Despic aerul cu fața uscată de vânt și las nebunia furtunii să îmi urle dezlănțuită în universul limitat al cutiei craniene.
"Crezi că dacă ar ninge s-ar schimba ceva?"
Trebuie sa admit că frigul este același... și aici lacrimile îngheață la fel ca atunci. Îndes mâinile în buzunare conștient fiind că aici nu găsesc căldura palmelor tale de atunci.
"Crezi că dacă ar ninge s-ar schimba ceva?"
Și cât aș vrea să ninga, să sufoc în plămâni mirosul iernii sfâșiat de părul tău ud sub primii fulgi de zăpadă... aici ca și atunci.