agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-03 | |
Sâmbătă, 9 decembrie 2006, la ora 14.00, în același dekor al Cenaclului Agoniei.ro, sunt invitați să ne prezinte poeziile doi autori care se “luptă” – literar desigur - pe ann:
Ștefan Ciobanu, născut în București în 1979, a corespondat la ziarul „Jurnalul de București” cu Sorin Holban, publicând epigrame, poezii și povestiri în perioada 1996-1999. Mărturisește că scrie din plăcere. Se declară pasionat de filosofie, psihologie, mitologie, muzică, film. Singura problemă cu acest autor este că a plăcut-o prea mult pe ann și i-a "furat-o" lui... Mihai Zabet care este inconfundabilul… Mihai Zabet: vexatul, vincent, elisav, pasionat de fotografie și afișistică, fermecat de ann, și care nu va renunța nici la ea, nici la exotism, nici să îl pici cu... poezie. Ia uitați ce ne spune notre ami: născut la data de 27 septembrie 1967 în București, România. (A făcut liceul cu Bobadil - extras din culisele comentariilor.) Din 13 martie 2004 scrie pe www.poezie.ro. Este inginer / project manager. Și îl găsiți de curând și pe http://vincentferrer.deviantart.com Dar să lăsăm să vorbească textele autorilor, noi ne vom pregăti instrumentele de analiză și vă așteptăm impresiile, comentariile, părerile în spațiul alocat comentariilor, sau pe adresa [email protected], dar mai ales sâmbătă, cu noi, la Cafe Deko. Tot pe aceeași adresă puteți trimite textele dumneavoastră care vor fi prezentate în următoarele ediții ale cenaclului. Cine dorește, dintre participanții prezenți la cenaclu, să ne ofere o lectură a propriilor texte, la finalul întâlnirii noastre, este binevenit! *** Ștefan Ciobanu ultima reprezentație adio cuvinte nu știu să plantez sârmă pe sub tălpi și să o alerg întinsă nu contează încă de la naștere am avut destin de acrobat îmi măsor nasul cu sânge sunt clovn când mă aplaudă mulțimea spectacolul se întâmplă într-o după amiază plictisită de scaune trebuie să stați în picioare să mă simțiți când vă intru Eu pe sub unghii copiii să vină cu răpitorii lor fără acadele, sunt prea rotunde pentru gust numărul 1 recit o poezie! trebuie să vă număr prelung versurile altfel o să credeți că este o simplă înșiruire de litere numărul 2 dispariția! intră în scenă femeia linoleum este prea albă și înaltă în buzunare are forme din vise de bărbat duce o pelerină bătrână o pune plictisită pe mine (diseară tot la…) apucă să îmi spună și… dispare nici ea nu se aștepta. vă uitați la mine ca la ceas nu mai trec numărul 3 dresaj! apare în scenă iubita aplauze, delir brusc devin clovn atunci iubita se sperie ia în fugă o mătură și fuge pe ușa din spate nebunie totală bis!bis! nu mai am nici mătură nici iubită de schimb numărul 4 iluzionism! voi trece printr-o oglindă fără să fac nici cel mai mic zgomot îmi mai vedeți călcâiul și atât număr 5(final) înghițitorul de săbii nu era prevăzut în program apare în grabă bagă sub dușumea cioburile făcute de mine își înfige o sabie scurtă în burtă se scurge în aer pielea i se sparge se face lumină dispare gata. plecați plictisiți miroase a arenă și tușiți eu vă fac semn de sus de pe frânghie să lăsați biletele la ieșire în joben trebuie să le număr nu cred că este noapte tăcut mă întind după mine înghițim căsuțele una câte una ne îndreptăm spre luna ce naște galben se află după acel bloc îți ascut umbra în zidurile pe care tu scrijelești cuvinte ce încep de sub unghiile tale îți nasc un ecou prelungirea vorbelor infinite și lungi pe care le mimăm nici îngerii nu ne iartă asmută câinii-caninii dincolo de oasele noastre aflate în altă lume de calciu sunt invidioși că am fost azi la biserică împreună în lumea asta însă în care dumnezeu se mai caută de buzunare îți sapi pe furiș ca și cum săpatul te face să transpiri o ieșire după care salivezi din vremea când limba nu semăna a salivă pentru mine rămâi aglomerare de puncte și nu încurcată prin vene cum te simțeam atunci când palpam ganglionii mei domestici se pare că erau în creștere ploaia nu ne poate șterge pe noi desene spre asfalt poate un măturător ce nu știe istoria conturului încep să mă depărtez asta nu e rău de mâine voi învăța pernele să viseze promit solemn în fața ta cu mâna stângă pe inimă cu mâna dreaptă făcându-i masaj să bată am auzit că marea se mută și nici pescărușii nu mai sunt ce au fost au schimbat aripile în ceva pe înțelesul nostru acolo ne naștem lumea persoanele cu mersul pe vârfuri și care nu au iubit niciodată mai mult decât noi vor intra doar prin buzunarele noastre un ochi ne trece prin străzi pentru că îi lipsește puls restul este iris și îl cunoaște pasările nu cântă la noi ele se descântă de ce inseamnă tractor și brazdă în dormitorul nostru ne stabilim repere acolo o fetiță sare un cerc lipit acolo un băiat naște nisip acolo sub frunze moare o omidă deasupra lor ne punem brațele și culegem flori stropite de culorile tale ciudate apa ne va curge potopul va începe după ce îți termin eu de făcut pelerina să o stergi puțin mai sunt niște iubite prin ea și nu vreau să semene cu tine pe tăiș să aruncăm de trei ori în sus cern în spatele casei am genunchii albi născuți din gură sita înfiptă în mâini face vulcani mici de cenușă ce frumoasă ești dincolo de gard feliată de ulucile strâmbe am primit un pahar cu apă îl sorb până cioburile se vor îndura să mă cresteze adânc din primul vulcan a ieșit prima lavă șopteau ei de la geamuri în timp ce eu ascundeam picăturile de sânge agățate de mine cu fața asta prăfuită nu mă uit la nimeni lumină în jurul meu purificare am strâns în preajma sângelui fără contur de venă fire de lumină în loc de lumânări mama s-a cuibărit într-un colț al tatălui și mă visează pe secvențe afară fulgeră îmi trec mâinile prin dumnezeu mă fac rugăciune mă pricopsesc cu el sub unghii îl rog să plece mă pregătesc să respir lume nouă singur galbenul mă face să amețesc să cad în adâncul sărutului apei cu aștri desenez o poartă pe care să intru cu toate jucăriile mele cu ceasul meu care nu a mai văzut așa ore mari și a încremenit odată cu ultimul călcâi intrat dincolo de vene o fracție roșie viață e oriunde noaptea a venit cu pași subțiri tăioși cu umbrele grămadă pe cocoașă mă privea de sus vulturul îmi îndesa în buzunare pene își lua elan singur o definiție cu haine lungi și repetate dă sens unic lesei mele din piele mai strâns vreau oricine ești să curgă sânge și din paharul meu cu apă pe fiecare tarabă orele mele la halbă dublă sunt sorbite cu ochii închiși de chiar părțile mele cele mai depărtate au fost zile când în ger puneam hainele în șifonierul de la nord te infriguram acum cântecele mai mult ca niciodată le scuip mai bine ca oricând așa a fost în urma ta multă umbră aleea era doldora de copaci păsări reci se loveau de mâinile noastre somnambulele dădeau din aripi a zbor erau mai flămânde în vis căutam și noi precum ceilalți ei veniseră cu târnăcoape și lopeți nu au făcut decât să sângereze tăcuți găsiseră îngropați niște oameni i-au luat repede și i-au târât acasă să-i fi văzut cum îi târau spre casă nenăscuții lumii ne mușcau de glezne și ploaia ne umplea sticluțele cu amoniac erau străinii iubito să-i fi văzut cum ne târau spre casă e timpul și locul să vină inorogul nu va fi ca niciodată pe marginea drumului iarba își caută verdele în sân au început ăștia să îmi lege coase de glezne cică să se vadă pe unde merg mă simt domnitor la fântână scuip în apă după ce reflexia m-a mușcat de nas undeva departe mama aplaudă în aluatul pâinii să crească să dospească parcă am linia orizontului elastic la pantaloni sau parcă ea tocmai s-a dat de trei ori peste cap și au căzut toate merele din copaci iubito hai să mâncăm jăratic și să nechezăm la lună *** Mihai Zabet timpul nopților trăiesc clipe plăcute draga mea îmi aduc aminte mirosul de jasmin de fiecare tricou ud de fiecare sărut de lumea ca o palmă mușcată fumez liniștit acum îmi pot alege scaunul îl aleg întreaga cameră îmi pare a fi o altă cameră întreaga zi oglinda unei alte zile seara între vis și realitate ceea ce am iubit se așterne lângă mine îmi furai țigările ah ne întâlnim iarăși sub plapumă în locul acela tainic tu ai o lanternă eu un ceas cu fosfor indică doar secundele minutele au fost topite vorbesc cu noi hai să facem prostii uite crăcănează-te fă șpagatul înfige-te în vizuină dar asta nu explică de ce tălpile picioarelor tale goale pline de noroi se gâdilă aveai întotdeauna mare grijă de mine puneai etichete diverse atenție ! prosop atârnă aici ori această piatră se numește ponce mai stai puțin aplecată te rog să îți văd sânii desprinși de corp și burta cum se umflă gravitațional mic dejun te așteptam împachetat de dorințe mult timp am trăit așa uitasem cum e să lenevești în pielea ta dimineața îți sună sânii ne răsfățam lângă pătură alunecam pe covor tu râdeai uite ce caragios ești îți atârnă o vișină din gură vino la mine să te șterg am să fac alte clătite pe astea le-ai ruinat departe se spărgeau valurile soarele ardea eu îți spuneam ce nevoie ai tu să te duci în spatele casei nu vezi ce frig e afară plouă ninge și îți stropeam nasul cu furtunul tu îți puneai rochia pe dos făceai mutra aia de șoarec mic mic și descopereai legile levitației era frumos punct de plecare îți scoți tricoul cu grijă nici mulțumită nici nemulțumită îl așezi pedantă pe marginea scaunului îl netezești îl aranjezi la tine în dormitor nu e niciodată dezordine un trepied și un liftier îți zâmbeau pe hol aveau privirea aia știi tu în sertarul de lângă locul unde căzuse marea puritate stăteau aranjate aproape toate poemele scrise de mine mângâiai îndelung o poză recitai cu privirea urmărind cum se spune ? prețioasele amintiri sânii tăi îs cam suculenți și cam dulci ești stăpâna zilelor petrecute în tăcere nu crezi îți spuneam acum crezi îmi era frică teribil ce frică îmi era o frică teribilă pupătură stingheră buzele tale străluceau în plină noapte ca farul din alexandria ah oh ah oh mamă ce strălucire sugativată de irizații roșii pâlpâind pe sub fustă miroase a trifoi umblam amândoi după o fetișcană exuberantă pentru un menaj a troix adam eva și maimuța și întrebam obsesiv de una maricica ne luam fiecare cutra de câte o mână și o arătam la public uite ce cur cleios are hă hă hă râdeau ei și te învățam repede să spui așa să le spui prietenelor tale ca eu sunt the king marele rege al comediei rupert pumpkin când chefuiesc prin casele de hârtie îmi car gagicile la altar în costum de plumb asta se cheamă iubire mare de tot ele își simt țâțele ude pline de ani pline de pagini pline de liniște cum se mai destramă ea ploița asta sâcâită când vede soarele lucind deasupra capului și îți zic mai zic ceva ne alegem vise separate draga mea nu pot decât să-mi aștept amnezia finală singura care-mi poate șterge întreaga viață tu surâzi ești nebărbierită jenant orișicum nu mai e nimeni așa tare ca mine ( manifest ) nici nu vreau să știu dacă au mai existat muieri înaintea ta dacă aș avea un i pod aș putea să-ti spun lucruri foarte utile chiar dacă probabil m-ai lua drept un cretin mi-ai spus pe un ton confidențial că vrei să urinezi foarte bine dacă compun poeme patetice asta nu e decât un refugiu față de toate gagicile astea nevropatice nu scriu ca meserie și nu am intenții onorabile de publicare aș fi devenit un fracturist de mare clasă cu gesturi fine de poponar dacă aș fi avut rezistența psihică pentru a realiza un simplu deziderat și anume să nu mă plictisesc mai scriu și din cauză că nu mai e nimeni așa tare ca mine scuză-mă că te plictisesc cu inteligența mea dar sunt îndrăgostit de o femeie fără o para chioară și sunt fraierit de o virgină aproape nebună se publică pentru a avea ceva de făcut acolo iar acest lucru mi se pare stupid ar fi o soluție să nu se mai scrie nimic dar pentru acest lucru îți trebuie un loc virtual ca agonia iar eu simt nevoia unui manifest al individualității manifestul individualist ce mișto sună o poezie individualistă printre atâtea generații cu opt cu nouă cu zero zero moderniști post moderniști și așa mai departe ce înseamnă a face poezie ? a te duce la o curvă și a-ți pune curul într-un lighean e o balcanică răutăcioasă mi-a devenit antipatică subit ridică un picior ca o creangă de mesteacăn când face caca aici am luat sifilis printr-un act de voință bine gândit biata fetiță pierzându-și mințile când a aflat mai povestește-mi de pârțurile luminoase pe care le-am văzut odată în pat când eram la tine oricum mă port urât de când mi-ai spus că sunt un țap în călduri farmecul discret al burgheziei aș fuma o țigare sau poate îmi citești despre maiorul omidă cum pufăie o alungire fără obiect trezit din cine știe ce coșmare creatura te privește somnoroasă o parte a ciupercii te face mai înaltă cealaltă parte te face mai mică ah ce-aș scrie o poemă sau aș fuma o țigare neah nu am chef că mi-i lene am poftă să mâncăm căpșuni cu frișcă sau să vedem filmul ăla farmecul discret al burgheziei lumina stinsă seară noir oprim și la cafeneaua lui rick dar e război nu se poate reflectoare brăzdează cerul după stuka se aude sirena aia cripi complicații dramatice în ciuda aparențelor și ce ți-e frică că murim he he he ce chestie haioasă să dai colțul într-un bombardament nu cântă niciodată orchestra în timpul ăsta un idiot scoate capul din moloz ne înjură bine și se culcă la loc am observat cât de greu a fost să-și ridice capul din cauza prostiei mele care avea tentația de a spune adevărul și numai adevărul dar din viața noastră din lumea noastră ce mai rămâne ce să mai rămână rămâne exact un rahat viețile sfinților și o pereche de sandale adică fix exact ce ai dorit uite vezi că am dreptate un pește valet scoate la iveală o scrisoare veche de douăzeci-și-cinci-de-ani în care te atenționez că nu suntem eterni că eu încerc doar să prind un pic de încredere printre dunele mele egoistă nu poți să fii un pic doar clipa asta aproape perfect o voce spunea călătoria e un cerc aproape perfect o insula înconjurată de nesfârșit ape de cristal verde tăceau vedeau înăuntru absența sătul de bonitas și țipari am străbătut anevoiosul drum cerul înstelat steaua sudului fâșia de albastru ce destramă norii și-etern frământatul ocean ea râdea superb arătându-și dantura pași ușori aproape o adiere lasau urme pe nisipul încins senzualitate stăpână peste vara asta vei fi încă o dată fugind de visurile noastre arzând să ne reîntâlnim te rog să mă ierți te rog să mă ierți nu pot înlătura o puternică senzație de sfârșeală pentru că plutește în mine o stare pricinuită de ceva poate strămoșul meu pentagonul congelat în peșterile lui ascunse prin trupul meu inform aș vrea să mă sting ușor cum sufli-ntr-o lumânare numai brațul lunecat pe marginea patului semn de carte la iertarea păcatelor la fereastra de la camera mea din pod unde când e vânt privesc agitarea lentă a salcâmilor am obosit să mă aleg oaspete mereu cercul se strânge vorbele devin șoapte se rânduiesc simetric liniile paralele când plec la marginea drumului în zarea Domnului caut zâmbetul cutezător vorbele semețe poate pe tine te caut tinerețe în doi încerc să-ți mângîi interiorul coapselor dar tu îndepărtezi delicat mâna aluneci senzual de-a lungul trupului meu mișcând ușor din cap alintându-mă cu pletele bogate șoptind lasciv cuvinte neînțelese atingi șoldul stâng cu palma duci încet degetul spre buzele mele atât cât să simți amânatul vis al voluptății harta propriilor trupuri apoi intri în lumea gândurilor neîmpărtășite vreodată trecându-ți un picior leneș peste mine (foto: Mihai Zabet) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate