agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-09-27 | |
De peste un deceniu și ceva, peste obcina domoală a dealului Hrițkov din Rona de Sus, Maramureș, se preling ecouri de dumnezeire. Ele izvorăsc din clopotnița mânăstirii ”Adormirea Maicii Domnului”, aici săvârșită, pentru a-și întinde aripa duhovnicească, ca o blajină pasăre, peste toată respirația ucraineană, dinspre Poienile de sub Munte, până înspre Remeți.
Din turla bisericii se înalță o adâncă învățătură creștină înspre care se convertește, cu bună știință și simțire, aproape întreaga suflare. A fost, la început, sublimul gest al lui Ivan Kvașciuk (Ivania), cel care a donat terenul, pentru înălțarea sfântului lăcaș și care în ciuda unor controversate polemici își merită locul de veci așezat la temelia fundației. Lucrarea a fost statornic sprijinită și de către Ioan Pițura, preotul vicar al Protopopiatului Ortodox Ucrainean din Sighetu Marmației și s-a desăvârșit prin zilnica trudă a Maicii Starețe, Maria Bucurici. Aici, în ziua hramului sfântului lăcaș, la 28 august se adună, la praznicul sfinților, mare mulțime de credincioși, cu mare și adâncă devoțiune și nevoie de a căpăta sfânta învățătură creștină. O umbră de regret o constituie scăderea acestui număr, pricinile fiind dintre cele mai felurite. Împotriva acestui fenomen îngrijorător, cele câteva maici se roagă și speră, fiind convinse că, acolo sus, cercetarea și dorința le vor fi auzite. Cuvinte de spus ar fi mai multe, mai ales despre investițiile care ar mai fi necesare, dar atâta vreme cât mai există credincioși, cu aplecare spre aceste nevoi, precum Alexa Semeniuc din Rona de Sus, cel care a donat un splendid și impresionant iconostas din lemn sculptat, sau Dumitru Morhan din Suceava, care a donat bani pentru clopotul mânăstirii, speranța se întărește și se întrupează. Acum, înspre toamnă bogată, în iluminări de mere, ansamblul mânăstiresc, deocamdată unic în țară, pare mai măreț în splendida lui înfățișare la stăruitoarele activități monahale, la rugăciunile maicilor a căror viață este dăruită întru totul Domnului și ale credincioșilor din Rona de Sus, nu putem decât să aducem, cuvânt de mulțumire și să rostim, cu pioșenie ”Doamne ajută!”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate