Mai sus de mine evoluează viitorul aruncând variabile existențiale din înălțimi esoterice, mai jos trecutul se adună în stive de zile care și-au consumat conținutul prin activități, în dreapta mea discută persuasiv prezentul cu mine însumi în limba lui “acum”, în stânga își lărgește dimensiunea orizontul cu zenitul aspirațiilor și cu nadirul deziluziilor.
Un concept rebel ce nu este de acord cu o gnoză capricioasă, sare din minte și este absorbit în substanța realității, formată din materie divină și zgură telurică.
Din melanjul de gânduri și stări interacționez cu realul cu iridescențe ale vieții înzorzonând natura.
În sus se înalță eul cu eflorescențele ideilor personale, în jos are traiectoria non-eul zdrobit de stânca unui ideal incert, spre dreapta înaintează conștiința murdărită de morți, spre stânga involuează omul diluat de non-conștiință.
Deasupra tuturor nimbează sfințenia umplută de catharsis, purificată de vicii, tare și păcate, cu orizontul format din umanism și altruism.
Am înlăturat eul ce se ocupa cu educația copilului dinlăuntru și am mărit dimesiunea eului influențând omul matur ce-mi ghidează mersul prin labirinte problematice, cu zig-zagul deruta și căutarea.Eu, față în față cu mine însumi, revelat în cuvinte ca stări de spirit încurcate creatoare de sensuri bifurcate, sunt în antiteză cu cel care nu sunt, dar vreau să fiu, iar formele contradicțiilor dintre mine și altul exacerbează afectele.
Percep mobilitatea gândirii non-distructivă, ca o funcție când pozitivă, când negativă a spiritului rotindu-se radial în jurul materiei pe care o desăvârșește.
Intuiesc pozitivul atât la nivel cerebral, cât și lăuntric cu trend evolutiv esențial în oamenii închiși înspre sinele problematic, dar cu esență indestructibilă, însă deschiși înspre imensitatea lumii cu care interacționează la nivel spiritual.
Indiferența care este un superficial pasiv, mi-aș dori s-o pliez într-o alveolă a respirației stenice a vieții și să-mi prelungesc rețelele activului în jurul eului scris cu majuscule.
Lentoarea intelectului o combat prin efervescențele cugetului sfărâmițând erorile prin raționamente învârtindu-se în jurul adevărului.
Parabolă a perfecțiunii dubitative ardente, desăvârșirea o asimilez în straturile ei profunde prin cunoaștere accelerată.
Nu cred în abstractul beatitudinii, ci în concretul activ fără iluzii construind verticala atitudinii pozitive, însă cred în procentul favorabil fără greșeli crase dintre adevăruri și erori, căci adevărul ține de obiectivitatea cugetului, iar eroarea de obtuzitatea gândirii neformate a judeca în raționamente.
Cumularea erorii generează iraționalul cu sonorități demente ce supără timpanul unui om normal.
Visez un raționament ca o frază lungă cât omenirea, care să dăinuie în lingvistica rasei umane, cu menirea o iluminiscență de scopuri umane comune.
Modestia te face să crezi în suficient, însă necesarul este mecanismul coercitiv ce funcționează optim între a vrea și a avea.