Ma intreb uneori prin ce am putea caracteriza viata omului modern. Si, cel mai puternic aspect mi se pare a fi : "zgomotul" : zgomotul din jur, zgomotul zilelor noastre, zgomot produs de agitatia perpetua in care traim ca intr-un compartiment al unui tren care se deplaseaza cu o viteza uimitoare, din care nu se poate zari nimic. Omul evului mediu traia altfel; dinamica societati era alta. Poate din acest motiv el reusea sa priceapa lucruri care pentru noi, azi, sunt imposobil de sesizat. Dar nu numai omul evului mediu; in acele burg-uri cu pravaliile linistite ale negustorilor, cu strazi pavate, cu trasuri, si cu cativa trecatori care se cunosteau, sau daca nu se cunosteau acest lucru nu-i impiedica sa poata lega o conversatie amicala, atmosfera era diferita de cea de astazi. Acum, pravaliile au devenit super-market-uri in care se asteapta ore in sir la casa, pe strazile pavate de odinioara s-a turnat respingatorul asfalt, cat despre trecatori, uneori poti avea senzatia ca se cunosc si sunt suparati unii pe altii. Un cumul de energie comprimata la maxim, care asteapta defularea planeaza asupra noului oras.
Ar fi necesara, cred, o retragere in alta lume pentru a putea intelege cu exactitate aceste transformari. Suntem atat de obisnuiti cu viata noastra incat, de cele mai multe ori ne este imposibil sa facem observatii asupra ei. Linistea nocturna, atunci cand protagonistii marsului asurzitor incep sa nu-si mai faca simtita prezenta, linistea nocturna in care toti factorii exteriori nu mai pot afecta personalitatea umana, nu mai pot ameti, nu mai au putera hipnotizatoare, acea putere care ne face sa alergam fara a sti cu convingere de ce o facem dar incercand sa ascundem, sa disimulam acest aspect astfel incat nimeni sa nu poate sesiza...Nimeni...Acel nimeni care este din acest punct de vedere identic cu noi. Tocmai aceasta "liniste" ar putea fi ambianta perfecta in care am putea medita asupra ceea ce facem.