării în prima linie a existenței cu toate elementele pe care aceasta le presupune: analiză, trăire, luciditate, forța de a privi pe gaura cheii fără reflexul înfiorării.
Poezia lui Petre Stoica oferă o alternativă la structura metaforică a neomodernismului românesc legitimând prin dinamica formei interioare ce nu transpiră trăiri pătimașe și “temperamente aprinse”*1 o analogie cu Mircea Ivănescu . Acreditând prozaismul în detrimentul metafizicului se anticipează prin “ironie, teatralitate și livresc experienta creatoare a generatiei ’80”*2. Jucându-ne puțin putem spune că poezia bănățeanului acționează ca buzduganul trimis de zmeu, un buzdugan ce are ca suport ideologic recursul la referențialitate directă și biografism.

S-a tot vorbit despre tehnica recursului la eveniment, metodă cristalizata în special de optzeciști, dar nu este oare aceasta o inițiativă curajoasă de convertire a banalului în lirism, de o tehnică a contrapunctului prin fragmentare și reconstruire? Astfel, fiecare vers/poezie devine o partitură ce are totuși o autonomie intrinsecă dar își lărgește sfera semantică doar printr-o coeziune la nivel lexical.
La o aplecare atentă asupra primelor poezii ale lui Petre Stoica putem vorbi fără nici un risc al exagerării de o “vocație de miniaturist”*3 a poetului care absoarbe detalii ca un burete transpunându-le într-o lume minimală ce tinde să se substituie realității. Putem justifica acestea raportându-ne la poemul “Vechi târg în Banat”, construit prin forța contemplației, semn al unei conștiințe îndelung cizelate . Intuim printre rânduri și patima unui revoltat (ce-i drept aceasta construită pe niște repere mai mult implicite ale discursului poetic). Planează un aer biblic ca o fatalitate nostalgică : “Mugetul taurului gonind cutremura o clipită pe cei / ce-nfulecau grăbiți și beau cu fața spre nori, / ce fumau vorbind despre afaceri și dragoste - / sau blestemau și râdeau și cântau / în zornăitul monedelor aruncate / prin fum, pe tejghea”
Toate acestea sunt semnele unei decadențe asumate mai mult ca o stare de fapt, codificate și aparent devitalizate, însă chiar această abstractizare având rolul de a institui noi sensuri într-o lume embrionară ce nu se vede ci se intuiește.
Poezia lui Petre Stoica poate fi privită și din perspectiva lumilor paralele care comunică prin interacțiuni între material și imaterial și în care detaliul devine pregnant printr-un viciu al utilizării : “Era o zi senină de vară ,/ când menta colorează în verde lumina”
Să fie doar o observație între luciditate și vis sau o încercare de criptare a tot ce ține de logic, învăluind totul cu o aură hieratică justificând pe de o parte normalitatea limitelor, pe de altă parte o complicitate între lume și poet în încercarea de a instaura un regim melancolic, ca o eschivare în fața prezentului sufocant. Despre poezia de inceput a lui Petre Stoica și mă refer aici la volumele “Pietre kilometrice” “Alte poeme”, “Arheologie blândă” , s-a spus ca ar fi o sinteză între Bacovia și Ion Pillat, o poezie nostalgică în care sentimentalitatea deceptivă se susține prin evocarea lucrurilor mărunte și invocarea vremurilor apuse, cu o atmosferă de oraș provincial și o tonalitate mai mult melancolică și aproape deloc nevrotică.
E greu să încercăm a croi vreo explicație care să stea în picioare. Poetul își asumă statutul de bufon, se folosește cât poate de resursele subversiunii ceea ce face aproape imposibilă o decifrare a codului său poetic.
Gheorghe Grigurcu afirmă: “ Poetica lui Petre Stoica e una a cotidianului, a banalului, a umilinței. O democrație lirică, de nu o atitudine de caritate îl îndeamnă pe poet a recupera acele ființe și lucruri care cad dincolo de sfera nemilos restrictivă a poeticului, încă în bună parte “distins”, “clasicizat””*4 Dar este vorba oare de o democrație lirică sau de o mască a ei, din spatele căreia poetul trage sforile dând impresia de verosimil ce pendulează între static și dinamic.
Miza e totuși clară : dinamitarea vechilor arhitecturi poetice printr-o poetizare a derizoriului, folosindu-se de “materiale” ca îngeri de gips, vechi gramofoane cu pâlnie, calendare ilustrate de la 1900, aparatul Agfe cu țăcănit discret, un țambal ce nu mai seamănă cu un țambal. Acestea pot fi instrumentele unui poet prin excelență nostalgic sau încercări de recuperare a unui timp mitic, o privire peste umăr ce se vrea o simplă incursiune retrospectivă sau de ce nu o experiență sapiențială. Prezentul lui Petre Stoica seamănă mai mult cu “un trecut sincronizat” în care poetul se regăsește și în care își înfige rădăcinile. Poate fi acesta un argument al întregii poezii care refuză (risc să spun) statutul retrograd al literaturii încercând un pas înainte dublat de o privire înapoi
Totul ține de o joacă între semnificat și semnificant, “de rupere de evenimențial și de concret, având drept consecință proiectarea pe un tărâm al magicului, unde ființa își redescoperă statutul ingenuu al copilăriei” (Mircea A. Diaconu)*5
Aproape orice text al lui Petre Stoica este o evitare a gândului morții și chiar această coerență vine ca o defulare, o apelare la imaginar pentru evadarea în lumi compensative guvernate de legi ce nu țin de biologic. Trucarea realului înseamnă de fapt evitarea lui întrucât acesta poartă cu sine conștiința unui destin implacabil și al unui timp ireversibil: “La ușa mea nu se mai bate / nu mai aștept pe nimeni / pe masă mere ceapă și o bucată mică de carne uscată / voi împărți totul cu șoarecii / beau puțin din vodca orașului / versurile se târăsc înghețate/ … / la ușa mea nu se mai bate / noaptea când dorm / luna îmi pune sub ușă o scrisoare parfumată / s-o citească geana ta de altădată.
Din nou acea întretăiere a elementelor , o amortizare a “stărilor tenebroase” prin calm, grație, voluptate onirică, antidotul unei efervescențe maligne. Desigur , poetul pozează și într-un sceptic ce-și caută sfârșitul “ …legați-mă de picioarele / proprii târâți-mă pe aleile iadului altfel / vă rup picioarele am zis” (Pe undeva în deriva), dar nu este decat un rol asumat, o diversiune cu efect vindecător, care vrea să însemne demistificare sau conștiința inadaptării. Versurile acestea trebuie citite printr-o cheie conotativă, altfel riscăm să pierdem din vedere însăși esența explicită a poeziilor , dat fiind faptul că Petre Stoica se folosește de un parodic spontan, înveselitor, cu prelungiri absurde, un fel de joc “de-a râsu’-plânsu’” : “îmi place să vă pun sub nas / adevăruri pline cu praf de strănutat”. Există aici și-un soi de sadism de factură ironică, un sadism diluat, candid, un produs mai degrabă al unui hâtru decât al unui sadic. Prin urmare este o dezvelire voluptoasă în fața oglinzii, un exercițiu al dedublării în scopul autocunoașterii, o eliberare de orice frustrări făcută într-o manieră oarecum defensivă a cuiva care este sau dă impresia de sinceritate transpunând orice trăire într-un cod liric, disponibil numai celor care au ochi să vadă

Mijloacele sale se orientează înspre conturarea unui “sistem” poetic ce simte nevoia unei continue reinventări. Astfel se apelează la un alter-ego, care nu este decât o altă vârstă a poetului : “Bunica a fost candva în California acolo / oamenii cresc altfel de iepuri ce minunat / e la noi în Balcani bunica s-a întors de mult / melancolică privește acum pe fereastră / daliile sunt niște capete de pudel din curte / adie miros de varză bunica era o femeie / aproape înaltă sclipea ca alămurile fanfarei / din chioșc în orologiu e foarte foarte târziu / și un vapor de aburi se scufundă încet în gravura de sus” (În orologiu e foarte târziu)

În poezia “ În Europa noastră cândva” ni se propune “reveria unei Europe defuncte, romanțioase și dansante, reduse la evanescența senzațiilor care halucinează copilărește” *6 : “Vă jur am fost și eu în Europa noastră cândva / era în epoca anotimpurilor cu flașnete romantice / și a domnișoarelor îmbrăcate în rochii de nuanța vaniliei…” (În Europa noastră cândva) Iată deci cum poezia poate îngloba istoria nu din vreo convingere care să dea de bănuit ci din gratuitatea eliberării de orice tensiune. Se mizează pe o fragmentare pe axa temporalității în care prezentul se împletește cu scurt-circuitări retrospective. Poeziile nu sunt ample istorisiri ci fragmente, bucăți dintr-un puzzle voit incomplet, împărțit pe domenii și vârste. Totul este rodul unei lucidități ciclopice care refuză a privi ansamblul de frica scăpării din vedere a detaliului. Prin urmare câtă scindare a detaliului atâta existență…
Petre Stoica este un creator al unei dimensiuni lirice de o bogăție amplă, cultivate printr-un rafinament ce poate aluneca prin fața lectorului neexperimentat, obișnuit cu stratul superficial al evenimentelor, scăpându-i din vedere. Despre asta vorbește și Octavian Paler în cartea lui Daniel Cristea-Enache*7 și anume faptul că viața e formată din detalii, nu din evenimente. Putem încadra această viziune în chiar apartenența lui Petre Stoica la o modernitate ce cultivă anonimatul ca ultimă treaptă spre revelație.
Poezia alunecă și pe o pantă a delirului dar se salvează prin “inginerie creatoare”. Nu-i greu a vedea că acest delir vine dintr-o frică autoprovocată sau o accelerare a pulsului în scopul liniștirii ulterioare

Așezat cu sobrietate pe scaunul regizorului, luându-și destinul în serios, Petre Stoica își organizează tot scenariul poetic într-un film prin focalizări aleatorii, scene derulate cu încetinitorul sau asocieri dintre cele mai insolite
Dincolo de orice comparație cu “fastul teatral “*8 al lui Emil Botta sau “amprenta declinului”*9, numitorul comun al poeziilor lui Geo Dumitrescu și Petre Stoica , ultimul pare să fie un poet suficient siesi , modern fără să fie la modă care impune o zodie proprie a supraviețuirii prin dedublare și raportare la elemente minimale…un veritabil poet al “lumii de jos”
Indubitabil poezia lui este școlită pe băncile expresionismului german, fapt probat de o evoluție a imaginii care se desfășoară într-o primă fază pe un singur plan, apoi se filtrează prin diferite “oglinzi” luând amploare chiar miza discursului (însă nu e vorba de o miză reală ci de un sinonim idealist al ei) “ce devine din liniar bidimensional” *10
S-a vorbit de un impact expresionist ce nu a putut fi anulat definitiv ci doar parțial estompat în volumele din următoarele decenii : “O casetă cu șerpi” (1970), “Bunica se asază în fotoliu” (1971), “Sufletul obiectelor” (1972), “Trecătorul de demult” (1975), “Un potop de simpatii”(1978), “Tango și alte dansuri”(1989)
Într-o direcție contrară , Ion Negoițescu echivalează “melancolia” sau “tristețea” cu “scârba morală”, într-o poezie dominată de aceste sentimente. Chiar ironia poetului este o ilustrare a neputinței iar “faptele domestice și administrative sunt nu numai scrutate de ochiul sumbru al melancolicului, ci cu adevărat “cântate” de cel menit să suporte și nu doar să imagineze creator. Astfel pentru cel care – în loc să-și exercite plin de glorie talentul - joacă domino cu agentul sanitar, idila oricât de falsă, dar încă “poetică” devine proză sinistră” *11 : “Paulina se piaptănă bem țuică fiartă și discutăm / despre structuralism și despre viitoarea mea crescătorie de melci”
Aș face diferența între scârba tributara realității și cea din cadrul universului paralel creat. Totuși vorbim de un poet care își “îmblânzește” toate elementele poetice , care are o conștiință textuală și care își schimbă prin măști concepțiile și vârstele. A afirma că totul vine dintr-o manie (să-i zicem primară și unilaterală) înseamnă a diminua cu mult nu numai intenția poetului dar și a operei în sine.
De remarcat ideea de “colaj* ce sugerează un pas bătut pe loc al evoluției, o incapacitate . Amestecul eterogen de sacru și profan poate însemna un moment de resemnare a unui histrion care își găsește prin nonacțiune relaxarea interioară, ba mai mult, se dezice chiar de rolul lui de demon jucăuș : “Culcat în iarbă meditez la soarta omenirii / căscatul unui câine mă smulge din liniște // nea Costică vine să-mi tundă oile // după trecerea autobuzului îmi pun chiloții de baie / și mă arunc în apele adânci ale Neajlovului / ca de obicei înot împotriva curentului…” Nu e vorba aici de o revoltă ci de o conștientizare a inutilității ca într-o luptă cu morile de vânt (Jurnal, III). Nu ni se oferă nici o tehnică de resuscitare, doar un exemplu de asumare a repausului, a liniștii, ingredientele unei existențe la limita normalității. Desigur liniștea e tulburată de o atitudine bovarică, urmare a nerealizării, astfel trecutul apare ca tărâm al voluptății și beatitudinii unde totul ar fi fost posibil. De aici și antinomia “timpul trăirii -timpul mărturisirii” : “E timpul să spun despre mine câteva lucruri esențiale / e timpul să spun / că nu am condus niciodată o locomotivă cu aburi / că nu am discutat niciodată despre acea problemă delicată / că nu am dirijat niciodată o orchestră simfonică / că nu m-am bărbierit niciodată cu un brici neascuțit / că nu am fost niciodată căsătorit cu o vedetă de cinema…e timpul să spun toate acestea / pentru ca exegeții mei să nu bată câmpii / în anii când s-or apuca să-mi perie hainele”
Iată, deci, conștiința propriei valori semn al unei maturități și a unei lipse de modestie justificate, accesoriu indispensabil unui poet adevărat.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!