agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-16 | |
Putem fi siguri că avem vocația fericirii și a vieții atâta timp cât a înflorit crucea. A trecut duminica Sfintei Cruci, suntem dincolo de ea. Înfloresc duminicile în chip luminos. Râu de lumină poartă gurile noastre ce se deschid în slavă. Floare de cântec pe gura mută ai pus, Maică.
O vedeți pe Maica Domnului? Ea a străbătut singurătatea tuturor, când ziua crucii părea că nu are sfârșit. Cei singuri vor fi fericiți. Dacă aș fi știut că suferința este cale spre Tine! Aș fi primit-o cu drag. Aș fi deschis brațele și m-aș fi lăsat pironită pe cruce. Vedeți, a înflorit crucea! De ziua crucii. O bucurie fără sfârșit. Înfloresc și sufletele noastre, pătrund unul în celălalt. Numai cer peste flori, înveșmântându-le în iubire. O pregustare a Paștelui. Atunci toți cei de pe cruce vom înflori. Dacă au fost cruci în lume, ele vor fi înflorit. Dacă ai avut o cruce grea, va fi venit ceasul greu, luminat, al înfloririi ei. Dacă privești cu atenție, fiecare floare are ceva din surâsul Maicii. Un dar luminat, viața. Asta vrea să spună crucea înflorită. Va veni învierea, suntem la mijloc de drum. Dă-mi să mângâi, Doamne, florile. Dă-mi să simt fericirea pe care mi-o dă Maica însingurată. Din lacrimi, din tăcere, îndurând ceea ce părea a fi de neîndurat, împletind tulpini de flori, țesând firea florii, udând rădăcina durerii cu lacrimi, a făcut crucea să înflorească . Nu e așa că ești fericit, suflete? Nu mai duci în spate o cruce grea, ci un copac înflorit. Porți inimă de Maică, înflorită. Unde sunt durerile? Unde rănile? Unde suferința, întrebările, îndoiala? Am trecut un prag. Suntem alții, maturi. Nu moartea, nu suferința, nu boala maturizează. Apostolul cu iubire și-a lipit inima de inima Maicii sale. Iubire înflorind pe cruce- cruce a inimii sărace, a gurii mute, a minții nepricepute, a gestului stângaci- aceasta este maturitatea noastră de fii care așteaptă răbdători învierea. Învierea sufletului este o deschidere a lui într-o sensibilitate de floare care se lasă sărutată de lumină și de iubirea Maicii. Mereu ne întâmpină Maica la Înviere. Ei îi dăruim lacrimile. Lacrimile sunt viața noastră de taină, lumina care, pe crucea privirii nevăzătoare, a lăcrimat. Ca un lacăt care unește vederea și nevederea, pecetluiește ochiul orb al fiului cu pleoapa Maicii, pleoapă ce ține ca pe un prunc lacrima. Învierea sufletului este o înflorire a lui în delicatețea Maicii. Ea îl apără să nu fie rănit de lumina care nu rănește, îi apără rodnicia de grabă, îl învață să aștepte. Întâmpină cuvintele noastre rănite, uimirile noastre. Învierea sufletului ține de o rodnicie luminoasă pe care numai Maica o prefigurează și pe care doar după duminica crucii înflorite o putem aștepta. Învață-mă, Maică, să fiu fericită, Maica mea luminoasă care m-a născut și care mi-a scris numele lipind de el taina sufletului meu. Numele meu înflorește pe buzele tale, pe gura ta- cruce a Cuvântului. Cum or fi trăind florile pe crucea Domnului? Cum vor trăi sufletele noastre înviate, cum vor gusta fericirea? Cum e viu sufletul meu lipit de sufletul Maicii sale? După duminica crucii îmi sunt dăruite toate duminicile. Maică a Domnului, vino, că a rămas sufletul meu mut. Vino, cântec al inimii. Vino, Maică și pune în inuri albe Cuvântul Vieții. Pe tine te vor ferici toate neamurile. Lacrimă ce știi plânsul tuturor, lacrimă care plângi, dar nu pe obrazul durerii, ci pe inima fericită. Inima fericită este inima care te cunoaște pe tine, fără de care nimic nu se face. Nici florile nu înfloresc pe cruce, neștiind iubirea ta. De aici încolo nu mai suntem noi. De aici încolo știm unde mergem , spre o tot mai mare frumusețe. Viața în lume e grea, îți trebuie haină aspră. Dar dincolo de greutatea crucii și asprimea hainei, sufletul învie în sensibilitate și delicatețe. Dumnezeu însuși este sensibilitate și delicatețe. Maica Domnului confirmă. Vedem vocația noastră de ființe fericite , de ființe care cresc în Dumnezeu, privind florile de pe cruce. O așchie din Crucea Domnului este la biserica noastră. Am sărutat-o cu drag, știind că durerea Lui am sărutat-o, și durerea tuturor. Am sărutat și durerea maicii care și-a pierdut fiul, și suferința celui bolnav, și foamea celui flămând, și nevederea celui orb. Toată suferința lumii într-o așchie din Crucea Domnului. Dar am sărutat și speranța unei vieți fericite. Cum să nu mă cutremur știind că lumina învierii le va birui pe toate? Toți pașii noștri, în toate duminicile, duc spre fericire, spre înflorirea din rai. Text publicat in cotidianul Lumina, 16 martie 2007 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate