Zoltan Terner

A răbda, răbdare
Glose de răbduriu obosit

Te rog, cititorule, să parcugi aceste rânduri cu toată răbdarea de care au nevoie. Tolerează-mi gândurile, chiar dacă sunt banale și repetitive...
Orice gând, cât de cât adevărat, cere răbdare. Universul însuși e o operă a răbdării. Creația a durat miliarde de ani. La fel Viața, Evoluția, omul, Civilizațiile, la fel.
Invers, tot ce e distrugere, ține de diabolica nerăbdare. Războaiele ce sunt altceva decât crizele de nerăbdare ale omenirii ?
Între oameni, a răbda înseamnă a se suporta unul pe celălalt, a se suferi, a se îndura unul de altul, a se tolera.
Ai răbdare să-l asculți pe cel de lângă tine când ți se plânge ? Îl suferi pe semenul tău când îi simți umărul lângă al tău ? Nu mă împinge, nu ridica tonul la mine. Măsoară-ți cuvintele.
Îl vezi cum se împinge la urcarea în autobus ? De ce nu permite celui mai în vârstă să treacă înaintea lui ?
Poate că întotdeauna a fost așa, dar, azi, în toate gesturile noastre pătrunde, erodându-ne sufletele, neagra nerăbdare. Ea umple strada, birourile, șoselele, supermagazinele, școlile, spitalele.
Nerăbdarea este soră geamănă cu lăcomia, cu egoismul, cu răutatea.
De câtă răbdare e în stare funcționarul de la ghișeu? Dar medicul de familie ? Dar profesorul, polițistul, judecătorul, tâlharul, călăul, învățătorul ? Noi între noi, ne răbdăm tot mai greu. Interconectați pe întregul cuprins al lumii, nerăbdarea noastră devine globală.
Iar mai presus și mai nefericit decât toate, nu mai avem răbdare cu noi înșine. Cu propriul nostru suflet, cu propriul nostru trup. O fi fost, oare, din totdeauna așa ?
Răbdarea te oprește să lovești. Să rănești, să umilești. Să blestemi. Să ucizi.
Fiind răbdător, ești stăpân pe tine. Răbdarea e alt nume pentru generozitate: sacrifici din timpul tău. Dăruiești altuia din durata limitată a unicei tale vieți. A avea înțelegere pentru Celălalt. Înțelegere chiar și pentru nerăbdare, atunci când e a celui flămând, a smintitului, a celui în suferință, a celui în agonie. A fi răbdător în a înțelege și a ușura nerăbdarea celui schilod, celui orb, lepros, neputincios.
Răbdarea care îți încape în inimă e măsura dragostei de care ești în stare.
Dumnezeu mai are răbdare cu noi ? Întrebarea nu mai e bună. Acum am putea zice că mai degrabă El ar avea nevoie de răbdarea noastră. Să-I suportăm greșelile, inepțiile, crimele. Îngăduind Shoa mai poate conta El pe umila noastră răbdare ?
Până când leii vor mai avea răbdare cu îmblânzitorul ? Dar natura cu cei care au „învins-o” ?
Pământul pe care călcăm mai are răbdare cu noi ?
Să avem răbdare cu viața noastră. Viermii au răbdare. Veșnicia va avea răbdare infinită cu noi.
Pentru a trăi, trebuie multă, multă răbdare. Viața abuzează uneori, fără rușine, de răbdarea noastră. Își bate joc de ea. Și totuși, având răbdare cu ea, ieșim în câștig. Sau nu ? Din păcate, parcă tot mai mulți oameni își pierd răbdarea de a trăi.
Geniul e răbdare, sfințenia, adică geniul inimii, e tot răbdare.
Călăul n-are răbdare. Nu e meseria lui. Poate, uneori, judecătorul.
Acum parcă nici părinții nu mai aceeași răbdare cu copiii ca altădată. Cât despre copii, rareori mai au răbdare cu părinții lor.
Numai mama are o răbdare dincolo de închipuire.
Pe vremuri, învățătorii și profesorii aveau răbdare cu copiii, educându-le răbdarea. Acum cine mai formează răbdarea copiilor ? Strada ? Filmele cu violență crescândă ? Jocurile electronice cu arme tot mai sofisticate ?
Nici elevii nu mai au răbdare cu profesorii lor. Îi agresează verbal sau chiar fizic. Îi umilesc, îi terorizează.
Bolnavii nu mai au răbdare cu medicii lor. Îi jignesc, îi molestează, îi iau în pumni. Îi amenință cu pistolul.
Și părinții, ajunși la o anumită vârstă, ajung să aibă nevoie de răbdarea copiilor lor. Iar aceștia, tot mai nerăbdători, vor ca să li se elibereze locul cât mai repede.
Trăim în era brutală a lipsei de răbdare. A nerăbdării isterice, a
simțurilor care se cer săturate imediat, a poftei turbate de plăceri, a setei de obiecte care nu mai cunoaște astâmpăr.
Credincioșii nu mai au răbdare cu Dumnezeu.
În curând vom auzi că și lui Lui i se intentează proces de ultragiu, de înșelătorie, de impostură, de vătămare corporală. Motive ar fi destule, de ce să nu recunoaștem ? Singura problemă ar fi găsirea căilor de executare a eventualei sentințe. Dar, între timp, așa cum se pare, istoria își va pierde răbdarea cu noi toți și și-și va pune singură capăt. Violent și pe veci. Se vorbește tot mai insistent despre așa ceva.
Ura alimentează nerăbdarea, nerăbdarea reaprinde flăcările urilor
Am uitat că toate ale vieții cer răbdare. Toate ale morții. Toate ale suferinței. Toate ale fericirii.
E bine să ne-o repetăm: Singurul leac împotriva nerăbdării este răbdarea. Sau sinonimele ei: înțelegerea, mila, generozitatea, bunătatea. Toleranța.