Iarăși bate vântul la fereastră. Aud cum foșnesc frunzele, cum se zbat ramurile. E vară.
Pe mine acest anotimp mă afectează cel mai tare. E-o melancolie în aer, un amalgam de sentimente răvășite. Mai ales noaptea, după o zi înăbușitoare, atmosfera e grea.
În depărtare se aud glasuri. Tineri care se întorc de la petreceri. Căci vara e sinonim pentru distracție.
De multe ori nu pot să adorm. Nu știu încă ce să fac cu viața mea. Studentă fiind, am prea mult timp liber vara. Și-l petrec gândindu-mă la viitorul meu.
Nu am prieteni să mă țină în petreceri. Poate că totuși îmi lipsește căldura umană. În relațiile cu oamenii, de multe ori am greșit. Sunt rece și-mi mențin distanța. Unii zic că o fac din aroganță, că mă cred superioară. De-ar ști ei cât de mică mă simt uneori; de-ar ști ei ce înseamnă să fi într-un grup de oameni și să fi prezent doar fizic.
Mi-am văzut mereu de școală. E singura mea satisfacție. Și știu că destinul meu e bun din punct de vedere profesional. Dar stau și mă întreb ce contează cu adevărat: să fiu singură acolo sus, sau să fiu iubită?
Cerul e senin. Așa va fi și drumul meu oare?
Îmi doresc să învăț a iubi. Am multe exemple negative în jurul meu. Iubiri eșuate, certuri, dezgust, singurătate. Cel mai rău e să fi singur printre oameni; să-i vezi ca printr-o sticlă, să-i auzi vorbind, dar fără să-nțelgi ce spun. Să ai o familie și să-ți dorești să nu o fi avut.
Ce-aș vrea să ies afară, să mă întind pe iarbă, să simt cum vântul mă atinge, să dorm și să visez că totul va fi bine. Nu mai aud nimic în depărtare. E patru dimineața.
Cineva zicea că a trăi cu frica înseamnă a trăi pe jumătate. Multă dreptate are. De atâtea ori mi-a fost frică să fac ceva și am regretat mult șansele pierdute. Am pierdut timp cu părerile de rău. Timp din viața mea. De multe ori stau și mă întreb unde s-au dus anii ăștia care i-am petrecut pe acest pământ?
Nu mai vreau regrete. Trebuie să îmi găsesc drumul și să-l urmez.