Să plecăm o vreme din această lume plină de spleen și neliniști, de erori și de eșecuri, de zbucium și de tristețe, într-o altă lume izbăvită de vis , populată de îngeri și vestale, este o atracție irezistibilă , o chemare spre plaiurile elizee.
Dacă am reuși această transmigrație, am lăsa furtuna și vântul din sufletul zbuciumat și am păși peste pragul dincolo de care suverană este lumina.
Și totuși viața ne recheamă ca o femeie languroasă cu promisiunile păcatului și voluptății.
Într-o liniște deplină temerile și problemele noastre se destramă și rămâne doar conștiința de sine care nu lezează individualitatea.În această lume transcendentală suntem entități ale gândirii fără corp material ca niște lumini irizând policrom într-un univers de energie.
Într-o simbioză cu lumina devenim stele strălucind deasupra unei lumi letargice, înregistrate, mișcându-se într-un prezent creat din viitor de NOI.