Dintre toate creațiile omului, cel mai mult mă fascinează Dumnezeu. Spuse ciobul în fața ideii de sticlă.

mi-ai adus liniștea cu un singur cuvânt
nenumit(,ă) printre voi
ulciorul cu vise, mierea gândului, prinos pe apa sâmbetei
am adus cu drag, din și pentru dimineața din mine
cercuri se închid la suprafață
astupând tunelul
scufundării
în
adâncul palmei botează cu primele bucăți de rouă
iarba primelor raze de lumină necoaptă
roșu gălbenuș de lacrimă
mâncând timp
pentru a
crește
mare minune dansul pe ring cu idei stratificate
spectru ierarhic de spectatori
unde plasma vieții
aduce
scena

se joacă deodată pe toate nivelele
de la cel subliminal în cel astral
din miezul trecutului
în pâinea viitorului
sădim șoaptele calde
sau reci
hrana vieții de apoi

dimensiuni
“je suis mon propre Judas
je me vends en aimant”
sunt propriul meu Iuda
mă vând iubind

fiecare avem în noi clipa în care dorim să-l salvăm pe Isus de noi înșine
prima stea în frunte a fost coroana lui Isus. Primul scuipat s-a cuibărit pe obrazul Său. Am simțit cu primul sărut, toți, acel gust perfid al salivei, l-am vomat apoi prin lacrimi, iubind. Pâinea și vinul, trupul și sângele. Toate aceste clipe sunt ale lui, pentru că ne definesc. …ADN-ul… Zicem noi că le întârziem, trăind, el știe mai bine.
îți trebuie o doză mare de prostie pentru a fi eu. pentru a te pune sub lentilă. pentru a aduce la lumină mumia trupului de cuvinte încrucișate ce sălășuiesc în noi. prostie pe care o am, mi-o asum. este nevoie de ea, să fie arătată cu degetul bumerang… uneori ești singurul șoarece disponibil în laborator, alteori se cuvine să fii. totul este rotund…pleacă din mine eu, ajunge la tine eu. în clipa în care eu aș putea fi ori care tu, și invers. în fuga, renegarea și regăsirea de noi înșine. prin ceea ce ne face deosebiți, unici, semănăm ca două picături de ploaie de sânge. Frați născuți din aceiași dinozauri ai adevărului, călcând peste propriul timp. Săgeata tăcerii ne-a legat trupurile în aceeași rădăcină uriașă, am născocit tulpini sau poate sufletul crăpat a lăsat axonii să prelungească dureri de prisos, mesaje de bucurie… pânza păianjenului neuronal ascunde în scoarță picături de lapte, rășină, miere, nectar, … și fiere, uneori, să țină la conservat, spiritul. Aburi purificatori scot la iveală flori de ființă. Natura moartă în inimă este trezită la viață de o singură șoaptă. Pentru ca ea să existe, este necesar sa fie doi. întotdeauna “eu” și fiecare tu.