agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1350 .



Jurnal de Italia
personale [ ]
ganduri din mers

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mikistr ]

2005-02-14  |     | 



19 Iulie 2003 - Roma Italia

Cine ar fi crezut? In 1997 am terminat liceul de informatica intr-un orasel amarat din fundul Romaniei si atunci credeam ca este ultima oara cand mai ating tastatura unui calculator. Pentru ca eu ajunsesem sa urasc acest obiect 'magic' pentru multi, iar timpul petrecut in fata lui mi se parea un timp irosit in zadar. Suntem in 2003 si 'singura si nesilita de nimeni' mi-am cumparat obiectul care imi dadea cosmaruri in adolescenta si pe care nu l-as fi considerat niciodata o investitie.

Cine stie poate pana la urma voi scrie acea carte pe care mi-am dorit intotdeauna sa o scriu folosindu-ma de computer. Oricum aceasta achizitie a mea mi se pare o 'investitie' in adevaratul sens al cuvantului.

20 Iulie 2003

Am descoperit o noua tehnica de relaxare: o duminica linistita cu un soare generos de vara, cu seranda lasata si o musica linistitoare in surdina, iar eu in fata calculatorului 'zgariind' paginile virtuale cu ganduri.

Sunt venita in Italia in ianuarie 11 2002, am deja un an si jumatate de ' vechime' si inca nu m-am dezmeticit din mirare. Aceasta Italia pe care o traiesc eu nu inceteaza sa ma uimeasca prin contraste: clima placuta, meridionala, cu zece luni de timp frumos si temperaturi bune ascunde umiditatea nenorocita, care iti macina oasele si-ti imbolnaveste muschii; oamenii politicosi si zambitori pe strada care incearca sa-si ascunda astfel crizele isterice si neimplinirile din familie ( majoritatea crimelor si actiunilor criminale in Italia se petrec in familie, fapt recunoscut si de jurnalistii italieni); tara in care un emigrant din tarile est-europene se poate integra cel mai usor, dar totodata sufera cel mai mult datorita sovinismului si ignorantei locuitorilor ei.

21 Iulie 2003

Ce fac eu in Italia? Este o vorba la noi: am fugit de saracie, disperare, lipsa de orizonturi. Nu mai aveam oxigen, nu mai puteam sa respir... Pentru ca saracia nu este numai o stare de fapt, cu timpul devine si o imposibilitate psihica. Cand realizezi ca esti sarac este deja prea tarziu: orice efort de a iesi din aceasta situatie este egal cu eforturile unuia care innoata in nisipuri miscatoare - fiecare miscare te infunda si mai mult. Aveam doar o solutie: sa ma agat de mana tatalui meu sau sa ma sufoc. Si cum tatal meu era aici, astfel am ajuns in Italia. Si incepand din acest moment am inceput sa ma transform, sa experimentez, sa invat sa am rabdare, sa-mi pierd rabdarea in acelasi timp pentru am inceput sa imbatranesc si sa simt ireversibilitatea acestui proces. Munca pe care o fac aici nu este munca de birou pe care o faceam in Romania ci este munca bruta, facuta cu sudoare, durere, efort - autodistructiva si instructiva in acelasi timp. Lucrand intr-o bucatarie de restaurant trebuie sa inveti sa faci fata la solicitarile de tot felul din timpul celor 9-10 ore de munca: viteza, distributivitate a atentiei si memoriei, organizare a muncii, stress, efort fizic permanent si nu in ultimul rand temperatura ridicata care pe timp de vara, ca acum, ajunge la 50 grade Celsius. Comparativ cu cele 8 ore de birou cu aer conditionat, asezata in fata computerului unde singurul efort era de a ridica receptorul telefonului sau de a face cafea pare inacceptabil: diferentele materiale la doar un an distanta se vad totusi. Incep sa respir si sa platesc pretul oxigenului : riduri, crize de nervi, artroza, probleme de circulatie sangvina. Totul se plateste... chiar si oxigenul ... Nu poti strica echilibrul Universului: totul trebuie egalizat si adus la zero.

14 Decembrie 2002 - Probabil ca a fost pentru mine o zi ingrozitoare ...pentru a scrie ceea ce am scris:

“Nu stiu ce se intampla cu mine. Mi-am pierdut echilibrul,pofta de viata, increderea in mine...TOT.Am sentimentul ca am ratat toata viata mea si ca nu mai am nici un pic de energie pentru a recupera ceva .Imi lipseste si dorinta de a mai face ceva.Am ajuns la concluzia ca tot ceea ce am facut si fac este IN VAN....Cum pot sa mai cred ca mi se poate intampla ceva frumos cand stau inchisa in camera mea, in singura zi libera din saptamana fara nimic de facut decat sa ma uit la televizor si asteptand sa treaca ziua pentru a incepe o alta saptamana de munca nebuna, epuizanta inconjurata de tot felul de persoane care urla si te injura, iti vorbesc urat fara motiv iar eu le raspund la fel pentru ca este singurul limbaj pe care il pot folosi in acest mediu.In plus imi petrec ziua murdara de ulei, suc de rosii, ridic lazi cu legume si cartofi in continuazione sunt tot timpul uda pentru ca trebuie sa spal oale si tigai cu burta lipita de chiuveta enorma si rece, apoi trebuie sa schimb locul si sa trec la masina de spalat vase care ma improasca cu apa fierbinte si sapunul industrial care-mi nenoroceste bratele, devenite rosii, dureroase si-mi produc o senzatie de mancarime insuportabila (mi se pare ca sapunul folosit este iesit din scadenza de fabricatie). Intre timp trbuie sa fiu foarte atenta cum merg prin bucatarie care are tot timpul pavimentul ud de apa si ulei si oricand poti lua o tranta periculoasa...ma trezesc la 05.40 am ma intorc acasa la 19.00, fac un dus si ma culc...Ma simt rau, ma doare spatele tot timpul, capul ma ucide, mi-au cazut cele doua masele pe care abia le plombasem cand am plecat din Romania( anul trecut), imi cade parul, pe fata am tot felul de pete negre de la acidul pe care il folosim zilnic pentru a curata aragazul si care mi-a ars fata, mainile imi sunt numai taieturi si pana la coate am semne rosii, alergie de la sapunul masinii de spalat vase.Asta e minunata mea viata acum..in Italia, Roma 2002 si poate daca nu as avea si nenorocita asta de munca ar fi si mai rau ...Cainii cu colaci in coada nici in vise nu mai au curajul sa apara.”

25 Iulie 2003

Am observat ca si eu, ca multi altii, ma blochez in fata hartiei goale, nescrise sau in acest caz al paginii virtuale. In seara asta ma gandeam: ce ar trebui sa scriu? Stiu totul despre mine, ma cunosc in cele mai mici detalii, imi stiu atat de bine defectele si calitatile incat ma intreb: ce altceva s-ar putea adauga? As putea vorbi despre boala asta, pe care o am, de a avea multi prieteni, de a-mi aduna in jur toate soiurile de indivizi, de categorii din cele mai dubioase, pentru ca mie singuratatea nu-mi place si pentru ca inca nu am gasit acea persoana unica care sa-mi alunge senzatia asta de pustiu din viata mea... Sau nu neaparat persoana, dar vocatia sau activitatea care m-ar putea face implinita ca fiinta umana. Ma regasesc la 24 de ani cu un gust amar de esec si neputinta care ma sperie, pentru ca nu ma caracterizat niciodata pana acum. Stiu ca am gresit cand am irosit atata energie in distractie: cu orice pret, in orice ocazie, fara a-mi lasa nici un spatiu pentru alte lucruri. Rasplata a venit mai repede decat ma asteptam reducandu-ma in cateva luni la starea de handicapata.Nu stiam ce inseamna durere, nu aveam habar ce inseamna sa renunt la anumite lucruri din cauza durerilor. Ma trezeam dimineata cu dureri de spate care ma enervau dar nu ma ingrijorau pentru ca le puneam pe seama muncii pe care o faceam. La sfarsitul zilei incepeau sa se faca simtite si durerile de picioare si venele incepeau sa-mi iasa in evidenta din de in ce mai pronuntat. Am inceput sa renunt la iesirile de seara pentru ca oboseala ma dobora la pat. Starea neplacuta devenea incet-incet boala pentru orice zi care trecea transforma totul in eforturi de a face fata zilei de munca.Intr-o dimineata nu m-am mai putut ridica din pat si atunci am decis ca trebuie sa merg la spital. Acolo un sir intreg de analize si cabinete medicale care mi-au imbogatit cartela clinica si mi-au micsorat aria de libertate: interzis alcoolul, tutunul, mancarurile grase, eforturile mari,innotul si statul prea mult la soare, trebuia evitata umiditatea si trebuiau luate absolut toate medicamentele prescrise care nu puteau ameliora ci doar mentine boala in acelasi stadiu fara a o face sa progreseze. A inceput totul usor, pe neobservate dar a continuat cu incapatanare,fara sa se opreasca nici o secunda din ceea ce trebuia sa indeplineasca. M-a facut K.O. din prima repriza.In urmatoarele reprize trebuie doar sa supravietuiesc cu el alaturi, dusmanul meu nevazut. Care poate fi nimic dar care se transforma in infern in creierul meu bolnav....

14 Septembrie 2003

Am o pofta nebuneasca sa recitesc “O Suta de ani de Singuratate” .Cand am citit aceasta carte eram poate nepregatita pentru torentul de cuvinte, sentimente, intelesuri si m-am lasat doar purtata de betia de cuvinte. Acum as vrea sa o recitesc pentru a intelege exact cum se sufera, se iubeste si se uraste, se plange si se rade in aceasta nebunie chiamata viata si ce inseamna sa fiu uman, dureros de singur si de vulnerabil, fiinta absoluta care traieste doar prin si din sentimente. Si pentru a intelege de ce pentru mine septembrie a ramas inca in memoria mea afectiva si simt acut lipsa dragostei din data de 18. A sentimentului si nu a persoanei. Persoana a inceput sa mi se stearga din memorie si nu stiu cum as reactiona daca ar trebui sa o vad: depinde tot de dispozitia de moment. In definitiv sunt o fiinta umana care ar putea zambi, i s-ar putea pune un nod in gat, s-ar putea incrunta s-au ar incepe sa planga.

27 Septembrie 2003

Acum trei-patru ani am citit “Alchimistul” de Paul Coelho , povestea unuia care intr-o noapte oarecare viseaza o comoara ascunsa la poalele unui copac si decide sa plece in cautare ei. De-a lungul calatoriei sale are multe aventuri, il asteapta multe pericole, creste, imbatraneste pentru ca la un moment dat sa viseze din nou comoara si locul exact in care se gaseste: gradina in care a avut prima data visul, de unde a plecat pentru a reveni.Din istoria unui inceput si a unui sfarsit, a unui sens si a destinului care trebuie implinit pentru ca la urma urmei fiinta umana care pune atata pret pe evolutia si dezvoltarea sa nu face decat sa se invarta pentru eternitate intr-un cerc vicios in care se invata si se uita, se pierde si se acumuleaza valori materiale si sentimente, se alearga fara un scop dar pentru gasirea lui pentru a acoperi golul deschis de pierderea paradisului.

Am terminat de citit in acest moment o alta carte de acelasi autor unde am regasit aceeasi obsesie a cercului care trebuie completat: povestea unei prostituate care regaseste dragostea, ea care se resemnase deja ca nu mai poate iubi sau fi iubita.Trebuie sa greseasca si sa invete din greselile pe care le face, sa devina constienta de faptul ca greseste si sa accepte consecintele acestora. Si mai ales este evidentiata dualitatea care guverneaza fiinta umana: exista intotdeauna doua timpuri, doua persoane, doua masti, doua tipuri de sentimente.

25 Noiembrie 2003

O toamna frumoasa anul acesta! Din punctul de vedere a ceea ce mi-am dorit si intr-un fel s-a indeplinit ca prin miracol, ca si cum deodata ingerul meu pazitor si-ar fi adus aminte de mine dupa ani de uitare, dupa zile pline de fiere si nopti pline de ganduri.Parca nu-mi vine sa cred si parca astept in fiecare zi sa se intample ceva care sa schimbe trasura in bostan...Lucrez din nou intr-un birou, raspund la telefoane si fac cafele si nu a trebuit decat sa cer pentru a mi se da. Singurul lucru care imi lipseste ar mai fi doar dragostea dar acum nu ma grabesc pentru ca am redescoperit ce inseamna satisfactia de a face o munca care iti place, de a sta pe langa persoane de la care se pot invata atat de multe lucruri, de a redescoperi colegialitatea si amicitia, afectul unor persoane care nu se lasa conduse de ura si neincredere ci de ratiune si iubire.

29 Noiembrie 2003

Deja am inceput sa astept Craciunul. Din punctul asta de vedere sunt si eu o muritoare de rand care asteapta cu emotie si nerabdare clipele linistite in fata bradului palavragind cu cei dragi din familie si cu prietenii...Pentru mine Craciunul a avut intotdeauna miros de portocale si gust de cozonac.

10 Ianuarie 2004

Astazi am descoperit situl acesta pe Internet si vreau sa trimit cuiva gandurile mele de esuata intre doua lumi: lumea in care m-am nascut si care ma urmareste tot timpul in vise si lumea in care traiesc acum, atat de diversa dar care imi devine din ce in ce mai familiara.Italia este tara in care am devenit tanara de 24 de ani care acum gandeste, scrie, munceste intr-un mod care o face sa fie mai puternica si mai inteleapta dar poate mult mai dificil de inteles de multi dintre prietenii vechi, prezenti sau viitori..



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!