Albastru, albastru, albastru...este cerul. Sau m-am pierdut în ochii tăi? Mi-ai răvăsit gândurile, pierzându-mă într-un univers oceanic. Nu închide ochii, sau mă voi prăbuși într-un nimic. Sunt "eu", sunt "tu", sunt "noi"...fugi sau plutești undeva, îndepărtându-te de mine? Un "Ce se întâmplă?" imi străbate mintea și simțirea mă părăsește. Albastru din nou, pătat, se pierde într-o îmbinare de culori și apoi într-un negru opac. Și viața pare să fi amuțit așteptând ca tu să o învii. Ești acum, ești aici, sau poate nu ai fost niciodată... Hrănindu-te cu trăirea mea te-ai dezlipit de mine, ușor, dar ai continuat să mă porți mai departe, deasupra mărilor calme ce îti aparțin, în care se vor prăbuși mereu alți și alți ochi o dată cu viața ce i-a însuflețit.