Zoltan Terner

Întâlniri Mirabile

Glose

Întâlniri mirabile, adică miraculoase, pot să se întâmple, într-o viață de om, doar câteva. Sau una singură. Sau nici una. Le scriem cu majusculă pentru a le diferenția de tot restul „întâlnirilor” întâmplătoare, fără înțeles și fără urmări.
Întâlnirea Mirabilă nu este dictată de hazard. Deși pare că se declanșează întâmplător. În fapt, Întâlnirea Mirabilă este Întâmplarea însăși. Adică Evenimentul vieții.. Miracolul prin care se împlinește destinul unui om. Întâlnirea trebuie deci să se întâmple. Pentru că îți este sortită. Cum s-a întâmplat să se întâlnească Oedip cu tatăl său, pe un drum îngust, și să-l ucidă, așa cum i-a fost dinante scris.
Încă o dată: cum ar putea fi simplă loterie, hazard orb, joc al întâmplării, când din milioane de oameni, întâlnești tocmai omul tău, singurul, predestinatul, marea ta dragoste ? Ai dreptate să zâmbești neîncrezător, stimate cititorule. Rareori se întâmplă așa. Rari oamenii care au parte de asta. Altfel, de ce am mai vorbi aici de miracol ?
Puțini oameni ajung să afle ceva despre acesta. Deși oricine are acces la el. Întâlnirea Mirabilă e răscrucea care te așteaptă sau pe care o aștepți. Chiar dacă nu știi, o presimți. Ești împins să o cauți, să năzuiești către ea, să o visezi. Ca în mitul lui Platon despre Eros: îți cauți cu dor Jumătatea cu care, unindu-te, să devii întreg, să te împlinești.
Este scris undeva, când, cum și unde să se întâmple miracolul Întâlnirii cu ființa care se va confunda cu mine pentru a deveni Celălalt Eu al meu, Alter-Ego-ul. Din Acela, devenind Acesta. Apoi unitatea Eu-Tu.
Un om. Îl întâlnești în drumurile tale, poate zilnic, în autobus, pe stradă, în tramvai. Îți devine cumva „cunoscut”. Apoi, ca prin minune, vă opriți din drum, - amandoi - și se întâmplă Întâlnirea. Revelația reciprocă. Þi se revelează că este cel căutat, așteptat, dorit, necesar. Alteori cel așteptat e întâlnit, dar treci pe lângă el și... trece, rămâne pentru vecie, un trecător anonim. E momentul exprimat de Baudelaire, în poemul său, „Unei trecătoare” : ”Frumoasă fără nume, / N-or să mai vadă ochi-mi decât în altă lume / Privirea-ți vie care m-a renăscut de-o dată ? /../ Nu-mi cunoșteai cărarea, nu știu ce drum aveai, / Te-aș fi iubit, străino ! O, tu, care știai !”
Se întâmplă și așa. Treci pe lângă norocul vieții tale. Sau îi întorci spatele. Sau trece el pe lângă tine și nu bagi de seamă. Ratezi momentul unic al unicei tale vieți... Din clipa în care afli, nu mai speri la fericirea Întâlnirii . Þi-ai mutilat viața.
Întâlnirea triumfală cu marea ta dragoste se produce, când se produce, „brusc și pentru totdeauna”,cum spune filozoful Ortega Y Gassset în „Studii despre iubire”.
Printre drumuri fără număr, fără însemnătate și fără noimă, într-un moment auroral al vieții, îți este dată Întâlnirea. Adică Revelația, Iluminarea, Minunea. Pentru unii aleși, este Întâlnirea cu Inefabilul, cu Absolutul, cu Dumnezeu.
Fiecare Întâlnire Mirabilă e revelația câte unei valori majore a existenței : dragostea, prietenia, arta, cunoașterea, creația. Câte o carte providențială.
Întâlnirea face parte din miezul însuși al gândirii lui Martin Buber. În cartea sa „Eu și Tu” scrie simplu și tranșant: : « Orice viață adevărată este întâlnire » Buber ne explică și mecanismul prin care omul „se împlinește prin întâlnire” : „corpul său se înalță din unda prezentului fără timp și spațiu, pe țărmul permanenței”. Ce vroia să spună aici filozoful ? Întâlnirea te mută din contingent, zădărnicie și nimicnicie, în adevăr, esență, spirit și veșnicie. Dragostea fiind însuși miracolul prin care te muți din profan în sacru, din materie în metafizică. Sau, cu cuvintele lui Buber din „Eu și Tu”, e vorba despre „faptul metafizic și metapsihic al iubirii”.
Miraculoasa întâmplare a Întâlnirii, se produce, ne avertizează acelaș Buber, numai dacă omul, pus față-n față cu Tu, „îi răspunde cu viața sa”. Cu alte cuvinte, marile întâmplări ale Întâlnirii devin/sunt destin numai dacă le trăiești profund, cu întreaga ta ființă și neființă. Numai atunci, această fascinantă experiență a ființării, care se numește viață, se umple de sens, de conținut real. Altfel, viața rămâne goală.