Ești așa cum te văd eu?

Gânduri grele


Întrebarea din titlu este pur retorică. Nu vreau răspuns la ea. Dacă mi se dă, îmi astup urechile. Nu mă înteresează cum ești „cu adevărat”. Pentru mine, ești așa cum te văd eu. Așa vreau să-mi rămâi. Așa te iubesc cum te văd în mine. Este, pentru mine, singura imagine adevărată a ta. Este cea pe care eu mi-am zugrăvit-o. Ca să te pot iubi. E o inchipuire? O iluzie? Și ce dacă?! Pentru mine așa ești. Așa te văd.. Nu vreau ca cineva să-mi tulbure această imagine. O păzesc cu strășnicie. Refuz să plec urechea la vreun „cinstit” Iago. Nu vreau să știu.
Tatăl meu a rămas încrustat în ființa mea sub chipul acelui bărbat puternic, sigur de sine, deștept și plin de vervă. Știind toate cele ale lumii. Așa mi l-am plămădit în prima copilărie. Așa mi-a rămas. Tot restul, tot ce-i micșorează statura, e pură minciună. Refuz să-l știu.
Ființele scumpe inimii mele nu vreau și nu pot să le cunosc „din exterior”. Numai citindu-mi inima vreau să le aflu adevărul.
Lasă-mi, rogu-te, neatinsă, imaginea ta din mine! Rămâi așa cum te văd eu, tată! Poartă-te așa cum te-am păstrat eu, în suflet, frate iubit! Eu voi face la fel. Așa cum mă strădui, zi de zi, să fiu așa cum mă vede câinele meu când mă linge pe mână și apoi mi se uită în ochi.
Multe din faptele oamenilor sunt stricătoare de imagini scumpe. Emigrant, strici, prin faptele tale, imaginea țării din care ai venit. Prin fărădelegile tale murdărești imaginea poporului tău în lume. Pătezi imaginea familiei tale. Îți urâțești propria imagine.
În fața cui? A celor care sunt pregătiți sau porniți deja să te vadă cu ochi răi. Ceilalți vor refuza să-și creadă ochilor.
Iluziile „fondatoare” ni le apărăm pentru că avem nevoie de ele. Ce ne-am face fără iluziile noastre de căpătâi?
Cu fiecare deziluzie legată de o ființă omenească ești mai sărac cu un semi-zeu, cu un înger. Cu un conviețuitor în Paradis.
Cu ochii credinței și ai încrederii, orice iluzie devine o certitudine. Iar fiecare certitudine e un câștig. Ne aduce un spor de putere în fața beznei incertitudinilor.
Fii, prietene, cât mai asemenea felului în care te văd eu. Ajută-mă să am încredere în imaginea ta din mine. Fii, iubito, așa cum te văd în adâncul-adâncului meu. Nu mă lăsa să mă îndoiesc de tine.
Cât despre imaginea pe care ne-am făurit-o despre suprema, atot-necesara și atotputernica Iluzie pe care o numim Dumnezeu, ne vine câteodată tare greu s-o apărăm. Prea ni se pare a fi absurdă lumea pe care a creat-o. Refuzăm totuși să plecăm urechea la vorbele prostești sau înveninate ale clevetitorilor Ființei în care am întrupat Marea Iluzie Divină. Ce ne-am face rămânând fără Ea, în întunericul singurătatății gata să ne înghită?
Fii, Doamne, așa cum Te vede credința mea, și nu așa cum te văd îndoielile mele.
Fii, iubito, așa cum te vede dragostea mea, și nu trecătoarele mele supărări.
Iar eu, voi căuta să fiu așa cum mă vede dragostea ta, a voastră și nu ochii neîncrezători ai supărărilor pe care vi le pricinuiesc.
Orice dezamăgire înseamnă a ucide o imagine mai mult sau mai puțin sacră.
Orice deziluzie este moartea a ceva sau cineva drag.
Orice demitizare poate ucide un paradis.
La ora gravă la care a ajuns lumea, nu i-ar strica omului să reînvețe a-și proteja paradisurile.