Dacă vom încerca să le vorbim celor din jurul nostru despre viața de după moarte, de cele mai multe ori ni se va răspunde în mod autoritar: „Nimeni nu s-a-ntors din lumea cealaltă, ca să ne spună cum e acolo“. Ignoranța maximă în care trăim ne împiedică să luăm în considerare o anchetă efectuată în mai multe clinici din S.U.A. asupra cazurilor a peste șase milioane de persoane, care s-au aflat în stadiul de moarte clinică, la granița dintre viață și moarte. Relatările acestor oameni, care nu sunt unicele, constituie tocmai dovezile că există viața după moarte.
Credința în viața după moarte constituia un adevărat cult la vechii egipteni și la tibetani. „Cartea egipteană a morților“ era un adevărat ghid pentru lumea cealaltă, fiind menită să-l ajute pe defunct în încercările care-l așteptau, pentru a putea „să iasă la lumină“. Concepută ca o culegere de incantații și formule magice, cartea era depusă în morminte sau era strecurată printre bandajele mumiei.
„Bardo Thodol“ (Marea eliberare prin audiere în timpul Bardo-ului), cunoscută occidentalilor sub titlul „Cartea tibetană a morților“, nu mai este doar o descriere a itinerarului pe care-l vor parcurge defuncții, ci un ghid al eliberării dincolo de moarte. În acest caz, sufletul rătăcitor este asistat de către un preot, care citește în permanență textul la căpătâiul mortului.
În zilele noastre, primele dovezi ale vieții după moarte au fost puse în evidență de cercurile spiritiste în care, anumite persoane înzestrate cu capacități paranormale (mediumi) puteau să ia legătura cu cei decedați. Spiritele acestora puteau să răspundă la întrebările celor adunați prin bătăi în mobilier sau puteau „împrumuta“ corzile vocale ale mediumului, adresând mesaje celor dragi. Au fost realizate și performanțe extraordinare cum ar fi materializarea temporară a unei ființe decedate. În acest fel, credem noi, că s-a produs și învierea lui Iisus Hristos, dovada supremă a existenței vieții după moarte, care a făcut să triumfe creștinismul în întreaga lume.
Unele spirite decedate pot indica anumite litere, care, puse cap la cap, alcătuiesc cuvinte sau fraze. Altele „împrumută“ brațul unei persoane și-l forțează să scrie (scriere automată). Există, de asemenea o bogată literatură despre persoanele care au comunicat telepatic cu foști membri ai familiei sau cu prieteni, descriindu-le în detaliu lumea de dincolo.
În numeroase fotografii au apărut dâre luminoase sau entități energetice globulare, care parcă doreau cu tot dinadinsul să fie fotografiate împreună cu persoanele aflate de față. În condițiile unor măsuri extreme de depistare a înregistrărilor frauduloase, au fost imprimate pe banda de magnetofon voci venite din cealaltă lume, ba chiar a fost inventat un receptor TV, prezentat în direct la TF1, cu ajutorul căruia puteau fi vizualizate imagini de pe tărâmul celălalt.
Un loc aparte între dovezile existenței vieții după moarte o constituie fenomenele NDE (Near Death Experience - experiențe în apropierea morții), prezentate la începutul acestui capitol. Astfel, persoanele aflate în moarte clinică au relatat evenimente incredibile la care fuseră martore în acel răstimp. Ele au declarat că, la început, s-au aflat într-o imposibilitate de comunicare senzorială, părând că au rupt pur și simplu contactul cu lumea terestră, după care au intrat într-o stare de calm, în care orice durere a dispărut. Apoi și-au zărit corpul fizic și pe cei care-l vegheau, după care percepeau un fel de vâjâit sau de șuierat. Unii asociau acestui șuierat o deplasare rapidă printr-un fel de tunel la capătul căruia se zărea o lumină. După un timp de rătăcire, apăreau niște ființe de lumină, care doreau să călăuzească spiritul celui în cauză. Unii au declarat că simțeau prezența unei ființe superioare de lumină și iubire, pe care, însă, n-o puteau vedea. Alții au afirmat că li s-a înfățișat însuși Iisus Hristos.
După ce entitatea devenea conștientă, în fața ochilor i se derula în sens invers „filmul vieții“, cuprinzând cele mai importante evenimente, plăcute sau neplăcute, pe care le trăise persoana fizică, după care simțea un fel de ușurare sufletească și plutea într-o lume plină de beatitudine, din care nu mai dorea să se întoarcă. Acestea sunt, credem noi principalele etape prin care trece sufletul după moarte, cu precizarea că etapele diferă de la individ la individ în funcție de mentalul și de afectul fiecăruia și, mai ales, de apartenența la o anumită religie.
O dovadă incontestabilă a existenței vieții după moarte o constituie corespondența încrucișată a savantului F. W. H. Myers, fost președinte al Societății de Cercetări Parapsihologice, cu foștii săi colaboratori. După cum stabiliseră în timpul vieții, în condiții de strictă observație, Myers a trimis de pe lumea cealaltă fiecărui colaborator câte un mesaj, care putea fi decodificat numai dacă se puneau cap la cap toate mesajele primite.
Am afirmat într-unul din capitolele anterioare că, după moartea corpului fizic, dublul eteric păstrează în interiorul său celelalte componente energetice umane (mentalul, afectul, Eul și SupraEul), entitatea rezultată fiind proiectată în mod automat într-o Lume Spirituală pozitivă sau negativă, în funcție de conștiința dezvoltată în timpul vieții și de credința căreia i-a aparținut. Astfel, destinația după moarte o stabilește omul în timpul vieții terestre, prin gândurile și faptele sale. Persoanele care au dorit tot timpul să acumuleze bunuri, care au avut ca principal scop satisfacerea simțurilor (băutori, fumători, gurmanzi, etc.), precum și cei care au săvârșit acte reprobabile, vor avea parte de o existență cumplită, deoarece vor fi privați de corpul fizic, care le permitea să-și potolească poftele (Iadul în concepția creștină). Persoanele evlavioase și cumpătate vor avea parte de o experiență liniștită (Raiul), în care se vor afla sub ocrotirea permanentă a unor spirite superioare, care le vor comunica informații utile pentru reîncarnarea viitoare. Inițiații care au realizat eliberarea în timpul vieții, pot alege între a se întoarce la Dumnezeu (cufundarea în Vacuitate) sau în a-și asuma o misiune în Lumile Spirituale, consacrată eliberării tuturor oamenilor (budiștii îi numesc pe aceștia din urmă bodhisattva).
Desigur, problematica existenței vieții după moartea corpului fizic nu poate fi epuizată în câteva fraze. Cercetările favorabile continuă cu asiduitate, după cum nici cei care sunt împotrivă nu se lasă mai prejos, aducând tot felul de contraargumente, mai mult sau mai puțin întemeiate. Credința noastră este că dacă omenirea va accepta până la urmă această idee, existența cotidiană a fiecăruia dintre noi se va modifica în mod fundamental.

„După moarte, sufletul rămâne nemuritor în sânul inteligenței universale. Dimpotrivă, celelalte facultăți ale sale, animală sau vegetativă, care nu pot acționa fără ajutorul corpului, mor odată cu el.“ (Avicenna)
„Cât timp trăim, moartea nu există și, când vine moartea, atunci noi nu mai existăm.“ (Epicur)
„Moartea mea înseamnă a trăi, viața mea înseamnă a muri.“ (Hallăj)
„Eliberarea nu se obține, de fapt, decât prin cunoaștere: doar ea rupe legăturile spiritului, doar ea duce la adevărata fericire.“ (Shankara)
„Sufletul eliberat de materia karmică se înalță ca o săgeată spre culmile universului; acolo, într-un fel de empireu, el se întâlnește și comunică cu semenii săi, formând o comunitate pur spirituală, divină chiar.“ (Mircea Eliade)
„Lucrul cel mai important nu este ceea ce se întâmplă după moarte, ci eliberarea conștiinței, care înseamnă nemurirea“ (Krishnamurti)
„Eu știu că nu voi muri, pentru că sunt în interiorul vieții, pe care am simțit-o cum țâșnea, în străfundurile mele.“ (Noul Teolog Simeon)
„Trebuie să fie încrezător în soarta sufletului său, omul care, în timpul întregii sale vieți, a renunțat la toate plăcerile, care au ca obiect corpul.“ (Socrate)
„Moartea înseamnă încetarea reprezentărilor care provin din simțurile noastre, din impulsurile care, asemenea unor sfori, ne pun în mișcare, din agitația gândirii și a servituții cărnii.“ (Marcus Aurelius)
„Fii cu lumea aceasta, ca și cum n-ai fi fost niciodată aici, și cu cealaltă, ca și cum n-r trebui s-o părăsești.“ (al-Basri)