agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1866 .



protege-moi
personale [ ]
the king has died

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [bulletproof ]

2005-03-07  |     | 



Am nevoie de un scut protector, mă aude cineva…? Sunt aici. Sunt singură, în întuneric, și am nevoie de pielea lui să mă învelească, să mă scoată de sub gheara asta imensă a nimicului. Sunt un nimic, un mare nimic, un nimic ce se pierde în lume, ce nu poate respira, nu poate… mă doare pentru că simt, pe el îl doare și mai tare pentru că nu poate simți. Cine e de vină de fapt? Ascult melodia asta la nesfârșit, versurile mi se infiltrează atât de adânc în minte. Ceasul pompează dureros secunda, minutul, ora, ziua… dacă m-aș gândi ce mișcări greșite am făcut, aș observa că am ieșit de mult din joc. Pot să îmi retrag mișcarea ? Până să îmi răspundă, arbitrul îmi face semn că nu. Cum nu? Așa ceva nu e posibil!!! Trebuie să îmi retrag mișcarea… dacă nu îmi retrag mișcarea, mă va ucide, îmi va captura regele, n-o să mai am cale de întoarcere… Se uită la mine nepăsător. Chiar nu îi pasă? Mă îngrop în liniște și întuneric, în agonie și durere… sper că nu mă va învinge și la jocul ăsta… Sinucigașii sunt oameni uciși de viață, nu e vina lor că au intrat în joc cu ochii închiși, numai așa știu să facă… atâta trafic de sentimente, pentru ce? Pentru a învinge un orb la un joc pe care nu îl cunoaște? Dacă am fi orbi cu toții, sigur s-ar mai recurge la o metodă de a ne ucide încă o dată, și încă o dată… ne lasă să zburăm câteva secunde pentru ca apoi să cădem ca niște păsări de metal într-un abis din care nu ne putem târî la suprafață. Ne iau toate metodele de supraviețuire pentru ca apoi să râdă de noi cu gurile lor mari și cu pupilele lor dilatate și cu degetele lor butucănoase… Să stea deasupra prăpastiei și când ne vom da și ultima suflare să ia câte o lopată de pământ și să arunce peste noi, ca să nu îi poată descoperi nimeni. Arbitrul era cumpărat! Nu m-a tratat corect, știu asta… Degeaba…nimeni nu mă crede…și nu e nimeni care să mă asculte…au plecat toți, jocul s-a terminat… De fapt totul începe în momentul în care jocul se termină. Iar pe masă nu a rămas decât o floare roz, floarea pe care mi-a dăruit-o într-o zi, acum veștejită și singură. Ca și mine. Floarea roz… floarea care zace acolo uitată de toți, călcată în picioare… floarea care o să se găsească și între mâinile mele încrucișate când va fi nevoie. Acum e momentul să o pun undeva unde să nu o mai vadă nimeni, s-o păstrez până în momentul final, până când toată lumea va fi de acord că jocul nu se termină niciodată. Atunci voi scoate floarea din cutie, și ea va fi mărturia mea… Singura floare roz care nu are nici o legătură cu fericirea.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!