agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-16 | |
I-am trimis o scrisoare. Acum o săptămână. Mi-am zis că de pierdut nu mai am ce. El oricum nu mai e lângă mine. A plecat de mult. Nici nu mi-a zis la revedere. Am așteptat să-mi răspundă dar degeaba.
Și iar stau la geam și mă gândesc. Viața e tare imprevizibilă. Când nici nu te aștepți, castelul de nisip pe care tocmai l-ai făcut e dărâmat de-un val. Copilul din tine se-ntristează. Nu înțelege de ce. Plânge. Dar mama nu mai e lângă tine să te ia in brațe. Să-ți aducă o înghețată. Și ce faci? Renunți la acel castel și te muți mai departe de tărm. Înveți să-ți construiești cetatea departe de valuri. Copilul învață să se ferească. Am 19 ani dar copilul din mine plânge. Mi s-a dărâmat castelul. Și am muncit atâta să-l fac frumos. Poate că am uitat să mă bucur de mare. M-am concentrat prea mult la cetate și am ignorat restul. Dar cel puțin am învățat că trebuie să-mi construiesc castelul pe soluri mai solide. Nu-mi pare rău că i-am trimis scrisoarea. Trebuia s-o fac. A fost modul meu de a-mi șterge lacrimile. Căci mama mea, deși e-n camera de-alături, nu mai poate să mă-nveselească cu o înghețată. Și nici nu poate să-mi spună unde să-mi ridic castelul. De renunțat nu poate fi vorba. De-abia am început. Și-mi amintesc ce fericită am fost cu prima mea cetate. Următoarea va fi și mai frumoasă. Nu voi renunța la iubire. Niciodată.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate