agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-11-20 | |
De fiecare dată când citesc un volum de poezii autentice şi pline de prospeţime, îmi reafirm opinia şi crezul că Dumnezeu reinventează lumea prin poet. Cu toate că poeţii sunt păsări oarbe cu ciocul încovoiat spre propria inimă, tot ei reprezintă acea voce impetuoasă capabilă să schimbe iubiri şi destine. Mulţi oameni ştiu să vorbească frumos, dar niciunul nu dă frumuseţe vorbei aşa cum o face un poet. Iar dacă este şi sincer, poetul devine un cuceritor de inimi şi suflete.
Un adevărat exerciţiu de sinceritate este şi volumul lui Varujan Vosganian intitulat Cartea poemelor mele nescrise (Editura Cartea Românească, 2015). Este un volum în care fiecare poezie poate fi comparată cu un templu în care poetul se roagă „să nu ne ferim de iertarea care ucide rănile noastre... să nu ne vindecăm fără să ştim de ce rana se-nchide”, dar se roagă şi „pentru un colţ de hârtie, pus la Zidul Plângerii, în firidă”, astfel încât „tot ce ating să se prefacă în tot ce ating, ca să scap de iluzii”. Evident, în aceste poeme care îndeamnă la redempţiune şi la cunoaşterea cea mai profundă a rolului suferinţei în lume, ne putem ruga şi noi, cititorii, pentru a scăpa de iluziile noastre. Totodată, putem cere mai mult şi de la noi înşine. Poetul nu cere pentru el decât un mic spaţiu în care să se răstignească singur, pe crucea propriului gând. În alte versuri, poetul ne arată că este asemenea tuturor, având momente de rătăcire şi deznădejde, când i se pare că nimeni şi nimic nu îl mai poate salva de blând-ucigătoarea plictiseală: „O, Doamne, nici măcar tu nu mă poţi ajuta, când sunt pe cale să mă plictisesc de moarte”. Dar tocmai această deznădejde, prin efectul ei indirect de psihologie inversă, îi poate ambiţiona pe mulţi să nu renunţe la căutarea divinităţii în „labirintul prin care rătăcesc” sau în arhivele sufletului. Nu ai ce să-i reproşezi acestui poet care afirmă că „poezia se scrie la persoana I”, fiind „o artă a sincerităţii, o continuă mărturisire, o spovedanie fără cuminecătură”. Este un poet tragic precum spune Marian Drăghici pe coperta a patra a volumului, deoarece în mărturisirea sa cu parfum de evlavie face referire la pierderea valorilor umane, la „entuziasmul cu care ne pierdem speranţa” într-o lume tehnologizată peste măsură, în care nu ne mai rămâne decât să murim. Poetului îi este „milă de cărţile pe care nu le mai citeşte nimeni, de cuvintele pe care computerul le şterge pe veci, de trupul care, bucată cu bucată, se tot depărtează”. Cu toate acestea, într-un „Autodenunţ” în care se detaşează de orice nevoie de compătimire, el ne spune că „nu trebuie să vă fie milă de mine / la urma urmei, nu m-a obligat nimeni / am făcut totul după capul meu / am fost pastorul turmei zeilor mei.” De remarcat este şi faptul că poetul recurge la versuri care aparţin generaţiei „Google” pentru amplificarea acestei dezumanizări. În poemul „Bătrânul computer”, curentul „Cyber-poetry” (genul de poezie care foloseşte termeni tehnologici şi concepte, în special referitoare la computere, limbaje de programare şi sisteme de operare), îşi face simţită prezenţa prin termenii „shut down”, „copy-paste”, „biţi”, „pixeli” etc. Referitor la ideea conţinutului, se întâmplă acelaşi fenomen pe care îl analizam în 2009 în volumul „Literatura virtuală şi curentul generaţiei Google”: „Primul lucru pe care omul l-a făcut a fost să înveţe să comunice cu PC-ul (şi toate componentele sale), să-i dea un nume, pentru ca mai apoi să-l ajute să evolueze software şi hardware. Ca un fel de analogie metaforică: trup şi spirit. Pe măsură ce timpul trecea, omul dorea să-i confere PC-ului o caracteristică pe cât mai asemănătoare şi utilă, să-i fie satisfăcute nevoile şi necesităţile, să-i fie prieten etc. Rămâne de văzut până unde se poate împinge această limită a dezumanizării în detrimentul virtualizării...” Răspunsul, în aceeaşi manieră „Cyber-poetry”, ni-l oferă şi Varujan Vosganian în poemul anterior amintit: „Computerul mă priveşte cu îngăduinţa celui care nu sângerează, pe mine, omul, o descoperire relativ recentă.” Pe lângă faptul că Varujan Vosganian se plimbă îngândurat pe falezele erodate sau mai puţin erodate ale postmodernismului, privind răsăritul noilor curente literare care îi înlăcrimează ochii, vom evidenţia şi calitatea sa de excelent povestitor, mai ales când vine vorba de membrii familiei sale sau de călătoriile din tinereţe. Se vede cu uşurinţă că poetul a călătorit mult şi a citit la fel de mult. Lectura, în special a cărţilor religioase, l-a ajutat să practice cu rafinament tehnica palimpsestului (poemele „Ecleziastul”, „Vinerea Mare”, „Scara lui Iacob” etc.), lăsând spaţiu de manevră şi pentru alte consideraţii şi abordări filozofice. Poetul nu este ca mulţi alţii care cred orbeşte în Dumnezeu şi resping orice cale de cercetare şi aflare a adevărului propriu. Prin poezia sa, el este adeptul respectuos al liberului arbitru, cerând cu speranţa că i se va da, căutând cu speranţa că va afla, bătând cu speranţa că i se va deschide, exact ca în cuvintele Noului Testament. După o lectură care m-a îmbogăţit spiritual, trebuie să precizez că sunt şi câteva aspecte care trebuiau analizate cu mai mare atenţie de echipa editorială, mai ales că vorbim de oameni cu experienţă. De exemplu, titlul volumului este unul neinspirat, dat fiind faptul că un alt poet publicase cu câţiva ani în urmă o carte care avea un titlu foarte asemănător (Ioan F. Pop - Poemele poemului nescriS). Nici coperta ce incorporează mult uzitata frescă a lui Michelangelo (Crearea lui Adam), nu prea are legătură cu ceea ce ne oferă Varujan Vosganian într-o carte care reprezintă, mai degrabă, un portret al poetului aflat la vârsta marilor întrebări. În ciuda acestor mici neajunsuri, Cartea poemelor mele nescrise este un exerciţiu de sinceritate care merită toată atenţia noastră. sursa: revista Luceafărul de dimineaţă |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate