Viața este mult mai subtilă și mai complexă decât ne place unora dintre noi să credem. Lumea în care trăim este lumea în care ne alegem să trăim, fie că o facem conștient ori inconștient. Dacă alegem bucuria, asta căpătăm. Dacă alegem nefericirea, și pe asta o căpătăm. Sunt opțiunile fundamentale pe care le facem în legătură cu modul în care ne percepem viața și, în consecință, ale felului în care trăim.


Bucuria de a sta pe un val mic

Există o imensă diferență între plăcere și bucurie. Pentru cei care știu limpede această diferență, lucrurile sunt mult mai simple. Sunt multe activități pe care le facem pentru plăcere (sex de rutină, mâncare, băutură, uitatul la televizor, etc.) și mai puține pe care le facem cu bucurie. Când facem ceva cu bucurie, timpul dispare. Suntem cu totul implicați. Bucuria este mai profundă decât plăcerea. Ea presupune întotdeauna punerea la lucru a unei abilități, asumarea unei provocări. Oamenii care au limpede în minte această diferență fac astfel încât să-și aducă mai multă bucurie în viața lor. Cultivarea abilităților și căutarea de provocări pentru punerea lor în valoare este ceea ce te face să te bucuri de viață.
Pe timpul când eram „activ”, de multe ori nici nu-mi dădeam seama cum treceau cele opt ore de muncă! Ceea ce făceam îmi crea o stare de bucurie. Cu tot efortul fizic cerut de activitatea mea, mă simțeam mult mai odihnit decât atunci când eram în concediu. Cred că oamenii cei mai nefericiți sunt aceia care nu caută provocarea, care profesează ceva fără bucurie. Câți dintre dumneavoastră nu ați spus: „mi-e scârbă să mai merg la muncă”. Nu contează din ce pricini. Acest mod de gândire te poate chiar îmbolnăvi.
Am nenumărate lucruri întipărite în minte, lucruri pe care le-am făcut cu bucurie, dar dacă mă uit astă seară la televizor – din plăcere – mâine sau peste o săptămână cu greu îmi aduc aminte de ceea ce am văzut. Altceva se întâmplă cu o carte pe care o citesc cu bucurie. De aceea spun că bucuria e mai profundă decât plăcerea.
O altă bucurie pe care, din păcate, tot mai puțini contemporani o încercă este bucuria câștigului. Am cunoscut o persoană care a câștigat la Loto o sumă frumușică. Acei bani i-au făcut viața un coșmar. Când și-a dat seama ce se întâmplă, a împărțit câștigul cu rudele sale. (Poate așa aș fi procedat și eu).
Întrebat de ce a fost atât de fraier a răspuns: „Acei bani nu mi-au produs nici o bucurie. Bucuria mea era să jonglez cu numerele. Muncesc uneori destul de greu, dar sunt de o mie de ori mai bucuros când îmi ridic salariul pentru ceea ce am lucrat. Numai așa pot să-mi pun abilitățile în valoare. Numai așa simt că stau tot timpul pe val”. Cineva ar putea spune, că pe cât este de mic acest val, pe atât este de periculos.

A gândi cu sentimentele

Scriind aceste rânduri mă gândesc la lucrarea lui Robert T. Kiyosachi, Tată bogat, tată sărac.** Din perspectiva acestei extraordinare cărți, persoana respectivă a ales cea mai păguboasă cale. Nu pentru că a dăruit acei bani. Ceea ce a făcut este un lucru lăudabil. Din lipsa unei educații financiare, a trecut pe lângă o provocare, pe lângă o oportunitate. Dacă ar fi știut, puțin, despre puterea și felul cum circulă banii pe lumea asta, ar fi investit acea sumă în ceva, care ar fi putut să o dubleze sau să o tripleze. Ar fi putut oferi rudelor de trei ori mai mult, presupunând că ar fi rămas la stadiul bunului samaritean. Fiți siguri că nici eu nu aș fi știut ce să fac cu acei bani. Și eu fac parte din cele 95-97 de procente din populația globului care nu are o cultură și o educație financiară .
Acea persoană a „socotit” că e mai sigur să muncească pentru un salariu, decât să facă o investiție. A gândit cu sentimentele nu cu capul Așa procedează majoritatea oamenilor. Nu din bucurie, ci din necunoaștere și teamă.

Hamsterul din colivie

Ni se pare că o slujbă este cea mai bună soluție pentru a scăpa de lipsa banilor. Ne macină mărunt frica de „Sperietoare”, frica de a nu avea cu ce să plătim facturile, de a nu avea cu ce să cumpărăm ghiozdan și rechizite puștiului, de a nu avea cu ce plăti facultatea celui mare, o grămadă de frici ne toacă mărunt existența noastră consumistă. Frica, dorința, lăcomia sunt sentimente. În loc să recunoaștem adevărul despre ele, reacționăm în raport cu ele și nu reușim să mai gândim.
Simțim frica lipsei de bani și mergem la muncă, sperând că banii ne vor scăpa de frică. Lucrurile nu stau așa. Această teamă - veche de când lumea - ne bântuie și ne întoarcem la muncă, sperând din nou ca banii să ne calmeze temerile și din nou așa ceva nu se întâmplă. Frica ne împinge într-o „capcană” și muncim din pricina ei. Câștigăm bani, muncim, iar câștigăm bani, totul în speranța că vom scăpa de frică. În fiecare dimineață, de cum ne sculăm, frica de- o viață se trezește odată cu noi. Milioane de oameni nu pot dormi din cauza fricii, noaptea transformându-se într-o veșnică frământare. Și ne trezim, și mergem la muncă, sperând ca leafa să ucidă pentru totdeauna teama chinuitoare din sufletele noastre. Suntem la cheremul banilor și refuzăm să recunoaștem asta. Suntem asemenea hamsterului. Învârtim cu lăbuțele noastre colivia rotativă până înnebunim, sperând să scăpăm din ea. Când se oprește, constatăm cu amărăciune că suntem tot în același loc.

Negarea realității

Cei bogați, pe lângă teamă, sunt stăpâniți și de dorință și lăcomie.
Este normal să-ți dorești ceva mai bun, mai frumos, mai amuzant și mai palpitant. Ca și săracii, și bogații își doresc banii din cauza lucrurilor de care s-ar putea bucura (!?) și pe care astfel le cumpără. Dar plăcerea (bucuria?) pe care o aduc banii este de scurtă durată. Pe lângă dorință – lăcomie – cred cu tărie, că și cei bogați sunt robii fricii. Ei cred că banii pot înlătura frica lipsei de bani, frica de sărăcie și astfel adună averi peste averi ca, odată și odată să descopere că tot nu pot scăpa de frică. Atunci se tem să nu piardă acești bani. Se tem de ce vor spune prietenii lor dacă vor pierde banii, casele cele mari, mașinile cele luxoase, stilul de viață și siguranță dat de bani. Mulți sunt disperați din cauza asta, se îmbolnăvesc de nervi și alte alea, chiar dacă par bogați și au o grămadă de bani.
Unii dintre noi spun: „A, pe mine nu mă interesează banii, muncesc pentru că îmi iubesc meseria, mă rog, profesia, cariera.” Nimic mai fals! Aceasta este negarea realității. Oare de aceea muncim câte 8-12 ore pe zi?! Dacă nu ne-ar interesa cu adevărat banii de ce mai muncim?! Acest tip de gândire este, probabil, mai bolnăvicios decât al unuia care economisește bani pe ascuns.

Morcovul măgărușului
„Principala cauză a sărăciei și a zbaterii în marasmul financiar o reprezintă teama și neștiința, și nu economia sau statul sau cei bogați” spune Robert T. Kiyosachi în Tată bogat, tată sărac. Majoritatea dintre noi ne trăim viața într-o permanentă goană după leafă, după mărirea salariului, după o slujbă sigură, tocmai din dorință și teamă. Oare câți ne întrebăm încotro ne pot duce aceste gânduri stăpânite de sentimente? Pentru asta, ar fi potrivită imaginea unui măgăruș care trage o căruță doar atâta vreme cât stăpânul său îi trece pe la nas un morcov. Stăpânul măgărușului ajunge unde vrea, în schimb animalul aleargă după o iluzie. Mâine va fi încă un morcov pentru măgăruș. Încă un salariu obținut prin muncă, salariu care se va termina a doua zi. Frica de „sperietoare” ne împinge de la spate, iar dorința ne ademenește către stânci și acolo ne așteaptă „capcana”. Ignoranța este cea care intensifică teama și dorința. Poate de aceea oamenii cu mulți bani se tem din ce în ce mai mult, pe măsură ce se îmbogățesc. Banii sunt morcovul lor, iluzia.


O lecție neînvățată
„Ignoranța în privința banilor este cea care duce la atâta lăcomie și la atâta teamă.”
Să luăm un exemplu simplu: un doctor dorește mai mulți bani pentru bunăstarea familiei sale, pentru a-și putea trimite odrasla la școli în străinătate. Atunci mărește onorariul consultației. Mărindu-l, face ca prețul îngrijirilor medicale să crească pentru toată lumea. Asta îi afectează cel mai tare pe oamenii săraci, care, în general, au o sănătate mai șubredă decât a celor cu bani. Pentru că doctorii își măresc onorariul, și-l măresc și avocații, după care și profesorii doresc o mărire de leafă. Toate astea duc la creșterea impozitelor noastre, ș.a.m.d. Toate acestea sunt simțite acut de săracii lumii. Bogații vor plăti statului întotdeauna mai puțin decât cei săraci.
„Curând se va crea o prăpastie atât de mare spune Kiyosaki între cei bogați și cei săraci, încât va izbucni haosul și o altă civilizație importantă se va prăbuși. Marile civilizații s-au prăbușit atunci când diferența dintre cei ce aveau și cei ce nu aveau a devenit prea mare. ”
Unele state se află deja pe acest drum, dovedind - încă o dată - că istoria se repetă, pentru că nu am învățat nimic din istorie. Noi doar memorăm datele istorice și numele, dar nu și lecțiile pe care istoria ni le dă.
Într-o societate educată, bine condusă de guvern, spune mai departe Kiyosaki, prețurile nu ar trebui să crească, ci să scadă. Sigur că adesea lucrul ăsta este valabil doar în teorie. Prețurile cresc din pricina lăcomiei și a fricii la care se ajunge din ignoranță. Dacă la școlile înalte s-ar învăța despre puterea banilor și felul cum circulă ei prin lume, aceștia ar fi mai mulți și prețurile ar scădea. Școlile se străduiesc, din răsputeri, să-i învețe pe oameni doar să muncească pentru bani și nu cum să canalizeze puterea banilor.
(Apropo de prețuri: În orașul în care mă aflu și scriu aceste rânduri, hai să vă spun, că nu e un secret, adică Viena, într-o singură lună am văzut trei reduceri de preț la aceleași produse, și nu din acelea perisabile! În România, cel puțin în orașul în care locuiesc, o zdreanță are același preț de ani de zile. Vă întreb, unde este mai multă cultură financiară?)

„Oamenii bogați fac bani, nu muncesc pentru ei . Aceiași oameni bogați mai știu că banii sunt doar o iluzie. Din cauza fricii și a lăcomiei iluzia banilor reușește să funcționeze pentru miliarde de oameni, care își imaginează că banii sunt ceva real. Banii sunt o născocire.(Kiyosaki) ”
Din cauza iluziei, încrederii și ignoranței maselor, acest castel de nisip nu s-a prăbușit încă. Poate că, din multe puncte de vedere, morcovul măgărușului e chiar mai valoros decât banii.



** Tată bogat, tată sărac – Robert T. Kiyosaki
Ed. Curtea veche – București – 2007
Trad. Irina-Margareta Nistor
(sursa acestui material)