Am aflat de mine, întâmplător. Cineva mi-a scris pe o bucată de hârtie ștampilată că m-am născut în data de 21 august 1975. De atunci, l-am crezut și am continuat să fiu singurul copil al părinților mei tineri. Eu tot timpul am fost copil și ei tot timpul tineri.
Mai târziu, am aflat că absolvisem școala generală, liceul teoretic și o facultate de drept. Le făcusem într-un mod rebel, fără teamă, dar și fără rezultate excepționale; doar le bifasem într-un destin tipărit de mult.
Între-timp mai făcusem și sport... și luasem medalii... și colindasem lumea. Aflasem că eram fericit și mă bucuram de prietenii mei.
***
Din clasa a-2-a, am încercat să tot fiu poet. Ca un alchimist inconștient, am făcut experimente, am participat la tot felul de întâlniri cu caracter literar (...și nu numa'). Am și publicat (spre deliciul și bucuria familiei mele și a rudelor mele) în câteva tipărituri (mai mult sau mai puțin relevante).
***
...și tot trăind în lume am început să investesc. Apoi să câștig. Apoi să pierd. Apoi să câștig mai puțin. Apoi să pierd mai mult. Oscilam și cădeam. Mă ridicam și continuam. Înaintam și tot credeam că-mi aduc aminte, că mai știu ceva din care să pot murii liniștit, ca un om, nu ca un poet... și uneori am reușit.
Mi-a plăcut să câștig... atât cât să am de unde pierde; să-mi susțin iluzia cu un gram peste realitatea asta brutală și contorsionată de sensuri. Doar amintindu-mi am făcut din Dumnezeu om și din om un înger albastru.
***
Deodată m-am trezit căsătorit. Familist convins, n-am ratat momentul. Am o soție și un băiat...și ea e doar cu mine și băiețelul fericit. Acum noi suntem tineri și el (Antonio) este copilul nostru... care-și aduce aminte cum se trăiește...
***
Vorbesc de mine ca despre o amintire. Căci asta sunt. Îmi amintesc tot timpul să trăiesc... și-mi aduc aminte cum e să fii viu; doar iluzie împletită-n realitate... precum o amintire și un timp în plus.
Texte Recomandate
