George Borza

Eseu la inefabil
Editura Geo G
Baia Mare 2002


Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
BORZA, GEORGE
Eseu la inefabil / George Borza. - Baia Mare:
Editura Geo G, 2002
p.;cm.
ISBN 973 – 85760 – 1 – 6
821.135.1-4



Corectură: Florentina Nemeș




PREFAÞÃ


Tuturor celor ce mă iubesc, m-au ajutat sau m-au învățat ceva,
oriunde s-ar afla ei!


Două ar fi motivele pentru care această “cărțulie” a văzut lumina tiparului:
Primul este acela de a prezenta cititorului, în modul cel mai lămurit, subtilități ce am senzația că, în mod intenționat, sunt eliminate din așa-zisele cărți de specialitate. Consider că, de fapt, majoritatea acestor cărți ce tratează domeniul parapsihologiei sau al psihologiei sunt scrise în urma unor compilații de materiale sau a unor speculații pur teoretice și, deci, aceasta este marea lor problemă.
Cel de-al doilea motiv ar fi legat de specificul naturii umane, anume de faptul că informația la care ajungem nu trebuie și nu avem voie să o blocăm la nivelul propriei ființe, ea există și va exista după trecerea noastră prin material, așa că nu are nici un sens să-ncercăm să reținem ceea ce nu ne aparține sau, mai bine zis, nu aparține naturii noastre. Omul poate accesa informația, o poate folosi și trebuie să o transmită celorlalți în modul cel mai lămurit, altfel existența lui își pierde latura pragmatică atât pentru societate, cât și pentru Univers. Poate că unii dintre dumneavoastră ar spune că există adevăruri ce ar întoarce pe dos sufletul omului. Întrebarea mea în acest caz este următoarea: “Cine vă oprește să pregătiți oamenii să primească adevărul?”
Prin urmare, rostul acestei cărți este acela de a răspunde unor întrebări, de a încerca să prezinte unele idei cu privire la: Univers, Dumnezeu, viață, moarte, putere, forță, inteligență, pace și echilibru; iar în situația în care veți aborda și partea practică, atunci sper să vă ofere măcar posibilitatea de a privi pe gaura cheii prin poarta sufletului sau o comunicare mult mai bună suflet – minte – corp.


………….


PRIMA PROBLEMATIZARE

Dacă v-ați hotărât să întoarceți pagina, propun să-ncepem cu câteva noțiuni introductive. Ar trebui pentru început să abordăm trei idei (concepte) necesare existenței umane .
Vom vorbi deci despre Dumnezeu, Univers și Suflet.
Dacă nu se ajunge la un numitor comun în sensul în care trebuie privite cele trei concepte, atunci bazele oricărei discuții despre psihicul uman și manifestările acestuia sunt inutile. În primul rând ele sunt concepte, deoarece, orice personificare este inutilă. Oricum, sarcina pe care mi-am propus s-o port în cârcă în doar câteva pagini este destul de grea și ar putea supune cartea unor critici violente. Nu mă vor deranja criticile din două motive. S-ar putea să fi greșit eu și, în acest caz, criticile să fie spre binele tuturor sau, în caz contrar, nu este decât o consecință a faptului că adevărul, cu cât e mai dezbrăcat, „pute” mai tare și devine din ce în ce mai greu de suportat. Ce să-i faci dacă toată lumea aruncă gunoi pe el și nimeni nu-l spală să-l pună-n vitrină?
Despre Dumnezeu, dacă încercăm să vorbim, nu putem s-o facem fără a atinge planul religios și pe orgolioșii lui. Dacă pornim de la Biblie, aflăm că Dumnezeu este omniprezent, omnipotent și atoateștiutor. Dacă nu facem alte speculații și interpretări inutile, ci aplicăm în mod direct vorbele din Biblie, abia atunci am obține o idee mult mai apropiată de adevăr decât în situația în care i-am urma pe mărunții teologi ce se întrec în interpretări cât mai originale și fără nici un rost ale unor texte ce nu vor să spună mai mult decât ceea ce au de spus. Cum s-ar fi putut explica la acea vreme că genele transmit informații urmașilor, decât spunând că: „păcatele părinților vor cădea asupra copiilor acestora până la a V-a generație.” Revenind la ideea de Dumnezeu, observăm că acesta ar trebui să fie cam peste tot, să știe totul și să poată face totul, ceea ce înseamnă că el ar trebui să fie prezent în fiecare atom în același timp, dar să aibă și universalitate și conștiință de sine.
Pentru a putea fi omnipotent înseamnă că el ar trebui să fie capabil să poată face atât cel mai mare bine, cât și cel mai mare rău (pentru cititorii pripiți repet: a fi capabil nu înseamnă a face). Dacă respectăm condițiile din Biblie, obținem un semn de identitate intre Dumnezeu și tot ceea ce se numește energie.
Existența energiei, la nivel universal, este menținută printr-un echilibru relativ – dinamic simbolizat foarte bine în diagrama YIN/YANG ce ne arată că energia se menține printr-o mișcare continuă în echilibru în ansamblu său, deci nu în fiecare parte în același timp. Acest tip de echilibru este de natură relativ – dinamică, după cum spuneam și este dat prin propria-i existență la fel ca și în cazul lichidelor, ce în mod natural iau forma vasului în care sunt puse.
Dacă despre Dumnezeu putem spune cu certitudine (și vă rog să mă credeți) că este energia în totalitatea ei, atunci ce este Universul? După cum spune și în Geneză, bineînțeles în limbaj specific, el este manifestarea lui Dumnezeu ca materie prin particule, atomi și structurile pe care aceștia le formează. Prin urmare, în Universul în care trăim oricărei particule îi este asociată o cantitate, mai mică sau mai mare, de energie. Pentru a nu crea falsa impresie că am fi un fel de celulă în corpul lui Dumnezeu, vă repet: el este energia în totalitatea ei, deci există și în afara Universului, care este doar manifestarea acestuia ca materie (am spus manifestarea și nu ). Cu alte cuvinte el a făcut regulile, ele sunt aceleași pentru toți, iar acum stă și privește partida.
Mergând mai departe în studiul nostru, propun să încercăm să analizăm ce este sufletul. Eu v-aș propune să-l vedeți ca pe o cantitate de Dumnezeire (energie) necesară pentru a menține ordinea într-o existență materială, ce poate fi mai mult sau mai puțin evoluată, pozitivă sau negativă.
Pozitivismul este convergent prin natura sa, iar forma materială de mulaj (corpul), împreună cu sufletul ce-l posedă vor tinde conștient sau nu (în funcție de gradul de pozitivism și evoluție al energiei) spre ceea ce le-a dat naștere. În cazul negativismului, care este divergent prin natura sa, totul tinde spre disipare, reînnoire și reîntoarcere în Univers.
Revenind la Sfânta Scriptură, propun să analizăm următorul fapt „…și Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea sa…”. Cum s-ar fi putut face acest lucru dacă nu „energetic”. Materia are o mulțime de posibilități de combinare și aranjare, pe când energia (sufletul), indiferent de mulajul material ce-o înconjoară, este aceeași la „chip”, diferă doar tendința internă.
Pentru a susține această ultimă afirmație, vă voi prezenta un fapt intenționat ignorat de biserică într-o anume perioadă, iar acum, o dată cu trecerea timpului, luat ca atare drept adevăr. Vă amintiți cum sunt prezentate forțele negative, cu coarne, copite, fața este o combinație între om și țap și așa mai departe. Dacă vrem să luăm în calcul o reprezentare simbolică, și nu numai pe ea, atunci aș putea fi de acord cu aceste desene, dar cum omul de rând când intră în biserică, nu intră ca un critic de artă, atunci el ia lucrurile ca atare făcând o mare greșeală spre binele teologilor care au mai găsit încă o „imagine” ce sperie prostimea.
De ce nu pot fi prezentate lucrurile în mod mai clar și mult mai aproape de adevăr? Poate abia atunci am putea vedea mai bine cine sunt cei care intră în altar. Oricum ce pot să vă spun în legătura cu imaginea spiritelor negative este următorul lucru: diferă doar culoarea, nu și „chipul”, sufletul lor și al celor pozitive putând lua orice formă; diferă stilul și nu forma.
Am văzut îngeri cu suflet de diavoli și nu m-am lăsat păcălit, am fost ademenit să ies până afară și nu am ieșit, am fost forțat să ies afară , m-am opus doar cu o rugăciune și abia atunci am fost lăsat în pace. Dacă noi am fi lăsați în pace să intuim și să vedem lucrurile așa cum sunt, am observa că prejudecățile sunt cele mai puternice arme ce pot fi îndreptate împotriva sufletului.
Poate că v-ați întrebat de nenumărate ori de ce se întâmplă toate acestea și ce face Dumnezeu acum? Nimic mai simplu, el a făcut o singură regulă – „legea compensării” – sau cu alte cuvinte: după faptă și răsplată. Noi cunoaștem această regulă, dar facem tot ce ne stă în putință să o negăm; Dumnezeu ne transmite tuturor iubire sau dorință de evoluție (de regăsire) privind cu tristețe cât de puțini au înțeles regula simplă pe care a creat-o în jocul vieții și cu mai multă dezamăgire cât de puțini sunt de acord cu această regulă, iar dintre aceștia doar o cantitate minusculă sunt cei care acceptă să joace după regulă.
Pentru o sistematizare mai bună vă propun următoarea schemă a evoluției:
Energie  idee  informație  procesare primară  materie  procesare complexă  conștientizarea energiei și utilizarea ei  (+) integrarea în armonia energetică  (-) disipare a energiei pe principiul: lumina care arde se consumă. În această schemă Dumnezeu este singurul capabil de creație, iar în ce privește principiul organizării materiei spre a permite conștientizarea energiei putem spune că Darvin a găsit metoda prin care s-a realizat și nu cauza !!!



O A DOUA DISCUÞIE:
despre creație

Una dintre cele mai mari minciuni pe care oamenii și-o inoculează unii altora este aceea că omul or fi capabil de creație, și vă rog să mă credeți că este una dintre cele mai periculoase, nu numai pentru că este ușor de crezut, dar și pentru că-i satisface omului orgoliul său de gânganie.
Adevărul este cu totul altul. Tot ceea ce încercăm să facem nu este decât o încercare foarte timidă de a imita creația divină. Culmea iluziilor umane este ideea de a crea o „ființă” , o mașinărie cu care să ne putem înțelege și care să ne poată înțelege, dacă se poate chiar mai bine decât semenii noștri și care, în final, să muncească pentru noi. Omului i-ar rămâne în acest caz doar rolul de Dumnezeu vis-à-vis de această ființă.
Din fericire omul nu va fi niciodată capabil să creeze ceva, deoarece îi lipsește credința. Fără adevărata credință nu va putea niciodată să facă cu adevărat ceva. Nu va fi niciodată capabil să gândească „să se facă lumină” și să i se îndeplinească această dorință. Din acest motiv omul nu este capabil de creație, niciodată nu va putea da suflet unui obiect în așa fel încât acel obiect să înceapă să trăiască, să aibă o lume a sa și să posede conștiința nemuririi propriului suflet.
Dacă privim istoria omenirii nu putem nega faptul că omenirea nu ar fi evoluat din punct de vedere al diversificării uneltelor, al găsirii de algoritmi și înlocuitori ce le ușurează oamenilor, din acea perspectivă, viața , dar cum menționasem, este vorba de găsirea unor metode, formule și înlocuitori pentru diferite obiecte sau chiar organe din corpul uman și nici într-un caz de creație.
O dată cu nașterea Universului s-au născut și toate ideile posibile, deoarece cum vă spuneam ele sunt anterioare informației și materiei, deci inventatorii nu au făcut altceva decât să pună în practică o idee care li se părea că le aparține.
Vă veți întreba cum se pune atunci problema oamenilor de artă despre care se spune că într-adevăr creează. Dacă nu facem altceva decât să luăm una dintre cele mai clare definiții pe care Benedetto Croce o dădea artei, atunci vom fi cu toții de acord că arta este „o viziune, o iluzie, o fantasmă” pe care artistul, după posibilități, o exprimă mai bine sau mai greu. Deci în nici un caz nu este vorba de creație, ci de copiere, reproducere a unei idei, a unei stări. Meritul adevărat al artiștilor este acela de a vedea mai mult decât oamenii obișnuiți și de a transpune foarte bine, pe înțelesul tuturor, stările, sentimentele și viziunile pe care le-au cunoscut în vreun fel. Dacă în cazul acestor stări am fi putut vorbi despre creație, ar fi o greșeală, ele și-au făcut apariția o dată cu creația și persistând în ea sunt eterne prin natura lor, prin urmare neputând fi decât descoperite și redescoperite la nesfârșit. Noi, bieții ignoranți, nu facem altceva decât să rămânem înmărmuriți la cât de orbi am trecut prin viață și cât de frumoasă și plină de mister este ea în fapt.
Cel mai dificil lucru pentru om este de a vedea că nu poate schimba și că nu poate trișa în jocul vieții. Fiecare lucru are prețul lui pe care-l plătim într-un fel sau altul și nimic în afară de iubirea divină nu primim gratuit, aceasta ar fi, dacă-l conștientizăm, singurul punct unde omul iese în câștig.
În schimbul lipsei de ignoranță, Dumnezeu ne dăruiește dragostea sa și nu trebuie să-i plătim cu nimic mai mult decât “un sincer mulțumesc”, sau chiar mai simplu prin conștientizarea existenței sale. Din păcate acest lucru pare a fi cel mai greu pentru oameni.
Orbirea este un proces organizat la cel mai înalt nivel în cadrul societății, el este controlat și dirijat în așa fel încât omului să i se schimbe sistemul valoric. Banul devine etalon pentru orice schimb , și ce alt etalon am putea avea atâta timp cât nu reușim să vedem nici măcar sufletul din noi, darămite pe cel din alții. Nimic nu este ceea ce pare a fi ! Este la fel și în cazul creației umane, și cu asta nu am făcut decât să repet o idee ce a fost pe buzele tuturor înțelepților omenirii.


O PROBLEMÃ MULT PREA COMUNÃ:
despre libertate și fericire

Dacă am vorbi despre Libertate fără a analiza și “Liberul Arbitru” n-am face altceva decât să-ncercăm a-i explica unui orb din naștere ce frumos strălucește Soarele pe cer. Liberul Arbitru este, dacă ar fi s-o spunem mai direct, piatra de temelie a libertății umane.
Cea mai mare problemă de care se lovește acest concept este de natură religioasă. Negarea existenței lui sau punerea lui în brațele îndoielii este cauzată de o carență în ce privește conceptul de “Dumnezeu” și modul de ierarhizare și coordonare a forței în Univers. “Toți suntem liberi, în măsura în care acceptăm acest lucru!” Despre Dumnezeu arătasem că este “omniprezent” și analizasem acest lucru, fapt ce nu intră în contradicție nici cu “Primul mișcător nemișcat” pe care l-am întâlnit la Aristotel și nici cu “Substanța unică” a lui Spinoza sau cu “Marele Anonim” de la Blaga, nu intră în contradicție nici măcar cu ceea ce afirma Nietzsche: “Trebuie să ne ferim să credem că Universul ar fi o ființă! Cu ce s-ar hrăni ea?...” și cu multe alte viziuni de acest gen ale marilor filosofi.
Dacă vedem corect ierarhizarea forțelor în Univers și interdependența ce apare între ele, abia atunci putem afirma că am avea șansa să începem să înțelegem Liberul Arbitru. Dacă vedem libertatea ca pe un lucru ce face parte din aria de manifestare reală a voinței, atunci am înțelege-o ca pe o posibilitate de a lua decizii în măsura a ceea ce ne impune raționalul, fără ducerea la extreme. Dar toate lucrurile sunt, într-un anume fel, foarte strâns legate între ele... Cum am putea vorbi atunci de libertate? Cred că libertatea și înțelepciunea, în mod normal, sunt singurele concepte ce fac casă bună. Dacă nu avem înțelepciunea necesară, nu vom putea observa libertatea pe care o avem și modul în care ne putem manifesta liber.
Masa este direct proporțională cu energia și dacă nu sunt suficient de explicit în acest sens voi adăuga că masa presupune particule, iar particulele nu pot exista fără energie asociată (chiar și în cazul neutronilor). Forța este definită F=m٠a unde a = accelerația, iar m = masa; masa este direct proporțională cu energia, după cum spuneam, iar accelerația reprezintă gradul de libertate de mișcare a energiei.
Dacă ajungem să asociem masei o energie cu grad cât mai mare de libertate, atunci ne vom apropia de un grad mai ridicat de Liber Arbitru. De ce? Universul are o energie inerentă lui per ansamblu, iar noi, în măsura în care ne vom confunda cât mai mult cu această energie, vom putea avea o libertate de mișcare mai mare. Altfel spus: o undă electromagnetică poate fi bruiată sau i se poate modifica informația ce o transportă doar în situația în care apare o altă undă de aceeași frecvență și intensitate cel puțin egală cu unda dată.
Astfel trebuie să înțelegem că în ce privește omul, autonomia lui, sau “Liberul său Arbitru” în raport cu Universul este asemănătoare cu libertatea de decizie ce o are ficatul în anumite probleme vis-à-vis de creierul ce coordonează activitatea întregului organism. Există deci un firesc al acțiunilor, iar în situația în care acest firesc se încearcă a fi denaturat, “ecoul” de refacere a firescului poate fi distructiv pentru forța ce a generat nefirescul, Universul încărcându-se la fel ca un condensator înainte de generarea impulsului creator sau regenerator.
NU TREBUIE SÃ NE JUCÃM DECI CU PROPRIA FORÞÃ!
Diferența dintre forța și puterea umană este dată de faptul că prima reprezintă doar manifestare și potențialul manifestării, pe când a doua este o combinație dintre prima și înțelepciune, ea reprezentând un exemplu viu de a nu acționa pripit.
Cu alte cuvinte, forța este posibil să fie pozitivă sau negativă, pe când puterea nu poate fi decât pozitivă! Și cum singura sursă adevărată de “Liber Arbitru” este dată de putere, de faptul că vedem tot ceea ce putem face, dar facem doar ceea ce trebuie pentru că e spre binele nostru tot ceea ce se întâmplă. Cel mai important lucru “în viață” este să supraviețuiești din punct de vedere psihic.
În concluzie: există Liber Arbitru, dar nu poate fi perceput în mod evident decât după ce se ajunge la putere!!!
Ce se poate face atunci, în situația în care un om ce nu cunoaște puterea și-ar pune problema Liberului Arbitru?! Aici ne lovim de ceea ce este obstacolul clasic al filosofiei, și anume prostia sau, dacă doriți să o numim mai frumos, deși nu văd motivul, atunci i-am putea spune lipsa de înțelepciune.
Dar să revenim la problema pe care am pus-o în discuție. Cum ar putea un om care nu posedă nici înțelepciune și nici forță să-și dea cu părerea asupra Liberului Arbitru? S-ar putea să fie bune în acest sens, și exemplele lui J.J. Rousseau sau ale altor susținători ai Liberului Arbitru. Oricum pentru început le propun o încercare “mai ciudată”: să înceapă să citească Biblia și pe măsură ce o citesc să încerce să o contrazică. Chiar dacă nu vor reuși, trebuie să fie conștienți de un singur lucru: “există Liber Arbitru” altfel, cum ar putea ei, niște păcătoși, să contrazică “Sfânta Scriptură”? Cum ar putea să facă un lucru atât de grav altfel decât sub incidența acestui Liber Arbitru?!
Dacă am încercat să vedem cum stă treaba cu cei care “cred în Dumnezeu” s-ar putea să fie puțin mai dificil în cazul ateilor, deoarece aceștia au la baza sistemului lor de cunoaștere doar știința, în sensul ei de experiență umană acceptată în mod “universal” cum ar fi faptul că: “Pământul are o formă de geoid de rotație”. Dar cine-i oprește să creadă altceva? Și iată că și în cazul lor am încercat să dăm un exemplu. Cum ar putea ei să se îndoiască de un adevăr “universal valabil” dacă nu datorită Liberului Arbitru?!
Veți spune că această abordare a Liberului Arbitru din punct de vedere al gândirii și al libertății acesteia suferă de grave carențe practice. Veți spune că nu întotdeauna facem ceea ce gândim... Vă voi propune în acest caz o altă problemă: de ce citiți acum ceea ce am scris eu? De ce există această carte? Pentru că dumneavoastră sunteți de acord cu existența ei, pentru că ați acceptat ideea că există cărți. Îmi veți spune că și dacă nu le-ați fi acceptat, ele ar fi existat. Este o eroare! Obiectivitatea este o formă de manifestare a imaginației și a credinței.
Dacă nu ați încerca să vă imaginați că lucrurile ar putea să fie și altfel, atunci ele nu ar mai fi așa. Dar cu această afirmație trecem de sfera Liberului Arbitru și ajungem într-o zonă în care putem discuta despre “PUTEREA GÂNDULUI”, putere ce n-ar exista fără Liberul Arbitru. (Să nu uităm că puterea este doar pozitivă!!!).
O dată cu acceptarea ideii de Liber Arbitru, mintea omului aleargă cu viteză astronomică spre problema fericirii. Într-una din zilele în care scriam cartea am avut o discuție cu un foarte vechi prieten de-al meu despre dorințele oamenilor și cred că în cadrul acesteia am analizat destul de bine problema fericirii pentru creștini. Era vorba despre frica oamenilor de suferință; toți vrem să fim fericiți și, în dorința noastră exprimată în toate dimensiunile ființei, majoritatea oamenilor uită să ia în calcul ambele fețe ale monedei. Totuși avem curajul să ne numim creștini! și uităm de cel care a dat numele religiei, uităm de fiul lui Dumnezeu, care s-a întrupat din Fecioara Maria și din Duhul Sfânt și care a arătat clar pentru toată lumea că “mântuirea sufletului” sau calea spre adevărata fericire este dat să fie plină de suferință. Cum am putea ști ce este fericirea dacă nu am cunoaște foarte bine și opusul ei? Cum credeți că am putea deveni fericiți dacă nu am fi imuni la nefericire?! Ori imunitatea, la nivel psihic, se formează într-un mod analog mecanismului biologic de producere a anticorpilor. Cum credeți că se pot crea anticorpi la ceva ce nici nu știm ce e și cum e? Acesta este scopul suferinței, acesta este rolul ei pedagogic, ca să-i spunem așa, acela de a învăța că totul este posibil și de a ne sensibiliza urechile pentru a auzi pulsul Universului sau, cu alte cuvinte, de a percepe ritmul în care Dumnezeu face schimbările.
Deci suferința este necesară pentru a ști cum să ne ferim de ea, iar modul în care ne ferim trebuie să fie cât mai detașat de scopul acțiunilor. Ea este utilă în a ne ajuta să discernem binele de rău.
Dificultatea cunoașterii binelui și a răului constă în faptul că în viața de zi cu zi, nu-l găsim pe niciunul în stare pură. Binele și răul pot fi separate doar pe nivelurile conceptual și spiritual. Amestecul celor două, din nefericire pentru unii, este atât de fin, încât îi face pe oameni să afirme adesea că nu există decât unul sau celălalt, de fapt cel pe care starea lor de spirit îl sesizează mai bine în acel moment.
Ne întrebăm de ce este societatea atât de lipsită de moralitate? Nimic mai simplu. Societatea, în ciuda aparențelor, a susținut și încurajat o moralitate dubioasă și asta cu atât mai dureros cu cât în ultimii 2000 de ani a făcut-o în spatele măștii creștinismului. Puțini sunt acei care pot să se detașeze, să ignore limitele și constrângerile impuse de societate. Oamenii au fost, sunt și, din păcate, încă vor mai fi învățați că banul este singura valoare, singura sursă certă a bunăstării personale, singura cale spre un trai liniștit; vor fi învățați să lupte de dragul luptei și să găsească un mod prin care pot face o artă din aceasta. Vor fi învățați să-și găsească resursele doar în propriul corp și în acele lucruri ce nu aparțin, în fapt, firii omenești.
Banii sunt făcuți să vină și să plece, să ne folosim de ei într-un mod sau altul, dar, în nici un caz nu trebuie să amestecăm lucrurile. Banii sunt un concept, un sistem actual de evaluare în societate, dar nu și un sistem de evaluare spirituală. E de admirat un om care are valoare și are și bani, dar să nu ne imaginăm că un om de valoare poate trăi în mizerie pentru că, dacă a început să priceapă regula jocului, își dă seama de dimensiunea umană a existenței și de constrângerile ei naturale și nu aparente. Banul este necesar existenței, dar e anormal să devină scopul vieții cuiva, la fel ca orice alt lucru ce nu aparține în mod absolut naturii noastre.
Oamenii sunt obișnuiți să cadă sub vraja lumii materiale și se agață exact de lucrurile pe care trebuie doar să le folosească drept unelte, dacă nu chiar să le ignore. Vă vorbeam despre masca creștinismului. Ce învață omul când merge la biserică (la ceea ce ar trebui să fie o biserică)? Învață că bunii creștini au strâns bani pentru construirea bisericii respective, pentru cumpărarea diferitelor lucruri necesare acesteia, iar în situația în care are o nuntă, un botez sau o înmormântare, pe lângă faptul că i se percepe un impozit pentru religie, o taxă pentru parohie, mai trebuie să-i plătească cât mai gras și pe cei care-și spun preoți. Pe cei care ar trebui să ne învețe despre sufletul nostru, despre ceva ce habar nu au ce e!!! Nu vă mai obosiți să căutați adevărul în modul acesta (nu mă refer la religie!!!). Încercați să faceți tot posibilul să aveți o inserție cât mai armonioasă în societate și veți fi “omul potrivit la locul potrivit”.
Orientarea omului în viață este una dintre cele mai importante probleme ce au afectat fiecare generație, nu numai pentru tinerii ce urmează să ia decizii majore în planul socio-profesional la vârsta de numai 18 ani.
Dacă ar fi să-l credem pe Napoleon, ar însemna că “fiecare soldat are în sac bastonul de mareșal” și depinde de el dacă îl va găsi și va ști să-l folosească. Evident ideea marelui strateg militar era aceea pe care am menționat-o anterior, și anume de a proceda fiecare individ în așa fel încât “să-și găsească singur chemarea”.
Lucrul cel mai greu este cum să o facem evidentă această chemare pentru fiecare individ în parte, altfel riscăm să obținem doar oameni ce vor alerga o viață întreagă după himere. Aceasta este una din problemele pe care școala și sistemul de învățământ ar trebui să le abordeze foarte serios și nu cum sau mai bine-zis cât să-i copiem pe occidentali la acest capitol, dacă am dat frumos din coadă cu reforma și vom fi sau nu lăudați de liderul grupului politic din care facem parte sau de către occidentalii care au senzația că habar nu avem ce și cum trebuie să facem. Într-adevăr mai avem multe de recuperat datorită regimului comunist, dar atâta timp cât deocamdată avem olimpici mai buni decât ei, cred că ar trebui să existe o colaborare și nu o impunere, ori nu sunt ei aceia care bat toba când e vorba de relații deschise între profesor și elev? Din păcate asta se întâmplă în învățământul românesc, de la modul de numire al inspectorilor, la cel de selectare a viitorilor profesori titulari. Acest subiect însă, ar putea deveni tema unei cărți de sine stătătoare. Revenind la ideea anterioară, singurul sfat ce-l poate da un om bine intenționat în acest sens este acela de a vă căuta singuri și la modul cât mai sincer motivațiile acțiunilor, chiar dacă sinceritatea doare!


PARTEA PRACTICÃ

Acest capitol vă va permite, dacă urmați exercițiile, să vă îmbunătățiți capacitatea de concentrare la început și să vedeți mai clar anumite aspecte ale umanului, deci ale societății, să vă măriți în mod real coeficientul de inteligență prin simpla practicare a exercițiilor, pentru ca în final, prin dobândirea unor capacități așa-zis extrasenzoriale, să puteți comunica în modul cel mai direct cu semenii dumneavoastră, să-i citiți ca și pe niște cărți deschise.
Ca un sfat pentru toți cititorii ar putea fi următoarea rugăminte: “Nu folosiți ceea ce știți în scopuri personale sau altfel de probleme ce țin de un așa-zis bine comun sau public. Este o himeră! Orice utilizare a forței în alte scopuri decât cele ce țin de evoluția voastră spirituală nu este altceva decât o manifestare negativă!”

Atenție! : Fiecare exercițiu va dura o săptămână, cu excepția primelor două, care se execută pe toată durata pregătirii, adică nouă săptămâni.


EXERCIÞIUL NR. 1

Acest exercițiu se va face pe durata întregului așa-zis antrenament, deci în paralel cu celelalte. Pe o foaie de hârtie albă format A4 la început, A3 mai târziu, se fixează un punct negru în centrul foii (cam de mărimea unui bob de linte).
Plasați foaia de hârtie cam la 20 - 30 cm distanță față de ochi, perpendicular pe direcția normală a privirii și încercați să percepeți punctul cât mai clar și în același timp să aveți și o viziune spațială a foii de hârtie, în sensul că cele patru colțuri și punctul să fie văzute cu aceeași claritate. Încercați deci, să realizați o viziune de ansamblu a întregii pagini A4 la început, iar A3 mai târziu; imaginea trebuie să fie în final cât mai clară și percepută din ce în ce mai natural (fără efort).
Prima constatare pe care o veți face este legată de dimensiunea redusă a razei vizuale în care ochiul distinge clar, putând oferi detalii de textură, de aceea ar fi preferabil să folosiți un carton texturat. Rolul acestui exercițiu este de a oferi, în primul rând, creierului un număr cât mai mare de informații cu un minim de efort. Veți sesiza, de asemenea, că vă este mult mai ușor să procesați informația venită pe cale vizuală.

EXERCIÞIUL NR. 2

Unul dintre exercițiile pe care le recomand să se facă în fiecare seară este relaxarea! Înainte de a adormi, așezați-vă pe spate și imaginați-vă că stați pe o gelatină. Simțiți greutatea corpului, încercați să vă percepeți corpul bucată cu bucată, începeți de la piciorul drept (de la degete), continuați cu stângul, urmează centura pelviană, mușchii fesieri și … , în final, veți ajunge la cap.
La început se recomandă să faceți relaxarea pe segmente de corp cât mai mari, pentru ca în final să ajungeți să controlați aproape fiecare segment, fiecare mușchi.
După ce simțiți în întreg corpul o ușoară plutire sau chiar senzația de suspendare undeva în spațiu, încercați să vă imaginați cum corpul dumneavoastră înmagazinează lumină. Încercați să vizualizați cum atrageți razele de lumină spre dumneavoastră. Când aveți senzația de apă în corp este bine să vă opriți.
Dacă în timpul relaxării vă fură somnul, nu e nici o problemă. De asemenea relaxarea o puteți folosi și peste zi, ca metodă de reîncărcare cu bioenergie.


EXERCIÞIUL NR. 3

Stând relaxați pe un scaun cu spătar, pe aceeași foaie de la exercițiul nr. 1 o așezați la 20 - 30 cm de ochi, astfel încât punctul negru să se afle undeva în dreptul ochilor, cu alte cuvinte, în direcția în care se îndreaptă privirea, atunci când sunteți relaxați.
Începeți să priviți acest punct fără să clipiți. Încercați să faceți acest lucru fără efort, asta înseamnă că privirea trebuie să fie relaxată, dar fermă în același timp, iar în momentul în care încep să vă curgă lacrimile, vă rog să vă opriți. Trebuie să depășiți limitele biologice nu printr-un efort de voință focalizat în acțiunea de moment, ci printr-un efort de voință îndreptat înspre perseverență. (Nu e greu să faci, e greu să te menții!)
La început veți observa că nu puteți sta foarte mult timp fără să clipiți, dar în timp veți constata că veți ajunge să fixați punctul timp de 15 minute fără efort. Abia în acest moment veți putea cu adevărat să vă concentrați numai asupra punctului astfel încât nimic să nu vă poată perturba.



EXERCIÞIUL NR. 4

Pe o foaie neagră fixați un punct alb de aceeași mărime ca și cele de la exercițiile anterioare, în rest exercițiul este identic cu cel de mai sus.

EXERCIÞIUL NR. 5

Luați un creion și fixați-l într-un suport, astfel încât să stea pe verticală și cu vârful în sus. Fixați cu privirea vârful creionului ca și în cazul exercițiilor anterioare (până la 15 minute).

EXERCIÞIUL NR. 6

Așezați-vă pe un scaun cu spătar sau pe un fotoliu și țineți în mână un creion foarte bine ascuțit (cu vârful în sus). Întindeți brațul și urmăriți cu privirea, la fel ca în exercițiile anterioare, vârful creionului. După ce ați ajuns să aveți brațul întins, începeți să-l mișcați lent de la stânga la dreapta și invers, urmărind în tot acest timp cu privirea vârful creionului.
La acest exercițiu s-ar putea să vă obosească mâna înaintea privirii, în acest caz, în timpul mișcării puteți schimba mâinile, dar nu pierdeți contactul vizual cu vârful creionului.


EXERCIÞIUL NR. 7

Singura modificare față de exercițiul nr. 6 este aceea că mișcarea nu este laterală, ci frontală (apropiați și depărtați creionul).

EXERCIÞIUL NR. 8

Așezați-vă în fața unei oglinzi la 20 - 30 cm, astfel încât să vă puteți vedea în oglindă. Cu tuș, cerneală sau creion dermatograf desenați-vă la rădăcina nasului un punct cam de aceeași mărime ca și la exercițiile anterioare. Priviți punctul fără a clipi în același mod ca și pe foaie.
Faza a II - a a exercițiului: priviți prin punct ca și în situația în care ați încerca să priviți imaginea din oglindă în ceafă.



EXERCIÞIUL NR. 9

În timp ce sunteți pe stradă, în mers, fixați-vă privirea pe un punct; la început este bine ca acel punct să fie fix în spațiul în care vă mișcați (pe un copac sau stâlp), iar apoi mobil (pe haina cuiva de pe stradă, un nasture de exemplu).
Încercați să urmăriți acel punct aproximativ în același mod ca și în cazul exercițiilor, dar cu privirea mult mai relaxată, deoarece sunteți pe stradă, iar lumea din jur vă privește mai mult sau mai puțin atent, dar în orice caz, cu deosebit interes dacă păreți ciudat. Este exercițiul dumneavoastră și nu vă privește decât pe voi!

EXERCIÞIUL NR. 10

În cazul acestui exercițiu aveți nevoie de o persoană care nu trebuie să știe că participă. De exemplu, într-o sală de cinematograf, vă așezați în rândurile din urmă și fixați cu privirea (după ce se stinge lumina, spre a nu fi văzuți) un punct imaginar situat în ceafa unei persoane din sală, aproximativ în locul unde ar fi prima vertebră (Alegeți în mod arbitrar persoana respectivă, nu vă faceți planuri!).
În timp ce faceți acest lucru, gândiți-vă foarte intens la următoarea idee pe care ați dori să o transmiteți celui privit: ”Te rog frumos, vrei să te întorci să-ți spun ceva?”, iar după ce se va întoarce și vă va privi în ochi: “Îți mulțumesc!”.
La început, până când se deschide canalul de comunicare, subiectul (persoana în cauză) va fi ușor agitat(ă), va începe să se uite în stânga și în dreapta oarecum iritat. Nu vă pierdeți credința, în cel mai scurt timp el se va întoarce și nu se va liniști până când nu va privi țintă în ochii dumneavoastră!
Este vorba doar de un exercițiu de comunicare extrasenzorială, dar pe care dacă-l practicați mult îl puteți folosi în autohipnoză sau chiar hipnoză. Nu vă recomand totuși folosirea hipnozei și a autohipnozei decât după ce în prealabil aveți “vechime” în practica exercițiilor, deoarece, altfel pot apărea complicații pe care dumneavoastră vi le-ați creat și de care va fi acuzat autorul cărții!!!


EPILOG




Închei aici cu speranța că nu v-am plictisit sau obosit prea tare, dar adevărul este un lucru mult prea simplu și direct, fapt ce-l face inefabil (imposibil de explicat în limbajul comun) și-i dă enorm de multe șanse filosofului de a crea cititorului iluzia că se bate apa în piuă.