agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-09 | |
O șoaptă...
S-a stins suflată de un vânt neprielnic... N-aș ști să-ți spun cine este el. Un străin. L-am cunoscut întâmplător. Am încercat să-mi amintesc chipul lui. Nu pot să citesc decât un singur lucru: SINGURÃTATE. Am vrut să întreb de ce oare nu poți vedea în privirea cuiva destinul, în timp ce-ți povestește la masă despre fetița lui, la ziua căreia fusese cu câteva ore înainte. Mi-am dat seama că ochii nu ar putea duce această povară. Ai noștri. O mamă plângând despletită, cu pumnii spre cer, cu fața secată de lacrimi. Privește rugătoare către cei care l-au cunoscut, să-l aducă înapoi. Iar ea să se trezească și să uite. Nu știu de ce, plâng și eu, deși tot nu știu cine este omul acela. Mi-am amintit acum de toate morțile, de toate plânsurile, de toate gropile flămânde , rânjind satisfăcute că-și umplu iar burțile. Nici măcar o urmă de compasiune... De preoți și de cîntecul lor, de cădelnița fumegândă, de mâinile întinse, legănând un „Doamne, miluiește!”, de lumânări, de liniște... Mai ales de liniște... Și mi-e dor! Mi-e tare dor de morții mei! Le văd chipurile uneori și pentru atât, mă simt norocoasă. Și mașinile par azi mai tăcute. Roțile se învârt mai ușor, parcă mângîie asfaltul, să nu tulbure. Nici păsări nu am auzit deloc astăzi. Retrase undeva, păstrează un moment de reculegere adâncă. Deși, nici ele nu știu cine a fost. Ferestrele sunt deschise larg, parcă să tragă pentru ultima oară tot aerul viu, să ducă o parte din el și celorlalți de dincolo, amintire. Acum îmi e teamă. Când o simt așa de aproape nu-mi mai cunosc presimțirile. Mă tulbură. Îmi face cadou imagini care îmi storc lacrimi și mă fac să retrăiesc... Numai senzația aceea de gol și tristețe imensă... Cred că atunci când se stinge cineva, plâng morții. Pentru cei ce rămân. Au și ei bocetul lor. O ofrandă pentru bietul singuratic necunoscut... Să se odihnească în pace... Aseară am visat o nuntă...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate