Metamorfozã

Stând pe scaunul meu din copilãrie
Am auzit vocea timpului.
Striga pe cineva,
Dar nu eram eu.

Nu, nu puteam fi eu,
Era deja searã.
Probabil vreo inimã,
Probabil vreo umbrã.

Umbrele trãiesc mai mult decât noi.
Umbrele nu dispar când închidem ochii.
Aº vrea sã pot sã-mi vãd umbra
Atunci când voi fi deja apus.

E noapte, dar ce apus frumos.
Cerul n-a fost atât de senin de atunci
De când am deschis prima datã ochii.
Ce pãcat…

Da, sunt ultimul pãcãtos:
Chiar de când am deschis prima oarã ochii
Am strigat: “Cerule, dã-te la o parte,
Nu-l vãd pe Dumnezeu de tine!”

Nu-l vãd pe Dumnezeu de umbre,
Dar eram tânãr, n-am ºtiut,
Am fost strãin ºi m-am pierdut,
Am fost nebun ºi m-au vândut.

Am fost nebun ºi am cãzut,
Am fost strãin ºi m-a gãsit,
Am fost un laº ºi am pierdut?
Am fost o umbrã ºi-am trecut.

06 octombrie 1999