Ploaia obosită cu sunete de rugină ne închide în crisalida depresiei.
Între un “da” și un “nu” există intervalul indeciziei și nehotărârii de a alege varianta pozitivă sau negativă ,când ambele opțiuni fac echilibristică pe un fir de zâmbet sau pe un fir de tristețe.
Cu furtuni în păr desfăcute în fire de fulgere și cu ochii nimbați de vise cerem ,însetați, o picătură pură din poțiunea panaceu a iubirii imaculate.
Fluturi scutură cenușa somnului ,unde coșmarurile ard pe aripile visului purtat pe înălțimile unui cer livid de mizeriile umane.
Să spui “da” înseamnă a fi în acord cu tine însuți, a-ți da acceptul la întrebări care cer răspunsuri tranșante , a avea forța intrinsecă de a recunoaște un lucru sau un fapt, a te apropia de adevăr prin sinceritate.
Să spui “nu” înseamnă a avea puterea să te opui ,când ceilalți spun “da” , a avea tăria să faci opinie discordantă cu majoritatea, a nega printr-o minciună o realitate potrivnică.
Între “da” și “nu” se inserează “nu știu” care este nociv și impropriu gândirii.
Să spui “nu știu” înseamnă că ai o fire îndoielnică și o părere incertă despre idei, acțiuni, lucruri, fapte, înseamnă că ești dominat de necunoaștere , incertitudine și nehotărâre, înseamnă că părerea și gândurile tale nu contează într-un cerc social.
Cei ce spun cu preponderență “nu știu” sunt oamenii mici, care nu au idei și principii după care se călăuzesc în viață. Oamenii mari spun întotdeauna “da” sau “nu” ,căci respectul pe care îl acordă lor oamenii mici face ca părerea lor să conteze.