ce se va alege de filosofia mea? chiar nu-mi va cunoaște nimeni numenul? chiar nu-mi va înțelege nimeni visul? cum aș putea să-mi văd viața dată la câini... și să tac? ei îmi vor sânii, îmi vor pântecul, îmi vor sufletul, dar nu se întreabă ce vreau eu, cine sunt eu! ei vor doar să mă colinde și eu să-i bucur cu dulceață! și tocmai aici se oprește totul... ca tabloul unui pictor nepriceput! doar culori, doar linii, doar aiurare pe un metru de pânză! sufletul meu are nevoie de Leonardo da Vinci... să sparg clepsidra și să-mi privesc durerea, să văd timpul cum se întoarce în mâna care ține iubirea... să fiu Mona Lisa și să privesc spaima filosofiei, alergând după Adam și Eva, după dor, după clipa neclipă... care trezește unghiul mort!

4 iulie 2009, 12:37