“Toate realizările noastre s-au făcut pe oase.” (anonim)
“Mințile creatoare au supraviețuit întotdeauna oricărei proaste educații.” (Anna Freud)



Aceste perle nu îmi aparțin. Ele sunt un bun al tuturor vorbitorilor de limbă română și dacă ar fi traductibile ar face fără îndoială parte din patrimoniul umanității, pentru că - în ciuda unor mici particularități - sunt universale în spirit.

M-am decis să le sortez și să postez aici o colecție (abreviată), din motivele mai jos menționate:

pentru că unele sunt adevarate momente Zen
pentru că au fost născute indubitabil din excesele unei vremi apuse
pentru că într-unele există mult adevăr
pentru că au imagini vii și neobișnuite
pentru că ironia lor nu e voluntară
pentru că multe au sensuri duble, care lovesc adânc
pentru că, ușor adaptate, puteau fi scrise de sufletele nesofisticate ale oricărei nații
pentru că, în ciuda universalității lor, sunt atât de românești
pentru că râsul e cea mai buna terapie pentru răul existențial

La buna citire, tuturor celor care apreciaza umorul spontan.


În poezia “Limba Noastra”, autorul ne arată limba.
Am luptat și noi pentru strămoșii care vor urma.
Dacii iubeau libertatea, dar numai noi construim socialismul. Cu câtă bucurie s-ar uita ei la noi.
Dacă am fi fost lăsați în pace, am fi ajuns noi în situația de azi?
Þara noastră a fost măcinată de lupte externe.
Partidul ne-a creat condiții foarte bune, încât am putut trata cu pâine și cu sare pe cei ce ne vizitează.
Oamenii poporului sunt fericiți ca animalele libere și ca peștii care zburdă în codrii patriei.
Cu cât îți iubești mai mult patria, cu atât mori mai bine pentru ea.
Vitejii ostași au alungat ultima cizmă din țara noastră.
Dușmanii au vrut să obțină acest pământ, dar au rămas amărâți.
Ne-am îndoit, dar nu ni s-a rupt nimica.
Azi luptăm pentru îmbunătațirea cât mai profundă a trecutului și pentru realizarea a cât mai multe contradicții în prezentul tot mai luminos.
Poporul nostru își întreține cu greu existența.
Cu cât s-a vărsat mai mult sânge, cu atât am trăit noi mai bine, iar viața este înfloritoare, dar uneori nu curge apa.
Limba nu ne-au putut-o lua, pentru că, vorba poetului, “e o comoară în adâncuri înfundată, pe moșie revarsată.”